1391: Prima menţiune documentară a „logofătului” (şeful cancelariei domneşti) în Ţara Românească.
Logofeții erau înalți dregători în Țara Românească și Moldova și redactau hotărârile luate de Domn și de sfatul domnesc, pe care le întăreau cu pecetea Domnului.
Erau ajutați la cancelarie de grămătici sau dieci.
Denumirea provine din Bizanţ şi a ajuns la noi pe filieră sud-slavă. În documentele în limba latină, marele logofăt se numea “cancellarius” sau “supremus cancellarius”.
În imaginea de mai sus este tabloul votiv al Bisericii Sfântul Nicolae din Balineşti-Suceava al lui Ioan Tăutu (n. ? – d. 1511), mare logofăt moldovean în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517). A avut misiuni diplomatice în Polonia, Veneția și Turcia.
In sec.XIX-lea a luat naştere instituţia Logofeția Dreptății, care se ocupa de supravegherea și îndrumarea activității judecătorești în țară, conducătorul acesteia, Marele logofăt, fiind mijlocitor între instanțele judecătorești și domn.
Ministerul a fost înființat în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, odată cu Regulamentul Organic. Din 1862 a primit numele de Ministerul de Justiție, cu sediul la București.
1784: Horea şi Cloşca, fruntasii răscoalei ţărăneşti din Transilvania, sunt prinşi în pădurea Scoruşeţ din Munţii Gilăului, şi apoi închişi la Alba Iulia.
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. pasurile de trecere în Țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoluției să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol, pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvani.
Au fost prinşi prin trădare, la 27 decembrie 1784, fiind vânduţi autorităţilor de către pădurarul Anton Melzer din Abrud.
În 30 ianuarie 1785 a căzut prizonier și Crișan, trădat de nouă țărani greco-catolici din Cărpeniș, căpeteniile lor fiind preoții greco-catolici din acel sat, tată și fiu (Popa Moise/ă și Popa Moise/ă cel Tânăr. Arestații au fost depuși la Alba Iulia.
S-a constituit o comisie de anchetă, condusă de baronul Anton Iankovic, care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia.
Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzută de Constitutio Criminalis Theresiana, prin frângerea cu roată. În ziua de 28 februarie, orele 9:00, a început procesiunea execuției.
Horea și Cloșca au fost transportați în două care separate, având alături până în momentul execuției pe preotul Rațiu din Maierii Bălgradului. Procesiunea era încadrată de un escadron de cavalerie de Toscana și aproximativ de 300 de pedestrași și husari.
Pe Dealul Furcilor (astăzi Dealul lui Horea), în jurul podiumului amenajat, au fost aduși cu forța între 2.500-3.000 de iobagi români, câte trei tineri și trei bătrâni, din peste 400 de sate din cele patru comitate apropiate, unde s-au desfășurat principalele evenimente ale răscoalei.
Execuția prin tragere pe roată s-a desfășurat după un ritual dinainte stabilit. Mai întâi a fost executat Cloșca care a primit 20 de lovituri, în timp ce Horea asista în picioare.
A urmat Horea, căruia i-au dat 4 lovituri prin care i-au zdrobit picioarele, apoi călăul, un țigan pe nume Grancea Rakoczi din Alba Iulia, i-a zdrobit pieptul și după alte 8-9 lovituri și-a dat sufletul.
Conform sentinței, organele interne au fost îngropate pe Dealul Furcilor, iar corpurile le-au fost tăiate în 4 părți și puse în țeapă în cele mai importante localități din comitatele Alba și Hunedoara pentru intimidarea poporului. Corpul lui Crișan a fost tratat în aceeași manieră barbară.
1806: Constantin Ipsilanti revine la Bucureşti. El organizează o oaste destinată să-i permită realizarea planului său de constituire a unui regat al Daciei format din Moldova, Ţara Românească şi Serbia.
Constantin Ipsilanti (n. 1760 – d. 1816), a fost domn în Moldova : 8 martie 1799 – 4 iulie 1801, octombrie- noiembrie 1806 și în Muntenia : 1 septembrie 1802- august 1806. A mai fost administrator al Țării Românești sub ocupația rusească: 27 decembrie 1806- 31 mai 1807 și 8-28 august 1807.
A lucrat ca Principatele române să intre sub influența rusească.
După ce rușii au ocupat Țările Române și Bucureștiul, a fost însărcinat cu administrarea Moldovei (octombrie- noiembrie 1806).
Pentru că țara era sărăcită, iar rușii cereau tot timpul bani, el se refugiază în 1809 la Sankt Petersburg, de unde nu se mai întoarce, murind în 1816
1816: La Iaşi, Moldova, a avut loc primul spectacol de teatru în limba română la iniţiativa cărturarului român Gheorghe Asachi. O trupă românească (copiii boierilor moldoveni Ghica şi Sturza) a prezentat piesa într-un act „Mirtil şi Hloe”, pastorală dramatizată de scriitorul francez Jean-Pierre Claris de Florian după elveţianul Salomon Gessner.
![]() |