POLITICĂ

Banii pentru partidul sprijinit de securistul Voiculescu au fost blocaţi de CCR

PPU-SL urma să primească bani de la bugetul de stat printr-un amendament introdus în Parlament, prin care partidul sprijinit de Dan Voiculescu ar fi beneficiat de subvenţie începând cu 2022, deşi nu a trecut de pragul electoral de 5%.

Amendamentul fusese introdus de cei patru deputaţi PPU-SL, care activează ca afiliaţi ai grupului PSD şi care au participat la parlamentare pe listele social-democraţilor.

PNL şi PSD au fost de acord să voteze acest amendament, care modifica legea privind finanţarea partidelor politice.

Ce a decis CCR

CCR a respins ca neîntemeiată obiecţia pe acest subiect, dar a constatat că prevederea este în acord cu Legea Fundamentală numai în măsura în care aplicarea se realizează după o eventuală modificare sau completare a legii privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale.

Ce înseamnă asta? PPU-SL nu va putea beneficia de amendamentul introdus în legea bugetului de stat până nu se modifică şi Legea 334/2006, astfel că nu va putea încasa subvenţie fără modificarea legislativă.

Comentează

Back to top button