EXTERNESĂNĂTATE

Franța: Certificatul verde va fi transformat în certificat vaccinal

În Franţa, o şedinţă a Consiliului Naţional de Apărare Sanitară, urmată de o reuniune a guvernului, ar putea decide, astazi, întărirea dispozitivului de luptă cu coronavirusul, cu accent pe vaccinare şi certificatul verde.

Obiectivul principal al celor două reuniuni, convocate de președintele Emmanuel Macron, este aprobarea proiectului de lege, prin care certificatul verde să devină certificat vaccinal. Legea ar urma să intre în dezbaterea Parlamentului imediat după Anul Nou, pentru a putea fi aplicată de la jumătatea lui ianuarie, când testele nu vor mai fi acceptate pentru a avea acces în majoritatea locurilor publice, ci doar dovada vaccinării complete.

Totodată, guvernul francez intenționează să urmeze exemplul Germaniei, Austriei și Elveției, care cer în plus, pe lângă vaccinare, și un test PCR sau antigenic negativ pentru a putea intra în anumite spații cu risc crescut de contaminare. Trei zile la rând, Franța raportat peste 100.000 de cazuri noi depistate zilnic, în condițiile unei testări masiv, recomandate de guvern, înainte de a participa la reuniunile cu familia și prietenii de sărbători.

Astfel, numai în ajunul Crăciunului au fost prelucrate 1 milion și jumătate de teste, la care s-au adăugat câteva milioane de autoteste cumpărate din farmacii. Potrivit estimărilor, aproape 40% dintre pozitivi ar fi infectați cu Omicron. Situația din spitale rămâne deocamdată stabilă, toți cei internați fiind contaminați cu tulpina Delta.

În schimb, apar probleme de alt tip: din cauza numărului mare de persoane infectate și caz contact, plasate în izolare, crește ponderea concediilor medicale și, în consecință, a lipsei de personal în unele sectoare de activitate, cele mai afectate fiind îngrijirea medicală, transportul în comun, comerțul, industria spectacolelor.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button