ISTORIE

Misterul osemintelor lui Nicolae Bălcescu: Cadavrul marelui revoluționar, aruncat într-o groapă comună

istorii necunoscute

Nicolae Bălcescu, istoric, scriitor și lider al Revoluției din 1848, a murit departe de țara din care și-a făcut un ideal, sărac și bolnav, iar osemintele sale s-au pierdut într-o groapă comună din Palermo. Demersurile făcute de autoritățile române de-a lungul timpului pentru a găsi și repatria osemintele lui Bălcescu nu au avut succes.

Nicolae Bălcescu a căpătat boala de plămâni pe vremea când a fost închis în mănăstirea Mărgineni, după ce participase la mișcarea complotistă condusă de boierul Dimitrie Filipescu prin care s-a dorit împroprietărirea clăcașilor. Împreună cu Christian Tell, Ion Ghica și C.A. Rosetti a înființat societatea secretă ” Frăția” al cărei ideal era unitatea națională.  

A plecat să-și desăvârșească studiile la Paris unde a participat la revoluția din 1848. S-a întors în țară și a luat parte la Revoluția Română din același an. În perioada guvernului provizoriu de după Revoluție a fost pentru două zile ministru și secretar al Guvernului. Înăbușirea revoltei l-a făcut să fugă în Ardeal. Au urma ani de pribegie în care i s-a interzis să mai intre în țară. A reușit să pună pentru ultima dată piciorul pe pământ românesc în 1852.  

Trecând Dunărea, la Turnu Măgurele s-a întâlnit cu mama lui bolnavă. Nu i s-a dat voie să rămână în România și a luat calea pribegiei ajungând la Constantinopol și mai apoi în Italia. Boala sa a avansat galopant și de la Napoli, orașul în care ajunsese inițial, începând cu 17 octombrie 1852, s-a mutat la Palermo, unde clima îi era mai prielnică. Aici și-a petrecut Nicolae Bălcescu ultimele zile din viață, singur, sărac și bolnav, într-o cameră a hotelului Trinacria. 

„Mă voi lecui și voi fi din nou pe picioare” 

În ultimele zile de viață petrecute, în anul 1852, în camera de hotel din Palermo , Bălcescu a scris la lucrarea „Românii supt Mihai Voievod Viteazul”, sperând să apuce să o termine. A trimis scrisori prietenilor din țară, chemându-i la el. A corespondat și cu Luxița Florescu, iubita din țară , mama fiului său nelegitim, Bonifaciu Florescu. Corespondența dintre cei doi a fost publicată de Nicolae Iorga.

„Am aflat că ești în Sicilia la Palermo ca să petreci iarna și nu știu însă de mai ai vreun prieten care să poată veni la tine. Cu siguranță acest fapt te chinuiește amarnic. Cu câtă mulțumire aș primi suferințele tale, să te văd scăpat din ele. Eu, Bonifaciu și toți ai mei suntem sănătoși, toți îți trimit complimente. Bonifaciu îți sărută mâna și eu prietenul meu te sărut de mii de ori și te rog acuma ca întotdeauna să mă crezi a ta bună prietenă”, îi scria Luxița lui Nicolae Bălcescu, în ultimele sale zile de viață. 

„Prietenul tău pe care l-ai iubit ca un frate nu e cu puterile vlăguite… el a pus la rezon suferințele… Mă voi lecui și voi fi din nou pe picioare, câteva zile numai cu cer senin și soare și am să pot crede că am scăpat și de data aceasta cu obrazul curat”, îi scria Bălcescu prietenului său, I. Ghica. 

De la mănăstirea Capucinilor, într-o groapă comună

În luna noiembrie starea revoluționarului s-a înrăutățit. Sfârșitul l-a găsit singur, în camera  hotelului Trinacria. Simțind că moare, Bălcescu și-a făcut testamentul și a chemat un preot ortodox de la biserica greacă pentru a fi împărtășit. Potrivit testamentului semnat de scriitor, averea lui Bălcescu se rezuma la 30 de franci, îmbrăcăminte, cărți și manuscrise. Conform certificatului de deces, inima marelui revoluționar român a încetat să bată în noaptea pe 29 noiembrie 1852.    

Trupul neînsuflețit a fost dus a doua zi la mănăstirea Capucinilor unde și-a găsit revoluționarul român primul mormânt. Osemintele lui Bălcescu au fost scoase câțiva ani mai târziu și depuse într-o groapa comună, împreună cu alte câteva sute de morți. De-a lungul timpului, au existat mai multe încercări de găsire și repatriere a rămășițelor pământești ale lui Bălcescu. 

În căutarea mormântului lui Bălcescu 

Alexandru Ioan Cuza a trimis la Palermo un emisar pentru depistarea rămășițelor revoluționarului. Tentativa a fost fără succes pentru că nu s-a putut da de urma mormântului.  

Comuniști, care l-au considerat pe Bălcescu un precursor al ideologiei comuniste, dată fiind aplecarea sa către politica de stângă, au demarat în 1977 o campanie de găsire a rămășițelor acestuia. În 1977, o delegație română a plecat la Palermo pentru a descoperi locul în care se presupunea ca ar fi fost înmormântat Bălcescu. Toată aventura de găsire a osemintelor a plecat de la mărturia unui marinar român care a descoperit certificatul de deces.

Certificatul de deces a ajuns în țară grație unui ofițer de marină român  

Șerban Gheorghiu, ofițer de marină din Constanța, are meritul găsirii documentului care atestă moartea revoluționarului. Acesta a descoperit certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu, la Palermo. Ofițerul de marină din Constanța a scris și o carte despre experiența sa, intitulată „De la Ipotești la Palermo“ și publicată în anul 1995. El însuși a căutat în catacombele Capuccinilor mormântul lui Bălcescu, apoi s-a dus la cimitirul Ratoli, unde se afla piatra funerară a lui Nicolae Bălcescu, „pe care o sărutau toți românii în drumul lor pe aici, precum mahomedanii piatra sfântă Kaaba, când vin în pelerinaj la Mecca“. 

Intendentul cimitirului i-a arătat cenotaful patriotului român: 

„În partea de jos, sub numele NICOLAE BĂLCESCU sunt scrise următoarele cuvinte în limba lui Dante: «În groapa comună nr. 15 zace Nicolae Bălcescu, istoric și patriot român mort în exil la Palermo la 29 noiembrie 1852»“. 

În toamna anului 1974, ofițerul român a găsit certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu și autorizația de înmormântare, eliberată de Oficiul Stării Civile al orașului Palermo. A coborât în catacombe și a ajuns în fața a cinci mumii ale decedaților în noiembrie 1852 – ianuarie 1853. 

„Padre îndreaptă arătătorul către mumia din mijloc și afirmă «Questo e l oro Balcesco!» Cadavrul era îmbrăcat simplu, avea mâini subțiri, iar chipul era foarte asemănător cu cel al statuii lui Bălcescu din parcul Garibaldi. Pe cap purta un potcav de postal, de felul celor purtate în Ţara Românească, la epoca respectivă“, a povestit ofițerul de marină.    

Presupusa mumie a lui Bălcescu a fost analizată de dr. Cantemir Rișcuția în 1977, când o delegație română a fost trimisă la Palermo pentru a verifica veridicitatea celor descoperite de ofițerul de marină. Cantemir Rișcuția a constatat că vârsta mumiei nu depășea 20 de ani și, astfel, a exclus imediat ipoteza că mumia aparține lui Bălcescu. S-au analizat toate scheletele din galerie, însă niciunul nu a corespuns semnalmentelor revoluționarului român. Într-un final, campania a eșuat după ce s-a aflat că trupul lui Bălcescu ajunsese într-o groapă comună.  

„Ofițerul de marină Șerban Gheorghiu are meritul de pune din nou în discuție chestiunea locului unde s-ar afla rămășițele lui Bălcescu: revenind la Cimitirul Capuccinilor, a impulsionat reluarea în forță a cercetărilor, el fiind primul român care a xerografiat și reprodus adnotațiunea din registrul decedaților, aducând în țară certificatul de deces al lui Nicolae Bălcescu“, nota academicianul Dan Berindei despre demersul marinarului român. 

Tentative eșuate 

Tentative de recuperare a osemintelor lui Bălcescu au existat și după 1989. Guvernul român a trimis o altă delegație la Palermo pentru găsirea mormântului lui Bălcescu. S-a dorit repatrierea trupului neînsuflețit și îngroparea în comuna Nicolae Bălcescu din județul Vâlcea. 

Locul de veci în care odihnește Bălcescu a rămas însă necunoscut. După ultimele informații ale autorităților, groapa comună în care ar zace osemintele lui Bălcescu se află sub o stradă din Palermo, și din acest motiv săpăturile ar fi imposibile. 

Bust în piața din Palermo 

Un bust al lui Nicolae Bălcescu a fost instalat în 1961 în Piazza Marina din Palermo, la comanda Academiei Republicii Populare Române. „Grande istorico e patriota romeno” este inscripția care amintește de ceea ce a reprezentat Bălcescu pentru România. 

Lucrarea sa de suflet, „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” la care a scris până în ultimele clipe ale vieții a fost publicată postum în perioada 1861-1863 în „Revista română” condusă de Alexandru Odobescu. Tot Odobescu s-a ocupat de editarea în volum a lucrării considerate cea mai importantă scriere a lui Nicolae Bălcescu.

Sursa: adevarul.ro

Comentează

Back to top button