JUSTITIE

Cristi Danileț, despre execuția cuplului Ceaușescu: „În numele legii??” Nici vorbă: e un sacrilegiu să spui așa! Pur și simplu fost o execuție, nu un proces

Cristi Danileț, recent exclus din magistratură printr-o decizie a Șecției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistratorii (CSM), critică modul în care a fost instituită instanța care a condamnat la moarte cuplul prezidențial în 25 decembrie 1989, spunând că acea procedură nu a avut nicio legătură cu ceea ce însemna, chiar și acum peste trei decenii, un „proces penal”.

În urmă cu 32 de ani, dictatorul comunist Nicolae Ceaușesu și soția lui erao condamnați la moarte de o instanță instituită în grabă.

„Tribunalul, în numele legii şi al poporului, deliberînd în secret, condamnă în unanimitate de voturi pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii, pentru săvîrşirea infracţiunilor de genocid, subminarea puterii de stat, act de diversiune şi subminarea economiei naţionale. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 decembrie 1989”, scrie Cristi Danileț, care a postat și comunicatul CONSILIULUI FRONTULUI SALVĂRII NAŢIONALE, publicat în Monitorul Oficial nr, 3 din decembrie 1989:

Sursa: Monitorul Oficial

În comunicatul din 25 decembrie 1989, Consiliului Frontului Salvării Naţionale anunța că „Revoluția a învins”, iar „vinovăţia dictatorului şi a foştilor săi lachei în faţa istoriei şi a legilor va fi stabilită de tribunale, care vor hotărî cu toată severitatea sancţiunile cuvenite pentru acţiunea de distrugere a ţării”.

 Potrivit datelor oficiale, la ora 14.50, a fost pusă în aplicare sentinţa Tribunalului Militar Excepţional.

„Din punct de vedere istoric, s-a sfârșit un regim dictatorial și a început mersul anevoios către democrație. Nu am ajuns acolo, încă suntem in postcomunism”, este de părere judecătorul exclus din magistratură.

Cristi Danileț consideră că procedura în urma căreia soții Ceușescu au fost condamnați nu reprezintă un proces echitabil, cu o execuție.

„Din punct de vedere legal, acea procedură nu a avut nicio legătură cu ceea ce însemna, chiar și în acele vremuri, un „proces penal”: acest Tribunal extraordinar a fost instituit dubios, completul de judecată a fost constituit cu militari și civili, rechizitoriul de două pagini a fost întocmit in acea zi, la dosar nu era nicio probă, inculpații au avut un avocat care a renunțat să îi apere, soluția a fost dată fără cale de atac. „În numele legii”?? Nici vorbă: e un sacrilegiu să spui așa! Pur și simplu fost o execuție, nu un proces”, a scris Cristi Danileț.

Azi, Constituția interzice înființarea de instanțe extraordinare, pedeapsa cu moartea a fost desființată, iar procesele se instrumentează de magistrați de carieră, nu de „civili”, a conchis magistratul exclus.

Execuția cuplului Ceaușescu

Pe 22 decembrie 1989,  în jurul orei 19.00, soții Ceauşescu au fost duși în incinta UM 01417 Târgovişte, unde au rămas arestați  până pe 25 decembrie, când, în urma unui proces rapid, la fața locului, au fost condamnați și executaţi.

La 32 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, procesul evenimentelor rămâne una dintre restanțele sistemului de justiție din România. În noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, definitiv, să retrimită dosarul Revoluției la Parchetul General, pentru a reface actul de acuzare, după ce anchetatorii exclud mai multe probe.

Dosarul Revoluţiei a fost trimis la ICCJ de procurorii militari în aprilie 2019, în proces fiind citate peste 5.000 de părţi civile. Procurorii îi acuză pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu şi generalul (rtr.) Iosif Rus, fost şef al Aviaţiei Militare, de infracţiuni contra umanităţii. Procurorii militari susţin că gruparea din jurul lui Ion Iliescu a acţionat abil şi eficient în preluarea puterii politice şi militare în decembrie 1989.

Potrivit rechizitoriului, începând cu seara de 22 decembrie 1989 ar fi fost lansată o amplă activitate de inducere în eroare, prin diversiuni şi dezinformări. Prin instaurarea unei „psihoze generalizate a terorismului” ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice și ordine militare contradictorii, care au dus la moartea a 862 de revoluționari și rănirea altor 2.150, dar și la arestarea a sute de persoane.

Ancheta procurorilor militari a mai stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului Ceauşescu, printr-un proces penal simulat.

comentarii

  1. În sfârșit s-a trezit și Cristi Danileț. Trebuia exclus din magistratură pentru a-i veni mintea la cap. Cam așa ar trebui să se īntâmple cu toți magistrații români.

  2. Foarte adevărat ce spune Cristi Danilet, au ieșit multe la iveală, dar doar Dumnezeu vă face adevărată dreptate. Oricum, cinste celor că acest Magistrat.

Comentează

Back to top button
%d blogeri au apreciat: