ISTORIE

Patriarhul Daniel: Poporul român nu a fost botezat la comanda unui cneaz – cum s-a întâmplat la vecinii noștri

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a îndemnat, joi, pe credincioșii ortodocși prezenți în Dealul Mitropoliei la slujba de sfințire a Aghesmei Mari să se gândească în această zi și la „botezul poporului român”, relatează Agerpres.

„E bine ca în această zi să ne gândim și la botezul poporului român, pentru că noi nu am fost botezați la comanda unui conducător de popor – cneaz sau rege – cum s-a întâmplat cu vecinii noștri, ci noi am fost botezați pe când ne formam ca popor nou; un botez lent și profund, ca să reziste în fața tuturor popoarelor migratoare care au venit apoi.

De aceea, noi considerăm că e bine să ne gândim în fiecare an la Sărbătoarea Botezului Domnului și la botezul poporului român, care a început prin predicarea Evangheliei și creștinarea făcută de Sfântul Apostol Andrei, care este pictat aici, pe frontispiciul Palatului Patriarhiei.

Care sunt foloasele duhovnicești ale acestei ‘ape mari’ sau ale acestei Sfințiri Mari a apei, numită Agheasma Mare? În primul rând ne aduce aminte de Botezul Domnului, în al doilea rând ne aduce aminte de botezul nostru. (…) Binefacerile acestei Sfințiri Mari a apei se extind, și anume prin apa aceasta se curățește sufletul și trupul celui care gustă apa și celui care se stropește sau este stropit cu ea, (…) primim prin Agheasma Mare și vindecare de boli și de patimi.

Iar în plus primim sfințirea vieții noastre și alungarea puterilor potrivnice. De aceea, credincioșii vor să sfințească sufletul și trupul, dar și casa și grădina și ceea cea au împrejurul casei, pentru că binecuvântarea Iordanului înseamnă sfințirea tuturor oamenilor care cred în Sfânta Treime și cheamă ajutorul Sfintei Treimi pentru că simt iubirea Sfintei Treimi”, a spus Patriarhul în cuvântarea sa.

Sărbătoarea Botezului Domnului precede ziua în care în Biserica Ortodoxă este pomenit Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button