POLITICĂ

Șeful diplomației europene: Cerința Moscovei de a opri extinderea NATO și a UE este inacceptabilă

Șeful diplomației UE, Josep Borrell, a catalogat condițiile Rusiei privind garanțiile de securitate drept „inacceptabile”, într-un interviu pentru ziarul Welt.

„Cererile privind garanțiile de securitate și încetarea extinderii UE și NATO spre est reprezintă o agendă pur rusească, cu condiții complet inacceptabile, în special în ceea ce privește Ucraina”, a afirmat Borrell.

Potrivit diplomatului european, aceasta este prima dată când Moscova „și-a prezentat agenda în scris”, ceea ce nu s-a mai întâmplat până acum.

„Doar câștigătorii fac asta: ei spun că «asta» și «asta» sunt condițiile mele”, a spus el.

Discuțiile ar trebui să se refere nu numai la expansiunea Ucrainei și a NATO către est, ci la „toate încălcările tratatului de la adoptarea Actului final de la Helsinki în 1975”, a precizat șeful diplomației UE.

„Nu suntem de acord cu multe evoluții din politica externă a Rusiei, precum și cu unele evenimente pe care Moscova le consideră afaceri interne”, a declarat Borrell.

De asemenea, el a acuzat Rusia că „dorește să negocieze o arhitectură de securitate europeană fără participarea Uniunii Europene”.

„Este absurd. Nu vom accepta acest lucru”, a spus Josep Borell.

Potrivit acestuia, negocierile privind arhitectura europeană de securitate și garanțiile de securitate sunt „o problemă care privește nu numai Statele Unite și Rusia”.

„UE ar trebui să fie prezentă în aceste negocieri, astfel de negocieri au sens doar dacă sunt desfășurate în strânsă coordonare cu UE și cu participarea acesteia”, a afirmat diplomatul UE.

La mijlocul lunii decembrie, Ministerul rus de Externe a publicat proiectele unui tratat cu Statele Unite și ale unui acord cu NATO. Documentele au fost deja predate Washingtonului și aliaților săi. Moscova propune ca țările NATO să ofere garanții de securitate că Alianța nu se va extinde către est, în special pe teritoriul ucrainean.

După cum a subliniat în mod repetat președintele Vladimir Putin, extinderea NATO spre est și desfășurarea de arme ofensive în Ucraina sunt linii roșii pentru Moscova.

Comentează

Back to top button