POLITICĂ

Se cere arestarea lui Dominic Fritz: Toate au o limită, România nu e colonie!

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, cere DNA să vină îl aresteze pe Dominic Fritz (USR), după ce edilul în funcție a dat vina pe Robu pentru amenda de 21 de milioane de euro încasată de Coltem pentru că nu a achiziționat certificate verzi. După ce instanța decis că amenda e legală, Fritz a acuzat că certificatele nu au fost cumpărate pentru că Robu nu a lăsat bani. A fost de ajuns ca fostul edil să explodeze.

„Toate au o limită! Când toată lumea știe că numărul de certificate de CO2 se comunică celor ce trebuie să le cumpere, pt un anume an (în cazul nostru: 2020), la mijlocul lunii februarie a anului următor (în cazul nostru: 2021), cu obligația cumpărării lor până la data de 30 Aprilie a acelui an următor (în cazul nostru: 2021), impostorul -șomer în țara lui!- ajuns Primar al Timișoarei, Dominic Samuel Fritz și Dublul Repetent ajuns Viceprimar, Ruben Lațcău își permit să pună amenda istorică de 21 milioane euro în sarcina administrației Robu!

Pt că este vorba de o sumă uriașă și pt că nu e drept ca de ea să fie prejudiciat orașul Timișoara, ca cetățean contribuabil, dar și ca acuzat de actualii diriguitori ai Primăriei Timișoara, solicit, cu respect, DNA, prin această declarație publică, să cerceteze cele întâmplate și să stabilească responsabilitățile conexe.

Eu, cât am fost Primar, am cumpărat an de an în termen certificatele în sarcină, cu plata în rate, neavând lichidități pt cumpărarea cu banii jos.

Acuzaţii

Formula folosită de mine i-a fost propusă d-lui Fritz de către conducerea Colterm în 08.03.2021 -deci: în timp util!-, prin adresa nr. 5004 / Colterm, dar, această adresă a rămas fără ecou, dl Fritz dând nervos verdictul: „eu nu fac ca Robu!”.

E timpul ca acest personaj catastrofal pt Timișoara: lăsat să candideze cu încălcarea legii, validat ca Primar cu încălcarea legii, lăsat să exercite funcția de Primar cu încălcarea legii, săvârșitor de nenumărate abuzuri în serviciu în aceste 14 luni de când e Primar -a pierdut toate procesele la care au recurs să-și apere drepturile cei abuzați, aducător de prejudiciu financiar de 21 milioane euro prin amenda atrasă, atentator la sănătatea, chiar la viața bolnavilor din spitale, copiilor din creșe, grădinițe și școli, bătrânilor și celorlalți cetățeni ai orașului prin lăsatea lor fără căldură și apă caldă, să dea socoteală de faptele sale!

E timpul ca el și alți alți potențiali amatori de a profita de România să afle că România nu e sat fără câini, NU E COLONIE!

P.S. Este incredibil, stimați timișoreni! În timp ce-și permite să dea vina pe administrația Robu, acest șarlatan -asta este!- încearcă să deturneze atenția de la subiect lăudându-ae că el continuă retehnologizarea COLTERM! De fapt el asistă cum proiectul pe care n-avea cum să-l oprească așa cum a oprit atâtea de schimbare a conductelor pe bani europeni (30 milioane euro!) moștenit ÎN IMPLEMENTARE de la mine, își urmează cursul! Am lăsat asta după ce am investit 330 milioane lei din care 250 milioane fonduri europene în retehnologizarea producerii agentului termic!”, scrie Robu pe Facebook.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button