ANCHETE

Mafia medicamentelor lasă românii fără Euthyrox – partea a III-a

Ministerul Sănătății anunța că Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) din România a donat către două asociații de pacienți 5.000 de cutii de Euthyrox, unul dintre medicamentele folosite în tratarea bolilor cronice.

„Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) a încheiat, cu avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, un acord de donaţie cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) şi Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA) cu scopul de a contracara criza de Euthyrox din ţară. Medicamentul Eutirox 100 mcg donat este importat din Spania, cu respectarea legislaţiei române în vigoare, autorizat de Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi este echivalentul produsului comercializat în România sub denumirea de Euthyrox 100 mcg”, se precizează în comunicat.

Cele 5.000 de cutii de Eutirox 100 mcg, cu o valoare totală de 85.839 de lei, sunt disponibile începând cu data de 20 mai în farmacii din Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Oradea, Buzău, Timişoara, Cluj-Napoca şi Craiova.

Anunțul vine în contextul unei crize a acestui medicament, dar și al unui semnal de alarmă de alarmă tras de Elena Dinte, președintele Colegiului Farmaciștilor Cluj, care acuza mafia medicamentelor că umblă la stocurile farmaciilor.

Presedintele Colegiului Farmacistilor din Cluj, Conf. Dr. Elena Dinte, a declarat că lipsa unor medicamente esențiale din farmacii se datorează mafiei medicamentelor, iar prin acest lucru se creează un atentat la siguranța națională.

Mafia gulerelor albe

În spatele acestei mafii a medicamentelor se află chiar liderul PSD, Ciolacu Ioan Marcel

Îmi amintesc perfect în pandemie cum românii căutau Euthyrox dar i-al de unde nu-i. Mafia lui Ciolacu îl vinde pe sub mână. O persoană apropiată, gravidă în 8 luni, căuta disperată acest medicament în acea perioadă. Să îi mulțumim lui Marcel Ciolacu pentru actele criminale comise.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat pe 7 octombrie 2020 că responsabilitatea pentru situaţia în care se află România aparţine în integralitate Guvernului condus de Iohannis, oricât de mult „balet” ar face acesta în fiecare miercuri.

Ciolacu, tupeu fără margini

Românii sau Iohannis şi PNL au ţinut cu dinţii să fie alegeri, în aceleaşi şcoli nepregătite pentru pandemie? Românii sau Iohannis şi PNL sunt de vină că, deşi sunt de 10 luni la guvernare, nu mai există stocuri de Remdesivir, medicament esenţial în tratarea coronavirusului? Românii sau Iohannis şi PNL sunt vinovaţi pentru că nu se găsesc nici măcar vaccinurile antigripale, sau banalul Euthyrox? Românii sau Iohannis şi PNL sunt vinovaţi că achiziţia de ventilatoare a ajuns pe masa DNA şi nu în spitale, unde trebuia?”, a scris Ciolacu.

„Aţi mers prea departe cu tupeul! Voi sunteţi singurii responsabili pentru fiecare dintre miile de persoane infectate în fiecare zi! Voi şi dorinţa bolnavă de a păstra cu orice preţ puterea! Românii sunt adevăraţii eroi! Pentru că au făcut tot ce au putut să se protejeze! Fără sprijin din partea DSP-urilor, fără niciun sprijin din partea guvernului, fără măcar o comunicare coerentă din partea autorităţilor! P.S. Problemele românilor sunt locurile de muncă, accesul la sănătate şi educaţie reală, siguranţă alimentară. Nu foamea voastră de bani şi putere!”, a adăugat Ciolacu.

Revenind la asociația (Asociaţia Distribuitorilor Europeni de Medicamente (ADEM) din România) trebuie menționat că firmele pharma care alcătuiesc componența acestei asociații sunt patronate de personaje controversate, unii legați ombilical de politicieni, alții de dosarele cercetate de procurori.

Condamnat pentru mită legături cu liderul PSD Ciolacu

Firma Marcos Provit SRL din Buzău este deţinută de Marius Gabriel Neagu (50%) şi Costel Isac (50%).Societatea a fost sancţionată de ANMDM pentru nerespectarea legii. Acționarii firmei au avut probleme cu legea penală. Isac a suferit o condamnare penală pentru dare de mită în formă continuată. Banii îi dădea Mihaelei Udrea, o fostă directoare în cadrul Ministerului Sănătăţii

Potrivit dosarului, în aprilie 2015, Isac i-a dat directoarei Udrea un plic cu 2.000 de lei pentru urgentarea autorizării unui punct farmaceutic rural. Momentul în care Isac i-a dat plicul cu bani Mihaelei Udrea a fost filmat de anchetatori. Şpaga a fost dată chiar în biroul directoarei. În timp ce discutau, bărbatul a ridicat uşor documentele aflate pe o masă şi a strecurat dedesubt plicul cu bani. În acel moment, Mihaela Udrea a mimat surprinderea, exclamând: Hii….!!.  Cei doi au avut apoi un dialog în şoaptă. După plecarea lui Isac, Mihaela Udrea a luat plicul cu bani şi l-a pus în fişet.

După scandal, afacerile lui Costel Isac au fost preluate de fiul lui, Andrei. 

Acționarii acestei afaceri au legături de afaceri cu Marcel Ciolacu, liderul PSD din Buzău. ”Sforile” sunt trase prin intermediul lui Mihai Cristian Ciolacu, nepotul PSD-istului buzoian.

Suveica fostului ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu

 PHARMA VISION SRL, o altă firmă din cadrul ADEM, se află în insolvență la cerere și face parte din același grup de societăți din domeniul pharma alături de A&G Med Trading, o altă firmă în insolvență. Pharma Vision este controlată de Adrian Filip CRISTEA şi Georgeta CRISTEA. De la o cifră de afaceri de peste 63 de milioane de lei, societatea a ajuns acum să aibă cifra de afaceri zero și niciun angajat!

Eugen Nicolăescu, fost ministru PNL al Sănătății

Firma A&G Med Trading este deținută de off-shore-ul cipriot Masterpharm Invest Limited cu 99,6% și de Georgeta și Adrian Filip Cristea cu 0.033% respectiv 0,293%. Georgeta Cristea este sora fostei șefe a Direcției Farmaceutice, Mariana Iordache. Aceasta din urmă este căsătorită cu Niculae Iordache, fratele fostului consilier al ministrului, Sorin Iordache. Soția fostului consilier al lui Eugen Nicolaescu este Marcela Iordache și a fost șef la Direcția Resurse Umane din Ministerul Sănătății.

Înainte de a intra în insolvență firma a fost implicat în afacerea ”Vaccinul” în cadrul căreia statul român a plătit câteva milioane de euro pentru importarea a 370.000 de doze de trivaccin Priorix.

Spălare de bani și decontări fictive în afacerile cu medicamente 

Compania Pharmnet Plus, membră a asociației care a donat eutirox, este deţinută de Bogdan Nicolae Pavel, care este acționar principal și în Pharmnet Group Ltd în Marea Britanie, avându-i ca asociaţi pe Dan Eugen Udatu(5%), Marian Novac (3%) şi Marius Vasilescu(2%). Potrivit Observatorului român de Sănătate, care a realizat o radiografie a afacerilor cu medicamente din România, Pharmnet Plus este implicată într-un dosar inițiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru spălare de bani şi decontări fictive. Alte firme din grupul Pharmnet (Pharmnet Distribution Group SRL, Pharmnet Retail SRL, Pharmnet Systems SRL) sunt deţinute de Pavel Bogdan Nicolae împreună cu Pavel Ionica Mirela, care a achiziţionat anul trecut 16% din acţiunile Farmaceutica Remedia Deva.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button