ANCHETE

Propagandă de partid din bani publici / Cât le-a plătit PNL celor de la Antena, Realitatea, B1, Newsweek, DCnews sau Stiripesurse

PNL a plătit aproape 8 milioane de lei în doar două luni, cele de criză politică majoră, pentru promovarea în presă și pentru propagandă. Cel mai mare buget l-a avut PSD, peste 10 milioane de lei. Conducerea din Kiseleff refuză să ofere însă orice informație despre cum a folosit banii publici, inormează portalul Europaliberă.

Europa Liberă v-a prezentat mecanismul prin care partidele tind să devină importanți investitori în presă datorită banilor publici pe care îi au la dispoziție. Partidele încasează sume importante din subvenție, peste 50 de milioane de euro în 2021, cu care cumpără spațiu de promovare în mass-media.

Transparența despre utilizarea banilor publici nu este însă la fel de mare precum ușurința cu care liderii politici votează majorarea subvenției.

PSD, sub conducerea lui Marcel Ciolacu, refuză sistematic să ofere informațiile de interes public, deși în instanță partidul pierde proces după proces. Mai mulți judecători de la Tribunalul București au decis că orice achiziție făcută de un partid care primește bani publici este una de interes public.

Nu se poate invoca așadar faptul că există contracte confidențiale sau că partidele fac raportări anuale către Autoritatea Electorală Permanentă sau Curtea de Conturi. În pofida deciziilor judecătorilor, Marcel Ciolacu și echipa sa păstrează secretul banilor publici dați presei.

Criza politică de după dărâmarea guvernului Cîțu și spargerea Coaliției PNL – USR au coincis din punct de vedere financiar cu investiții masive făcute de principalele două partide, PSD și PNL, pentru promovarea în presă și propagandă.

Banii pentru presă și propagandă, 2021, fără luna decembrie.
Banii pentru presă și propagandă, 2021, fără luna decembrie.

În doar două luni, octombrie și noiembrie, partidele care formează actuala Coaliție de guvernare au aruncat în piață aproximativ 20 de milioane de lei (4 milioane de euro).

PSD, banii pentru presă și propagandă în intervalul ianuarie - noiembrie 2021
PSD, banii pentru presă și propagandă în intervalul ianuarie – noiembrie 2021

Unde s-au dus banii și pentru ce? Transparența reprezintă punctul nevralgic al legii privind finanțarea partidelor. Partidele au majorat în ultimii ani subvenția pe care au încasat-o, suma depășind un miliard de lei în ultimii patru ani.

Cu toate acestea, prevederile legate de transparență sunt aplicate foarte greu iar partidele refuză, de cele mai multe ori, să ofere voluntar informații despre sumele cheltuite.

PNL, banii pentru presă și propagandă în intervalul ianuarie - noiembrie 2021.
PNL, banii pentru presă și propagandă în intervalul ianuarie – noiembrie 2021.

Excepția o reprezintă USR, care are un site dedicat utilizării banilor din subvenție, iar AUR nu a cheltuit vreun leu din banii publici primiți.

Cum a alocat banii PNL sub conducerea lui Florin Cîțu. O campanie plătită împotriva USR

Europa Liberă a solicitat PNL și PSD să ofere informații de interes public despre sumele cheltuite din subvenții pentru promovarea în presă și pentru propagandă în lunile octombrie și noiembrie. Alegerea celor două partide s-a făcut pe criteriul financiar, banii folosiți depășind consistent alocările făcute de alte partide.

PSD nu a răspuns solicitării iar la precedentele solicitări primite din partea Europei Libere a evitat să ofere informațiile cerute. De fiecare dată a specificat că Autoritatea Electorală Permanentă și Curtea de Conturi verifică partidul și legalitatea cheltuirii banilor.

În ultimele trei luni, de când Florin Cîțu a preluat conducerea partidului alături de echipa câștigătoare, au fost încheiate contracte cu firmele care administrează Antenele, dar au și încetat contractele cu mai multe site-uri.

Totodată, a fost semnat un contract cu o firmă specializată în domeniul online și social media, Future Innovation. Contractul este în valoarea de 1,8 milioane de lei iar printre campaniile desfășurate de PNL în cadrul contractului a fost și aceea împotriva USR, lucru recunoscut de Pavel Popescu, vicepreședinte PNL.

Compania este considerată una apropiată de partid, conform surselor din conducerea PNL.

Cum funcționează sistemul?

„Pe multe site-uri din România, de-a lungul citirii unei știri, în acele știri, pe lângă calupurile de reclamă comercială, au apărut și reclamele PNL”, a declarat vicepreședintele PNL, Pavel Popescu, responsabil de campania partidului, pentru Europa Liberă.

De exemplu, într-un articol de presă care conține informația că USR critică PNDL 3 și modul în care se alocă banii, apărea și reclama PNL că primarii Uniunii au solicitat bani prin PNDL 3. Banii nu erau încasați direct de site-urile care publicau acele articole, ci ele veneau sub forma unor reclame automate.PNL a folosit contractul cu Future Innovation, de 1,8 milioane de lei, pentru trei campanii majore: cea împotriva USR, una pro-vaccinare și alta pentru a explica ce măsuri a luat partidul în legătură cu creșterea prețurilor la energie.

Campania „trecem iarna cu bine”, desfășurată în luna octombrie, se apropie pe YouTube de 1 milion de vizualizări pe contul PNL. Mesajul a fost însă promovat și pe zeci de pagini de Facebook.

În cadrul campaniei a apărut și site-ul ajutorlafactura.ro. iar Pavel Popescu susține că datele oferite de compania angajată arată că mesajul PNL a atins ținta dorită.

„Gândiți-vă că un partid politic vrea să transmită un mesaj în următoarele 12 ore pe tot teritoriul României, pe marile site-uri, în toate județele. Ai nevoie de bugete majore pentru asta, de zeci de mii de euro pentru atingerea țintei. Prin contract, firma s-a angajat că va ajunge la 6 milioane de români în cele 30 de zile. Acest lucru s-a întâmplat. A fost o campanie strict pe o lună de zile, 1,24 milioane bugetul media, 300.000 creativul și TVA-ul aferent”, a susținut Pavel Popescu pentru Europa Liberă.

Vicepreședintele PNL precizează că „firma Future Innovation este una de comunicare strategică și plasare de mesaj” și nu a avut vreo legătură cu presa, site-urile de presă sau televiziune sau cu jurnaliști. Singurul obiectiv a fost de promovare a mesajelor PNL.

Surse din partid susțin că o altă firmă a fost angajată pentru a-i crește vizibilitatea paginii lui Florin Cîțu. Presa a semnalat că printre aprecierile primite de președintele PNL se numără și conturi din Asia, semn că s-a plătit pentru această operațiune.

Partidul primește, de asemenea, analize constante din spațiul social media despre cum sunt receptate mesajele PNL, care este starea de spirit a oamenilor, bazat pe tipul de reacție din Facebook, dar și alți indicatori care ajută partidul să își contureze mesajul.

Alți bani merg către promovarea în presă a mesajelor PNL, dar sub formă de articole. Există și o latură despre care se vorbește mai puțin, dar este cunoscută în interiorul partidelor.

„Oficial, dai bani către presă pentru a te promova. Dar toți din politică știu care e practica. Cine dă banul, cere să fie atacat adversarul politic sau să fie atacat chiar adversarul din partid. Nu de puține ori au fost certuri în partide că banii din subvenție au fost folosiți pentru a fi criticat unul sau altul chiar din propriu partid. Dar lucrurile acestea nu se recunosc”, au declarat surse politice pentru Europa Liberă.

Contractele PNL

Octombrie

  • All Media Company (octombrie – decembrie 2021) – 75.000 euro / lună (Antene, DC News)
  • Ancore Media – ( octombrie – decembrie 2021 ) – 80.000 euro / lună (B1)
  • DBV Media House (ianuarie – decembrie 2021 ) – 100.000 euro / lună (Realitatea)
  • News International SA (aprilie 2021 – aprilie 2022) – 5.000 euro / lună (Newsweek)
  • HB Media Advertising Company – 3.000 euro / lună (Dan Bucura)
  • Soma Social – 3.000 euro / lună
  • Future Innovation (octombrie – noiembrie 2021) – 1.820.700 lei (suma necheltuită s-a raportat pentru perioada următoare) – (aproximativ 365.000 euro)
  • GKM Global Publishing S.R.L – 20.000 lei / lună (4.000 euro)
  • GKM Global WEB SRL – 15.000 lei / lună (3.000 euro)
  • Macondo Gabo Press – 16.500 lei / lună (3.300 euro) (ziaristii.com – Cartianu, Ciocăzanu)

Noiembrie – Decembrie

  • All Media Company (noiembrie – decembrie) – 75.000 euro
  • Agenția de presă RNEWS (noiembrie – decembrie) – 15.000 euro / lună – (PS News)
  • Ancore Media (octombrie – decembrie 2021 ) – 80.000 euro / lună
  • DBV Media House (ianuarie – decembrie 2021) – 100.000 euro / lună
  • Metalik Advertising (octombrie – decembrie 2021) – 100.000 euro / lună
  • News International SA – 5.000 euro / lună

Europa Liberă a publicat anterior datele despre contractele PNL în primele șapte luni ale anului.

Ianuarie – Iulie

  • Agenția de presă RNews (ianuarie – iunie) – 5.000 euro / lună (PS News)
  • Ancore Media (martie – iulie 2021) – 75.000 euro / lună (B1)
  • DBV Media House (ianuarie – iunie) – 100.000 euro / lună (Realitatea)
  • GKM Global Publishing SRL – 20.000 lei / lună
  • GKM Global WEB SRL – 15.000 lei / lună
  • Facebook Ireland Limited – aproximativ 20.000 lei / lună
  • Truezone – 4.165 de lei
  • HB Media Advertising Company – 3.000 euro / lună (Dan Bucura)
  • News International SA – 5.000 euro / lună (Newsweek)
  • Macondo Gabo Press – 16.500 lei / lună (ziariștii
  • Soma Social – 3.000 euro / lună (colaborare cu stiripesurse.ro)
  • Stalex PR & Media Events (iunie – iulie 2021) – 84.000 euro / lună (firma băiatului primarului din Cornu, Nanu Ștefan Alexandru, RTV, gândul.info, cancan.ro)

Legea finanțării partidelor prevede că subvenția de la buget se încasează pe baza rezultatelor de la alegerile locale și parlamentare. Valoarea subvenției este stabilită anual prin legea bugetului de stat.

Ea a crescut constant în ultimii ani, de la o valoare de sub 50 de milioane de lei în 2017, la peste 250 de milioane de lei în 2021. Partidele pot plăti pentru promovarea în presă și pentru propagandă, dar sumele ar trebui să fie publice.

Comentează

Back to top button