Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, și-a exprimat luni solidaritatea cu președintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokaev, cu care a avut o convorbire telefonică, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, citat de Reuters, informează Agerpres.
„Premierul (Orban) a discutat astăzi cu președintele Tokaev și și-a exprimat solidaritatea și condoleanțele pentru numeroșii, numeroșii morți, și desigur le-am oferit ajutorul nostru”, a spus șeful diplomației de la Budapesta, într-o înregistrare video.
Tokaev a dat vineri ordin trupelor de securitate să tragă fără somație în demonstranții din Kazahstan, pe care i-a numit ”teroriști”. Revoltele fără precedent din fosta republica sovietică din Asia Centrală, care durează de mai multe zile, s-au soldat cu peste 164 de morți, conform unui anunț făcut duminică seară de ministerul kazah al informațiilor.
Bilanțul a fost ulterior retras și revizuit la 26 de decese în rândul manifestanților și 16 în cel al forțelor de ordine.
Tokaev a cerut miercurea trecută sprijinul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), din care fac parte Rusia și aliații săi – Belarus, Armenia, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. OTSC a desfășurat în Kazahstan mii de militari, în special ruși.
Președintele rus Vladimir Puțîn a proclamat luni victoria în apărarea Kazahstanului în față a ceea ce a numit o revoltă teroristă susținută din străinătate.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!