POLITICĂ

USR cere ca România să renunțe la independeță în favoarea unei Europe federale

Decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) potrivit căreia judecătorii pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului european anulează Constituția României, iar deciziile Guvernului, Parlamentului și ale CCR nu mai au nici o relevanță. 

CCR se opune aceste decizii abominabile la adresa României, însă USR prin vocea fostului ministru al Justiției, Stelian Ion, cere ca România să renunțe la independență și să respecte decizia CJUE.

Stelian Ion induce în eroare opinia publică în privința deciziilor CCR pentru a masca federalizarea României în cadrul UE și renunțarea la suveranitatea noastră.

„Preşedintele Curţii Constituţionale îşi apără astfel deciziile controversate pe care le-a girat, cu încărcătură politică, şi care acum vor putea fi ignorate de judecătorii români cu respect faţă de lege şi Constituţie. Drumul pe care fostul politician PSD a aşezat Curtea Constituţională este periculos pentru poziţia României în interiorul Uniunii Europene. Decizia CJUE trebuie respectată, fără întârziere. Dacă nu sunt făcute rapid corecturile legislative, declanşarea procedurii de infringement va deveni realitate în scurt timp”, a explicat deputatul USR.

Potrivit acestuia, efectele declaraţiei Curţii Constituţionale privind decizia CJUE în chestiunea supremaţiei dreptului european „nu vor întârzia să apară”. În opinia sa, declaraţia CCR este „nu doar o sfidare faţă de instanţa europeană, ci un dispreţ total faţă de soarta ţării”.

„Chiar şi în prezent, Constituţia României stabileşte că ‘prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne’. CCR, prin interpretarea că ar fi nevoie de modificarea Constituţiei pentru a aplica decizia CJUE potrivit căreia judecătorii pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului european, rămâne o instituţie retrogradă, iar preşedintele Valer Dorneanu ne arată că poartă încă hainele comuniste şi năravurile căpătate în PDSR/PSD”, a completat Stelian Ion.

comentarii

  1. Eu nu stiu ce mai caută ăștia în România care mm de Europă federală lasă România liberă și independenta așa cum trebuie să fie

  2. Toți nebunii se cred deștepți!
    Iată poziția unui fost și actual trădător de neam și țară.
    Mars in fundul grădinii analfabetule funcțional al viitorului.
    Piei dracea din neamul românesc crești!

Comentează

Back to top button
%d blogeri au apreciat: