POLITICĂ

Federația Hermes: Cum se plătește taxă de protecție în CERCETARE – Octavian Stroie este Lupul care ”păzește” bugetul

Opinia publică este inundată de dezvăluiri despre impostura celor care ocupă funcții importante în aparatul de stat. Cum spuneam în primăvară, cercetarea științifică a fost ferită de ochii publicului în spatele unei cortine gri care a ascuns combinațiile ”băieților deștepți” din autoritatea de stat pentru cercetare științifică, denumită succesiv: M.C.T., A.N.C.S., A.N.C.S.I., M.C.I., în prezent fiind cunoscută drept Direcția de cercetare din M.E.C.

În toate aceste structuri regăsim câteva figuri puternice și stabile la orice schimbare, care stăpâneau sistemul de cercetare și își derulau nestingherite afacerile ilicite prin folosirea funcției deținute și complicitatea directorilor de Institute Naționale de Cercetare Dezvoltare (I.N.C.D.), cu ajutorul unor grupuri de interese pe care fiecare și le construise în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Am vorbit despre Gheorghe Bala, mâna nevazută din autoritatea pentru cercetare științifică, iar astazi vom vorbi despre șeful auditului financiar al autorității, Octavian Stroie, cel care trebuia să controleze legalitatea cheltuirii banului public în I.N.C.D.

Cum situația este evidentă și flagrantă după studierea documentelor primite, o să abordăm direct descrierea schemei puse la punct de Octavian Stroie pentru a stoarce bani publici de la INCD-urile pe care le ”controla”.

Procedura era simplă, a găsit un interpus care avea o firmă de consultanță. Octavian Stroie pleca în control la orice I.N.C.D., se aşeza la masă cu directorul general și puneau la cale această veritabilă taxă de protecție. După care directorul le solicita subalternilor să pună în practică planul prin care statul cheltuia nişte bani ca să îşi anihileze propriile organele de control. Atunci Octavian Stroie le transmitea modelul Contractului de consultanță.

Se încheia un contract de consultanță cu firma indicată de Octavian Stroie (foto la finalul articolului), în cazul acesta S.C. CONT’ART SOLUTIONS S.R.L din Domnești, J23/2482/2013, C.U.I. 32141580 (transferată între timp în Bucureşti, J40/6136/2016), condusă de domnul Dragoș Laurențiu Zaharia în calitate de administrator. Contractul era încheiat prin încredințare directă, fără proceduri publice, iar suma era de obicei cu câteva sute de euro sub plafonul maxim pentru atribuiri directe, de 15.000 euro de la acea vreme (2014).

Salariații din I.N.C.D. întocmeau toată documentația ce făcea obiectul contractului, pe care o înaintau firmei S.C. CONT’ART SOLUTIONS S.R.L, iar dl Zaharia punea însemnele firmei și înainta aceste documente însoțite de un raport în care explica el cum s-a spetit dând consultanță INCD.

Partea interesantă este însă legată de documentele de contractare, dl Stroie nu lăsa nimic la voia întâmplării, nu îl lasa singur pe dl Zaharia, mergeau împreună la INCD.

Contractul de servicii de consultanță, precum și toate actele adiționale aferente lui, încheiate între furnizorul acestor servicii și I.N.C.D., au fost tehnoredactate chiar de Octavian Stroie, în biroul lui de la minister, așa cum ne dovedesc documentele în format word transmise ulterior I.N.C.D. pentru formalitatea completării, înregistrării și autentificării.

Transmitem organelor abilitate solicitarea de a desluşi schema de fraudare: documentul cu contractul de consultanţă a fost creat de Octavian Stroie la data de 21 septembrie 2012, iar firma CONT’ART a fost înfiinţată în 16 august 2013, ceea ce sugerează că acelaşi model de contract a mai servit şi altor firme.

Citește și dă mai departe

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button