POLITICĂ

Maia Sandu, despre Unirea cu România: Există o parte din societate care este speriată de ideea Unirii

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, susține că, deși, o bună parte a cetățenilor Republicii Moldova ar vota „pentru” în cazul unui referendum privind Unirea cu România, totuși, există și cetățeni care sunt „speriați” de această idee.

Opinia a fost exprimată în cadrul emisiunii În Profunzime de la ProTV.

„Știm că există un număr mare de oameni și, probabil, în creștere care sprijină ideea Unirii. În același timp există o altă parte din societate care este speriată de ideea Unirii, ori, un asemenea proiect major se poate face doar cu susținere majoritară, suficientă în societate. O să urmărim sondajele, o să vede cum se întâmplă lucrurile”, a spus șeful statului.

Potrivit Maiei Sandu, între timp, autoritățile construiesc relația cu România, construiesc poduri, proiecte care să unească cele două state pe domeniul energetic, cultural, educațional: „Sunt lucruri pe care le putem face”.

Întrebată de câte voturi ar avea nevoie clasa politică pentru a accepta ideea Unirii, Maia Sandu a spus: „Un asemenea proiect trebuie să fie susținut de o majoritate covârșitoare a cetățenilor”.

Comentează

Back to top button