EXTERNE

Marea Britanie amenință Uniunea Europeană că va ANULA unilateral părţi din acordul post-Brexit

Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, a avertizat că este pregătită să anuleze unilateral părţi din acordul post-Brexit privind Irlanda de Nord dacă negocierile pe care le conduce pe această temă vor eşua, transmite duminică dpa.

Truss a declarat că va sugera „propuneri constructive” partenerului său de dialog din partea UE, vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale şi prospectivă al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, în săptămâna care urmează, în timpul primei lor discuţii faţă în faţă, care va avea loc joi la Chevening, comitatul Kent (sud-estul Angliei).

Dar Truss a spus totodată că este „dispusă” să declanşeze Articolul 16 din Protocolul privind Irlanda de Nord, care ar suspenda părţi din tratatul menit să prevină crearea unei frontiere „dure” cu Republica Irlanda, în cazul în care nu se ajunge la un acord.

Ministrul de externe britanic a devenit responsabil cu negocierile post-Brexit după ce David Frost a demisionat luna trecută din funcţia de ministru pentru Brexit.

Într-un articol publicat în ediţia de duminică a Telegraph, Truss a declarat că „prioritatea absolută” a ei este să soluţioneze „consecinţele neintenţionate” create de protocolul menit să menţină pacea în Irlanda de Nord.

„Când mă voi vedea cu Maros Sefcovic în această săptămână pentru primele noastre discuţii faţă în faţă, voi prezenta propunerile noastre constructive pentru a rezolva situaţia”, a insistat ea. „Sunt pregătită să lucrez zi şi noapte pentru a negocia o soluţie. Dar permiteţi-mi să fiu clară, nu voi accepta nimic care va face ca populaţia Irlandei de Nord să nu poată beneficia de aceleaşi decizii privind impozitarea şi cheltuielile ca restul Regatului Unit sau dacă mărfurile care circulă în interiorul ţării noastre vor continua să fie supuse controalelor. Prioritatea mea este să protejez pacea şi stabilitatea în Irlanda de Nord. Doresc o soluţie negociată, dar dacă va trebui să folosim prevederi legitime, inclusiv Articolul 16, sunt dispusă să fac acest lucru”, a scris Truss.

Săptămâna trecută, Sefcovic a avertizat că „fundaţia întregului acord” încheiat între Regatul Unit şi UE ar putea fi pusă în pericol dacă Truss ia această decizie drastică.

„Este un element care distrage foarte mult atenţia în negocieri. Încercăm să obţinem ceva împreună şi – bum! – apare din nou ameninţarea cu Articolul 16”, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene pentru ziarul german Der Spiegel. „Afectează fundamentele relaţiilor noastre. Protocolul privind Irlanda de Nord a fost cea mai complicată parte a negocierilor privind Brexitul şi este fundamentul întregului acord. Fără protocol, întregul sistem se va prăbuşi. Trebuie să evităm acest lucru cu orice preţ”, a avertizat el.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button