ECONOMIE

Ciucă și americanii ne promit că reactorul 3 de la Cernavodă va fi gata prin 2030

Construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă va costa aproximativ șapte miliarde de euro, iar decizia de investiții și mobilizarea de șantier este estimată pentru anul 2024, preconizându-se că punerea în funcțiune a Unității 3 va respecta obiectivul prevăzut în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030 (PNIESC), adică sfârșitul lui 2030, se arată într-un document semnat de Akos Derzsi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

În perioada următoare, Nuclearelectrica, compania care operează unitățile 1 și 2 de la centrala atomoelectrică, va realiza un studiu privind furnizorii potențiali de bunuri și servicii pentru proiect, structurați pe țări de origine (România, SUA, Canada, Franța etc.), pe baza căruia vor fi contactate agențiile de credite pentru export din țările respective (ECAs) în vedere structurării finanțării achiziției bunurilor și serviciilor respective.

Nuclearelectrica a comunicat că în cadrul etapei pregătitoare, EnergoNuclear, compania de proiect, a semnat primul contract cu Candu Energy, membră a grupului SNC-Lavalin, care este autoritatea de proiectare a Unităților 3 și 4 și producătorul original al tehnologiei Candu. În cadrul acestui contract Candu Energy va oferi servicii de inginerie pentru elaborarea și actualizarea unor documentații necesare demarării proiectului Unităților 3 și 4 (cum ar fi documentele de bază de licențiere, ghidurile de securitate nucleară, lista modificărilor de proiect cu funcții de securitatea nucleară etc.).

În prezent, România trece printr-o criză energetică previzibilă şi preventibilă din cauză că nu s-au mai demarat construcții de noi capacități de producție, și că unle dintre cele vechi, pe cărbune, au ieșit din funcțiune. Vorbim despre un dezechilibru energetic, în care producem tot mai puţină energie electrică față de cât avem nevoie. Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă produc azi circa 20% din consumul de energie electrică al țării. Dar Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă se află în conservare, cu o rată de finalizare de circa 15%.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button