POLITICĂ

Mircea Geoană, despre candidatura la prezidențiale: Am luxul să fac ce îmi doresc!

Mircea Geoană nu exclude varianta de a candida la președinție în 2024, însă acesta spune că va lua în calcul această posibilitate abia la finalul mandatului în cadrul NATO.

Mircea Geoană nu exclude varianta de a candida la președinție în 2024: Am luxul să fac ce îmi doresc!

”Nu știu încă. Marele avantaj apropo de manivela care te reintroduce în joc, că ăsta este adevărul și e un lucru adevărat și îl apreciez. Sunt conștient că viața mi-a dat o nouă șansă, mi-a oferit o gură de oxigen într-un moment când eram într-o zonă mai puțin activă.

Nu știu ce am să fac. Știu un singur lucru, că am luxul să fac ceea ce îmi doresc să fac. Este situația incredibil de bună în care pot să fac asta. Nu știu ce se va întâmpla în 2024, nu m-am gândit, pentru că automat dacă te gândești, te rebobinezi în politică, iar eu am o treabă de făcut acum o treabă care mă absoarbe 100%.

Cred că undeva la finalul mandatului la NATO, ar fi și intorect față de colegii mei. Nu se face așa. Dacă îmi spunea mie cineva în 1990 că o să fac lucruri mărețe nu credeam. Nu sunt prea bătrân ca să ma pensionez”, a declarat Mircea Geaonă.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că PSD va organiza alegeri interne pentru a stabili cine să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 2024, dar nu a exclus ca „personalităţi” din afara partidului să poată intra în această competiţie internă. Unul dintre numele care a început să fie vehiculat este cel al lui Mircea Geoană, fost lider PSD, care în prezent este secretar general adjunct al NATO.

Întrebat dacă are vreo discuţie cu fostul lider social-democrat Mircea Geoană, ca să candideze la preşedinţie din partea PSD după ce-şi termină mandatul de secretar general adjunct al NATO, Marcel Ciolacu a răspuns: „Am avut mai multe discuţii. Ne cunoaştem de foarte mult timp. Am avut şi discuţii instituţionale, ca preşedinte de partid, şi domnul Mircea Geoană ca şi secretar general adjunct NATO. Nu am avut niciodată cu domnul Mircea Geoană vreo discuţie de candidatură la prezidenţiale”, a precizat liderul PSD.

Comentează

Back to top button