ECONOMIE

Germania, Austra și Luxemburgul au criticat planul Uniunii Europene de a clasifica energia nucleară ca o tehnologie sustenabilă în sistemul de reper al blocului comunitar privind investițiile verzi

Germania, Austra și Luxemburgul au criticat planul Uniunii Europene de a clasifica energia nucleară ca o tehnologie sustenabilă în sistemul de reper al blocului comunitar privind investițiile verzi, acesta fiind o componentă centrală a planului Bruxelles-ului de a face tranziția înspre o economie fără emisii de carbon, scrie Financial Times.

Ministrul german al economiei Robert Habeck, membru al Partidului Verde ce a intrat în componența coaliției de guvernare „semafor” de la Berlin, a declarat sâmbătă pentru agenția DPA că:

„Este discutabil dacă această dezinformare ecologică (‘greenwashing‘) va fi acceptată vreodată pe piața financiară. Din punctul nostru de vedere nu a fost nevoie de această adăugare la regulile taxonomiei”, referindu-se la lista întocmită de Bruxelles ce urmează să decidă care forme de energie sunt considerate sustenabile.

Miza o reprezintă finanțările de zeci de miliarde de euro care vor fi necesare pentru tranziția către o economie cu zero emisii de carbon.

Planul reprezintă o premieră la nivel mondial, oficialii Uniunii Europene dorind ca acesta să devină „etalonul aur” pentru investitori și piețe cu privire la ceea ce este cu adevărat „verde” și ce nu.

Însă procesul de redactare a sa a fost marcat de divergențele majore dintre statele membre, lupte politice vizavi de acesta izbucnind chiar și în interiorul Comisiei Europene.

Austria amenință că va da în judecată Comisia Europeană

Leonore Gewessler, ministrul austriac pentru climă și energie, a declarat sâmbătă că Viena va analiza acționarea în instanță a Comisiei Europene dacă executivul UE va continua cu planul de a clasifica energia nucleară ca fiind verde.

Gewessler este membră a Partidului Verde din Austria.

Claude Turmes, ministrul energiei din Luxemburg, a catalogat includerea energiei nucleare pe listă drept o „provocare”.

Decizia Comisiei Europene de a include energia nucleară pe lista energiilor sustenabile este văzută ca o victorie a guvernului francez care a îndemnat Bruxelles-ul să se asigure că noile reguli nu vor pedepsi o tehnologie folosită pentru generarea a aproape 66% din electricitatea franceză.

Reactoarele nucleare nu generează emisii de carbon însă sunt criticate de unele state din cauza deșeurilor radioactive rezultate în urma procesului de generare al energiei.

Însă includerea gazului natural pe listă înseamnă că propunerea va câștiga susținerea unor state membre din sudul și estul Europei care se bazează pe importuri pentru a-și acoperi nevoile energetice.

Această măsură a fost susținută și de ministrul german al finanțelor, Christian Lindner, liderul partidului liberal FDP din coaliția de guvernare de la Berlin.

Germania are nevoie de gaze naturale după ce a decis să renunțe la energia nucleară

Prima variantă a documentului redactat de UE consideră gazul natural ca fiind sustenabil în anumite condiții, ca de exemplu ca noile centrale aprobate până la sfârșitul lui 2030 să emită mai puțin de 270 de grame de dioxid de carbon per kilowatt și dacă acestea sunt construite pentru a înlocui centralele ce ard cărbune.

„În mod realist Germania are nevoie de centrale electrice pe gaz ca o tehnologie de tranziție fiindcă renunțăm la cărbune și energia nucleară”, a afirmat Linder duminică pentru cotidianul Süddeutsche Zeitung.

„Sunt recunoscător că argumentele noastre par să fi fost adoptate de Comisie”, a subliniat el.

Autoritățile germane au oprit pe 31 decembrie 3 dintre ultimele 6 centrale nucleare rămase în funcțiune în țară, celelalte urmând a fi la rândul lor oprite într-un an ca parte a planului de a renunța la această formă de energie în urma dezastrului de la Fukushima din 2011.

Planul redactat de Comisia Europeană urmează să fie dezbătut de statele membre până pe 12 ianuarie.

Este important de menționat însă că statele care se opun folosirii energiei nucleare nu au puterea de a respinge taxonomia printr-un vot de veto și diplomații țărilor membre afirmă că aceasta va câștiga probabil o susținere majoritară în Consiliul UE.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button