EXTERNE

Rusia, nemulțumită după prima rundă de negocieri de la Geneva

Rusia spune că nu are motive de optimism după primele convorbiri cu Statele Unite, despre garanțiile de securitate pe care Moscova le cere Washingtonului şi NATO. Delegația americană a respins pretențiile Rusiei, de blocarea a extinderii Alianței, dar purtătorul de cuvânt al Kremlinului afirmă că vor putea fi trase concluzii doar după următoarele câteva runde de negocieri.

Dmitri Peskov a menţionat aprecierile pozitive pe care șeful delegației ruse, viceministrul de Externe Sergei Ryabkov, dat modului deschis și direct în care s-au desfășurat discuțiile, dar a subliniat că important va fi rezultatul. Comentatori ruşi menționează că SUA au respins două din principalele trei cereri ale Rusiei: renunțarea la extinderea NATO spre Est, inclusiv admiterea Ucrainei și Georgiei, şi retragerea forțelor Alianței din Europa de Est pe pozițiile din 1997, când a fost semnat actul fondator NATO – Rusia.

În același timp, Washingtonul s-a arătat gata să discute nedesfășurarea în Europa a anumitor tipuri de rachete, ca și o serie de măsuri de încredere și transparență militară. Apreciind pozitiv posibilitatea unor înțelegeri în privința acestora din urmă, Sergei Ryabkov le-a declarat însă insuficiente. Sergei Ryabkov a subliniat că Rusia insistă ca NATO să renunţe la Declarația din 2008 de la București, că Ucraina și Georgia vor fi admise în Alianță, Moscova având nevoie în acest sens de garanții juridice ferme deoarece este o problemă de securitate națională pentru.

Rusia va insista, de asemenea, ca NATO să renunțe la asimilarea teritoriilor admise în Alianță după 1997. Negociatorul rus şi-a exprimat speranța că, astăzi, la convorbirile dintre Statele Unite și aliații lor din cadrul NATO și la cele de mâine între NATO și Rusia se va ajunge la înțelegerea faptului că situația nu trebuie să intre în impas și că NATO trebuie să facă pasul în direcţia Rusiei şi nu invers. În caz contrar, a avertizat viceministrul rus de externe, ar putea să aibă de suferit securitatea Statelor Unite și a întregului continent european.

Comentează

Back to top button