La Bruxelles, are loc în aceste zile Reuniunea Consiliului European, iar Summitul Parteneriatului Estic la care au participat șefii de state și de guverne ai statelor UE s-a încheiat miercuri, pe 15 decembrie. Republica Moldova, Ucraina și Georgia au solicitat perspective clare de aderare în cadrul unei noi platforme – trioul asociat.
Președintele Klaus Iohannis a declarat la Bruxelles că România vrea ca Republica Moldova să adere la UE, dar trebuie să existe un consens în interiorul Uniunii Europene, până atunci, guvernul de la Chișinău să se concentreze pe reforme, ca să corespundă așteptărilor europene.
Republica Moldova trebuie să pună în aplicare reformele. Instituțiile statului trebuie să funcționeze în așa fel încât să corespundă așteptărilor europene, să fie respectate toate valorile europene. Sunt foarte multe chestiuni care trebuie rezolvate de Moldova în Moldova. În același timp, în cadrul uniunii, trebuie să existe o claritate strategică, vrem sau nu vrem ca Moldova să devină stat membru și România își dorește acest lucru. Am spus-o de nenumărate ori și putem să-i ajutăm, noi, România, putem să-i ajutăm să-și pregătească, să-și pună în practică reformele, să-și îmbunătățească performanța economică, și vom face toate aceste lucruri.
Klaus Iohannis
Republica Moldova, prizoniera Ucrainei
Republica Moldova nu are șanse de aderare la Uniunea Europeană, dacă acceptă să rămână în același pachet cu Ucraina, scrie jurnalistul de la Chișinău, Radu Osipov, într- o postare pe Facebook.
STAȚI OLEACĂ, NU VĂ BUCURAȚI
Ce-am înțeles din Summitul Parteneriatului Estic de la Bruxelles? Că suntem prizonierii Ucrainei. Am citit și concluziile Consiliului European pe enlargment și l-am scultat pe Iohannis cum și-a îndoit limba de lemn și a țuguiat frumos buzele când rostea reforme și Moldova în aceeași propoziție.
Consiliul zice negru pe alb că a luat cunoștință cu rapoartele Comisiei Europene privind politica de lărgire referitor la Muntenegru, Bosnia, Albania, Serbia, Turcia și Kosovo cu asterisc. Consiliul laudă Muntenegru, Albania și se plânge de Bosnia, restul din listă îs cu deeply regrets, și oricum sunt acolo de foaie verde. Pe scurt, vedeți voi R. Moldova în lista asta.
Nu. R. Moldova a ratat calificarea. În timp ce un stat care nic măcar nu e recunoscut de toți cei 27 de membri ai UE merge la baraj. Păi noi nu avem încotro. Ce-am obținut de la ultimul summit? Niște bănuți, o cotă de neutralitate climatică și o formulă nouă care nu prea înseamnă nimic – trio asociat – R. Moldova, Ucraina și Georgia. Tot în PaE rămânem. Și până la urmă, era normal să existe această favorizare în interiorul parteneriatului răsăritean, dacă Bielorusia e condusă de Lukașenko, iar armenii cu azerii se omoară între ei, dar pesemne că o lasă ei mai moale după acest summit.
Și e păcat că Iohannis privește la acest trio asociat și nu vede că R. Moldova e un prizonier al situației și al Ucrainei. Dacă nu mișcă Ucraina nimic, stăm pe loc. Iar Ucraina nu va mișca. Zelenski a primit un mandat de 73% de la popor și un mandat anticorupție de la prietenii săi din occident (sună cunoscut?). În tot timpul ăsta, el n-a făcut nimic, e suspectat de trădare și de relații dubioase cu oligarhi. Și s-a gândit el să joace cartea NATO și a agresiunii rusești, și o flutură chiar dacă nu a primit nicio garanție și nici măcar o promisiune că NATO, că UE.
Da, agresiunea rusească e o realitate care nu trebuie ignorată, Rusia când vede că ușa e întredeschisă, o deschide cu piciorul, așa că nu trebuie să ne relaxăm prea tare. Doar că Zelenski nu va vedea Crimeea înapoi cum nu își vede ceafa. Și îi convine că Putin își mută soldățeii încolo încoace, și lui Putin îi convine, și lui Biden îi convine, că poate și el rezolvă o criză între sieste, după ce a dat-o în bară cu Afganistanul.
Rusia nu va ataca Ucraina. Iată rețeta: Putin își mută soldații la hotarul cu Ucraina, Zelenski țipă în gura mare că război, că NATO, își mai drege ratingul, vine Ursula și-l amenință pe Putin cu sancțiuni, și la urmă vine Biden și îi roagă pe toți să se liniștească, îi dă din ochi lui Putin să se mulțumească cu Crimeea și cam atât. Mai trebuie și presă și experți care tot să țipe în gura mare. Doar că nu se știe niciodată, dacă Zelenski va încălca regulile simple ale jocului și va striga NATO mai tare decât trebuie, soldățeii ăia ai lui Putin ar putea să treacă hotarul și fără certificat verde.
Dar noi? Noi așteptăm statutul special pentru Transnistria. A spus-o Borrell de față cu Gavrilița, de două ori. Și lăsați-o mai moale cu unirea voastră că încurcați la reconcilierea Nistrului și la agenda europeană ambițioasă. Păi ce facem? Bruxelles-ul știe de națiunea moldovenească deșteptată și unită împotriva corupției, iar voi umblați cu patria voastră România. Где ваша родина? Сдали вашу родину, сынок. (Parafrazare dintr-un film rusesc: Unde e patria ta? A fost vândută patria ta, fiule.)
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!