1391: Prima menţiune documentară a „logofătului” (şeful cancelariei domneşti) în Ţara Românească.
Logofeții erau înalți dregători în Țara Românească și Moldova și redactau hotărârile luate de Domn și de sfatul domnesc, pe care le întăreau cu pecetea Domnului.
Erau ajutați la cancelarie de grămătici sau dieci.
Denumirea provine din Bizanţ şi a ajuns la noi pe filieră sud-slavă. În documentele în limba latină, marele logofăt se numea “cancellarius” sau “supremus cancellarius”.
În imaginea de mai sus este tabloul votiv al Bisericii Sfântul Nicolae din Balineşti-Suceava al lui Ioan Tăutu (n. ? – d. 1511), mare logofăt moldovean în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517). A avut misiuni diplomatice în Polonia, Veneția și Turcia.
In sec.XIX-lea a luat naştere instituţia Logofeția Dreptății, care se ocupa de supravegherea și îndrumarea activității judecătorești în țară, conducătorul acesteia, Marele logofăt, fiind mijlocitor între instanțele judecătorești și domn.
Ministerul a fost înființat în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, odată cu Regulamentul Organic. Din 1862 a primit numele de Ministerul de Justiție, cu sediul la București.
1784: Horea şi Cloşca, fruntasii răscoalei ţărăneşti din Transilvania, sunt prinşi în pădurea Scoruşeţ din Munţii Gilăului, şi apoi închişi la Alba Iulia.
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani.
Au fost prinşi prin trădare, la 27 decembrie 1784, fiind vânduţi autorităţilor de către pădurarul Anton Melzer din Abrud.
În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, trădat de nouă țărani greco-catolici din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții greco-catolici din acel sat, tată și fiu (Popa Moise/ă și Popa Moise/ă cel Tânăr. Arestații au fost depuși la Alba Iulia.
S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia.
Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției.
Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari.
Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.
Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare.
A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul.
Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră barbară.
1806: Constantin Ipsilanti revine la Bucureşti. El organizează o oaste destinată să-i permită realizarea planului său de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Ţara Românească şi Serbia.
Constantin Ipsilanti (n. 1760 – d. 1816), a fost domn în Moldova : 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie- noiembrie 1806 și în Muntenia : 1 septembrie 1802- august 1806. A mai fost administrator al Țării Românești sub ocupația rusească: 27 decembrie 1806- 31 mai 1807 și 8-28 august 1807.
A lucrat ca Principatele române să intre sub influența rusească.
După ce rușii au ocupat Țările Române și Bucureștiul, a fost însărcinat cu administrarea Moldovei (octombrie- noiembrie 1806).
Pentru că țara era sărăcită, iar rușii cereau tot timpul bani, el se refugiază în 1809 la Sankt Petersburg, de unde nu se mai întoarce, murind în 1816
1816: La Iaşi, Moldova, a avut loc primul spectacol de teatru în limba română la iniţiativa cărturarului român Gheorghe Asachi. O trupă românească (copiii boierilor moldoveni Ghica şi Sturza) a prezentat piesa într-un act „Mirtil şi Hloe”, pastorală dramatizată de scriitorul francez Jean-Pierre Claris de Florian după elveţianul Salomon Gessner.
 Gheorghe Asachi, cărturar român, iniţiatorul primei piese de teatru în limba română |
Cea mai importantă realizare a inginerului Asachi este initiativa organizarii primului spectacol de teatru jucat de artisti români, în limba româna.
Gheorghe Asachi a tradus piesa, a desenat decorurile, a făcut regia şi a pictat cortina, o imitaţie după un desen adus de la Roma adaptat la realităţile din Moldova. Această „înfăţişa pe Apolon cu muzele întinzînd mîna Moldovei, pentru a o ridica, simbolul nefiind lipsit de frumuseţe şi de tîlc”(Ioan Massof, Teatrul românesc. Privire istorică, I, 1961).
În Procuvîntarea la editia din 1850 a piesei, Asachi îşi aminteşte împrejurările acestei premiere absolute în cultura română:
„Într-o epohă de străinomanie, la 1816, am fost înfiinţat un teatru de societate în casele răposatului hatman Constantin Ghica, boier generos şi iubitor de cultură. Actorii erau fii şi fiice ale acestor familii carii reprezentau piese franceze”.
La premiera din 1816 a piesei Mirtil si Chloe actorii purtau frumoase costume naţionale româneşti.
Anul 1816 se consideră anul înfiinţării teatrului de la Iaşi, care va purta ulterior numele lui.
1909: Se retrage din partid şi de la şefia PNL-ului, pentru motive de boala, omul politic D.A.Sturdza.
Este numit în funcţia de prim-ministru, I.I.C. Brătianu.
1917: Guvernul României decide curăţarea teritoriului Moldovei de trupele ruse bolşevizate, care săvârşeau jafuri şi asasinate.
1917: A decedat pe mare, în timp ce încerca să ajungă în Franța din Rusia aflată în plină anarhie bolșevică, politicianul român socialist George Ion Diamandy sau Diamandi, (n. 27 februarie 1867, Roșiești, Vaslui, România). Era fratele și colaboratorul diplomatului Constantin I. Diamandy și bunicul postum al scriitoarei Oana Orlea.
A fost un dramaturg și arheolog român, uitat în mare măsură ca dramaturg, dar a rămas în memoria culturală pentru politica sa controversată și pentru excentricitatea sa generală. Deși era un bogat proprietar de pământ de origine aristocrată, a fost unul dintre pionierii socialismului revoluționar din Franța și România, obținând faimă internațională ca fondator al revistei L’Ére Nouvelle.
El s-a afiliat timpuriu la Partidului Muncitoresc Social-Democrat din România, dar a fost dezamăgit de politicile sale radicale și, în calitate de membru al fracțiunii „tinerilor generoși”, a jucat un rol major în dizolvarea acestuia după care s-a alăturat Partidului Național Liberal, fiind unul dintre reprezentanții săi în Cameră.
Afectat de boala cardiacă din copilărie, Diamandy a trebuit să mențină un profil scăzut în politică, dar a fost o voce marginală în cadrul instituției național-liberale. Din 1910, și-a investit energia în literatură și activismul cultural, a prezidat Teatrul Național București și mai târziu Societatea Scriitorilor din România. El a fost împins în prim plan în primele etape ale Primului Război Mondial, când a susținut o alianță cu Puterile Antantei, sfătuindu-l pe premierul Ion I. C. Brătianu în această chestiune și a fost trimis în misiuni diplomatice în Occident, ajutând la întărirea încrederii Franței în România.
A luptat în campania de război din anul 1916 și s-a retras la Iași, reluându-și locul în Cameră. În ultimii ani, Diamandy a devenit un avocat al socialismului democratic, fondând la Iași Partidul Laburist și intrând în relații cu Eserii ruși.
Revoluția din octombrie l-a prins în Rusia, dar a scăpat prin portul Arhanghelsk și a murit pe mare în timp ce încerca să ajungă în Franța.
27.XII 1918 /9.I 1919: Adunarea naţională a saşilor de la Mediaş s-a declarat de acord cu hotărârea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de unire a Transilvaniei cu România.
1956: S-a născut în localitatea Hudeşti, judeţul Botoşani, Doina Melinte, atletă română, alergătoare pe curse de semifond.
A început să practice sportul din copilarie, activând într-o echipa de handbal.
S-a mutat apoi la Bistriţa şi s-a apucat de atletism la clubul din localitate.
Prima performanţă sportivă a obţinut-o prin calificarea până în semifinala în cursa olimpică de 800 de metri de la Moscova, pentru ca în următorii ani să se impună printre cele mai bune semifondiste din lume.
Este medaliată cu aur pe distanţa de 800 m şi cu argint pe 1.500 m la Olimpiada din 1984, laureată cu bronz la Campioanatul european din 1986, respectiv la cel mondial din 1987, pe distanta de 1.500 m.
A fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (aflată în structura Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), cu rang de secretar de stat; campioană olimpică la proba de 800 m (Los Angeles, 1984) şi mondială la proba de 1500 m (Roma, 1987) şi 1500 m indoor (Indianapolis, 1987 şi Budapesta, 1989).
S-a retras din competitiile sportive in 1993. Intre 1990-1992, a fost deputat de Bacău, aleasă pe listele Frontului Salvarii Naţionale.
1959: A murit Ion Manolescu, actor român de teatru și film. În 1919 a înființat și a condus primul sindicat al artiștilor din România.
A ocupat și funcția de inspector general al teatrelor; (n.17.02.1881).
A fost membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin;(n. 1881).
1977: A încetat din viaţă Alexandru Ciucurencu, pictor, membru corespondent al Academiei Române; în anul 2003, UNESCO a inclus în calendarul aniversărilor culturale şi numele lui Alexandru Ciucurencu, marcând 100 de ani de la naşterea pictorului (n. 27 septembrie 1903, Tulcea).
1989: Presa publica Decretul-lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi a consiliilor teritoriale ale FSN, ca organe ale puterii de stat în Romţnia post comunistă.
A fost ales Biroul Executiv al CFSN (condus de Ion Iliescu – preşedinte şi Dumitru Mazilu – vicepreşedinte).
1989: A murit împuşcat în faţa Televiziunii Române din Bucureşti, actorul de comedie Horia Căciulescu;(n. 1922).
https://www.youtube.com/embed/zkrzpel8kiA?version=3&rel=1&showsearch=0&showinfo=1&iv_load_policy=1&fs=1&hl=ro&autohide=2&wmode=transparent
1989: URSS şi SUA (prin ambasadori) şi Marea Britanie (printr-o telegramă a primului ministru), transmiteau sprijinul pentru schimbările şi noile autorităţi din România.
Declaraţii de recunoaştere a Frontului Salvării Naţionale au mai făcut guvernele din Canada, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Argentina, Columbia, Vietnam ş.a.
1990: A murit profesorul medic veterinar Vasile Gheţie; lucrări în domeniul morfologiei animale.
Este considerat iniţiatorul şi conducătorul şcolii româneşti de anatomie comparată a animalelor domestice. A fost membru titular al Academiei Române din 1990; (n. 1903).
1991: A fost deschis, pentru public, Muzeului Naţional Cotroceni (înfiinţat la 10 iulie 1991).
1993: A murit Peter Paulhoffer, actor german născut în România; (n. 1941).
Peter Paulho(f)fer s-a nascut pe 22 iulie 1941 la Bucuresti, dar a crescut in Timișoara, în cercuri germane, fiind la origine sas. În 1959-61, înainte de a urma actoria la „Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică I.L. Caragiale” din București, a jucat in roluri mici alaturi de actorul Emmerich Schäffer, la „Teatrul German din Timisoara”. Dupa absolvirea „IATC”-ului in 1964 la clasa prof. Ion Finteșteanu, a jucat la „Teatrul de Stat” din Ploiesti unde era director Toma Caragiu.
Era supranumit de presa vremii „Paul Newman al Romaniei” .In 1969 a încercat să rămână în străinătate dar s-a reintors, neputandu-se acomoda stilulului de viață din Germania. Dupa ce sotia si fiica lui Cristina au plecat in 1975, a avut multe greutati de intampinat, desi era deja divorțat. Astfel numele sau a fost sters din distributii, ca la multi alti colegi in situatie similara, fotografiile fiind scoase, materialele distruse… etc.A jucat in 13 filme (între altele rolul „carismaticului Căpitan” care il urmareste pe „Pistruiatul”, dar este mereu pacalit de el).Dupa ani de sicane a reusit sa plece si el în sfârsit, oficial, in 1981 in Germania, jucând la Teatrele din Stuttgart, Düsseldorf si München, fiind distribuit în roluri mai ales tot de regizori plecati din Romania precum Vlad Mugur, Liviu Ciulei, David Esrig etc., si turnand în rolurile „Kurt/Gorila” si „Emigrant” în 2 filme, pâna la moartea sa la München, când a fost răpus de o boala necruțătoare.
Fiica sa, Christina Paulhoffer, a devenit regizoare.
1993: A decedat la București scriitorul, publicistul și plasticianul român, Manole Auneanu (n. 10 octombrie 1935, Galați). S-a născut într-o familie de armeni (Aunian) și a frecventat Liceul „Vasile Alecsandri” din orașul natal, apoi și-a luat licența în filologie la Universitatea din București. După decesul lui Aurel Baranga (10 iunie 1979), Manole Auneanu a fost numit în locul acestuia redactor-șef al revistei de satiră și umor „Urzica”.
De asemenea, a mai fost redactor la „Viața Nouă” din Galați, până în anul 1959; publicist-comentator, la „Scânteia”; secretar general de redacție la „Informația Bucureștiului” (1967-1976) și publicist-comentator la „Magazin” (1984-1989).
