POLITICĂ

Rareș Bogdan: Partidul se destramă din interior

Tensiunile sunt în creștere în Partidul Național Liberal (PNL), în principal, din cauza modului în care vor fi împărțite posturilor de prefecţi și celelalte funcţii, adică secretari de stat, şefi de agenţii, oficii şi alte autorităţi. Divergențele i-a făcut pe liberali să se împartă în două tabere.

Liderii PNL din teritoriu şi o parte din conducerea partidului sunt în conflict din cauza împărţirii posturilor de prefecţi şi a discuţiilor despre modul de împărţire a celorlalte funcţii, adică secretari de stat, şefi de agenţii, oficii şi alte autorităţi, în condiţiile în care au trecut mai bine de trei săptămâni de la ultima şedinţă a conducerii formaţiunii.

Potrivit unor surse politice citate de Adevărul, soluţia avansată de preşedintele partidului, adică împărţirea funcţiilor fără a se ţine cont de rezultate, a nemulţumit numeroşi lideri din teritoriu. Astfel, ar fi sancţionate exact unele filiale performante, dar care nu sunt în relaţii bune cu Florin Cîțu. Acestea ar fi Giurgiu, Bihor, Vrancea sau Sibiul.

Totodată, negocierea la mica înţelegere, între organizaţii şi şeful partidului, fără o discuţie şi cu premierul Nicolae Ciucă, va duce la o comunicare deficitară, susţin surse din partid, în condiţiile în care şi şeful Guvernului ar vrea să-şi aducă unii oameni în ministere.

Rareș Bogdan, mesaj indirect pentru Florin Cîțu

Unul dintre prim-vicepreşedinţii partidului, Rareş Bogdan, i-a transmis lui Florin Cîţu că motivul pentru care se află la șefia partidului este că a fost susținut de el, Emil Boc și Gheorghe Flutur.

„Eu le-am spus tuturor – dacă eu, Emil Boc şi Gheorghe Flutur ne punem lângă un candidat, acela va câştiga. Dacă nu mă puneam eu, cu Emil Boc şi cu Gheorghe Flutur lângă Florin Cîţu, nu câştiga niciodată. Dacă ne puneam lângă Ludovic Orban, azi era preşedintele partidului”, a spus Rareş Bogdan la B1 TV.

Comentează

Back to top button