JUSTITIEPOLITICĂ

CCR aruncă la coş sesizarea USR privind bugetul de stat pe 2022

Curtea Constituţională condusă de Valer Dorneanu a respins, marţi, sesizarea depusă de cei de la USR privind legea bugetului de stat pe anul 2022.

Iniţial, CCR stabilise că pe data de 29 decembrie se va pronunţa în acest caz, dar se pare că lucrurile s-au mişcat mai repede.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi:

– A respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022.

– A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

– A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Ce afirma Dacian Cioloș despre bugetul pe 2022

„Acest buget încalcă un principiu important din Constituţie: egalitatea în faţa legii. Comunităţi întregi din România nu au primit niciun leu de la buget şi sunt pedepsite de domnii Ciolacu şi Cîţu pentru că nu au votat PSD sau PNL. Nu vom accepta asta!”, a transmis partidul condus de Dacian Cioloş.

Comentează

Back to top button