JUSTITIE

Predoiu a crescut pensiile speciale ale magistraților cu 20%

Pensiile speciale ale magistraților, cele mai mari pensii speciale acordate în România, se vor majora cu circa 20% din februarie, după ce ministrul Justiției Cătălin Predoiu a emis un ordin prin care le majorează magistraților salariile, în funcție de care sunt calculate și pensiile.

Mai precis, ministrul Cătălin Predoiu a emis un ordin în data de 30 decembrie 2021 prin care a majorat Valoarea Sectorială de Referinţă (VSR) pentru magistrați – în funcție de care se calculează salariul acestora – de la 465 de lei la 605 lei. Dezvăluirea a fost făcută inițial de Claudiu Ionescu, consilier local în Primăria Hunedoara.

Pensiile speciale ale magistraților sunt raportate la drepturile salariale aflate în plată, drept urmare, și pensiile speciale ale magistraților vor crește, în acest an.

Măsura va intra în vigoare pentru drepturile aferente lunii februarie.

Ministrul Cătălin Predoiu, cel care a semnat ordinul în acest sens, susține că astfel Ministerul Justiției va evita cheltuieli de zeci de milioane de lei pentru procese intentate de magistrați pentru recuperarea unor drepturi salariale.

Salariul mediu net pentru judecători, procurori, grefieri, personal conex, consilieri probațiune este 8.765,5 lei, înainte de Valoarea de referință Sectorială 605.

Salariul mediu net pentru fiecare categorie, înainte de majorarea valorii de referință:

  • Judecător 13.369 lei
  • Procuror 13.473 lei
  • Grefier 5.232 lei
  • Personal conex 2.988 lei
  • Consilieri probațiune 4.985 lei

Pensia medie de serviciu pentru magistrați era, în decembrie, de 20.159 lei, beneficiind de ea 4.452 de magistrați.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button