SOCIAL

Unul dintre creatorii serului AstraZeneca avertizează: Nu putem vaccina planeta la fiecare șase luni

Sir Andrew Pollard (foto), profesor universitar la Oxford și unul dintre cei care au contribuit decisiv la apariția vaccinului AstraZeneca, în 2020, a spus într-un interviu că administrarea de doze suplimentare (boostere) la fiecare șase luni, „nu este sustenabil”, scrie CNN.

Marea Britanie nu ar trebui să înceapă vaccinarea cu doza patru, până ce nu vor exista mai multe dovezi în sensul siguranței acesteia, a mai adăugat expertul.

Sir Andrew, care este șeful Comitetului pentru Vaccinare și Imunizare (JCVI), organismul care-l sfătuiește pe premierul Johnson, a spus că viitoarele campanii de imunizare ar trebui să țintească persoanele vulnerabile, mai degrabă decât toată populația.

„În viitor trebuie să ne focalizăm pe cei vulnerabili și pentru a face boostere sau tratamente disponibile pentru a-i proteja. Știm că oamenii au anticorpi puternici câteva luni după cel de-al treilea vaccin, dar e nevoie de mai multă informație pentru a ne asigura, dacă, când și cum, cei vulnerabili vor avea nevoie de a alte doze”, a menționat Pollard.

Profesorul a fost principalul investigator al trialurilor pentru vaccinul Covid și director al Oxford Vaccine Group, cel care a dezvoltat serul AstraZeneca.

În ceea ce privește viitorul, Sir Andrew este optimist. El spune că „tot ce e mai rău a trecut, cu siguranță. Trebuie să trecem de iarnă”.

El s-a adăugat vocilor care cer politicienilor să deschidă societățile, pentru că Omicron a fost demonstrat, de o mulțime de studii, ca fiind mai blând.

„Când vom deschide, va fi o perioadă de creștere a infecțiilor, de-aceea iarna nu este cel mai bun moment (să facem asta). Dar asta e o decizie pentru politicieni, nu oamenii de știință”, a explicat el.

Comentează

Back to top button