POLITICĂ

SISTEMUL a eșuat

Klaus Iohannis este un produs al sistemului în deplina lui reprezentare legală. Eșecurile, dovedite de fiecare ciclu electoral, nu au fost niciodată asumate sau puse în sarcina cuiva, dovadă fiind că vinovații au împărțit și împart nestingherit puterea politică, relatează Cotidianul.ro.

Apogeul acestei situații este reprezentat de actualul Guvern indiferent de unele divergențe minore care au lăsat deoparte pe unii combatanți.

Sistemul actual este rezultanta cronicizării lipsei democrației în manifestarea ei constituțională și legislativă care a permis blocarea oricărei reforme interne în instituții, începând cu partidele politice, Parlamentul și Justiția.

Sistemul este statul român până la un punct. Sacralitatea statului român nu poate fi atinsă de cineva cu cetățenie, oricine ar fi acea persoană, fără a suporta consecințe, fapt prevăzut prin Lege.

Demnitarii care confundă perspectivele și încalcă principiile asumării pozițiilor pe care le ocupă ar trebui să aibă minima disponibilitate de a demisionau.

Klaus Iohannis a eșuat în funcția pe care o deține și orice opoziție chiar de natură electorală nu îi mai este moral opozabilă.

Amploarea derapajului în care se înscrie sistemul actual este în defavoarea statului român ca o supremă formă de amenințare la siguranța socială și economică a românilor.

Folosind expresia „stat eșuat” președintele Klaus Iohannis a dovedit că este inapt pentru a pune în discuție publică orice aspect privind reforma.

Eșuarea statului român este folosită de primul demnitar al țării spre a eluda faptele cumulate dar și acelea prezente sub mandatele sale.

Statul român aparține tuturor românilor iar eșecul aparține numai celor care s-au aflat în poziția de administratori cu atribuții ai treburilor publice, cu precădere printre legiuitori.

Klaus Iohannis prin punerea în sarcina statului însuși a eșuării invocă înspăimântător dizolvarea implicită a statului român.

După o asemena afirmație asupra eșuării statului Klaus Iohannis era obligat să-și depună mandatul, cu atât mai mult cu cât nu a venit cu o agendă, chiar facultativă, spre recuperarea dintr-un asemenea dezastru.

Sistemul continuă acoperit fiind de manevrele lui Klaus Iohannis punând în sarcina statului român cheltuieli specifice unei dictaturi.

În prezent, România reprezentată de Klaus Iohannis și oamenii săi, împrumută miliarde pentru a plăti la termen pensii speciale și a întreține un sistem expandat cât 3 state totalitare la un loc.

Toată această mizerie reprezintă sistemul. Statul român, adică românii, este o victimă care va trebui să găsească puterea să facă democrația cu adevărat funcțională.

Numai un sistem care acționează neconstituțional poate captura statul așa cum se întâmplă la noi.

Comentează

Back to top button