POLITICĂ

Profesorii au colindat MAFIA de la guvernare: Ne-au dat 65 de lei la salariu! Ce să faci cu 65 de lei?

Au fost proteste ale sindicaliştilor din educaţie, în această dimineaţă, în faţa Guvernului şi la sediile centrale ale Partidului Social Democrat şi Partidului Naţional Liberal. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Spiru Haret şi Federaţia Naţională Alma Mater reclamă faptul că Executivul nu a majorat veniturile din sistem potrivit legii salarizării din 2017.

Profesorii susțin că majorarea de doar 4% aplicată de la începutul anului înseamnă un plus mediu net de 65 de lei pentru fiecare cadru didactic, ceea ce a provocat o stare de nemulțumire generală în rândul salariaților din învățământ.
George Purcaru, prim-vicepreședinte FSLI. Am revenit în Piaţa Victoriei, aşa cum bine ştiţi, înainte de sărbători am avut trei zile de protest pentru că Guvernul României continuă batjocură la adresa tuturor lucrătorilor din învățământ şi în special a cadrelor didactice.

Reamintesc opiniei publice că sistemul de învățământ așteaptă, potrivit legii, încă din septembrie 2020 aplicarea integrală a Legii 153, lucru care nu s-a întâmplat nici măcar anul acesta în 2022. Se preconizează în învățământ grevă de avertisment și grevă generală.

Reporter: Totodată, peste 30.000 de angajați nedidactici lucrează pe un salariu minim pe economie.
– Tot ceea ce înseamna tranșe de majorări salariale în ultimii doi ani au fost amânate.
Reporter: Cum trăiţi din salariul pe care îl luaţi?
Aşa cum trăieşte majoritatea acestei ţări, cu greu, iar cu 4% pe care ni i-au dat, vă daţi seama. Ce înseamnă 65 de lei? Ce să faci cu 65 de lei? Suntem în partea de jos a sistemului bugetar, dar nici măcar pe ăia nu ni i-au dat.

Profesorii se plâng și de faptul că sunt singurii angajați bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condițiile de muncă

Comentează

Back to top button