SOCIAL

Un român din Italia riscă să fie castrat chimic după ce și-a lăsat fiica însărcinată

Matteo Salvini, fost ministru de Interne al Italiei și liderul Ligii Nordului, cere castrarea chimică a unui român care și-a abuzat fiica și a lăsat-o însărcinată, notează ziare.com.

Salvini a scris pe contul său de Twitter, „Castrazione chimica. E stop” (în traducere Castrare chimică si punct-n.r.).

Evenimentul dramatic s-a petrecut la Cerignola, în provincia Foggia.

Cercetările polițiștilor au început în momentul în care au primit o sesizare cu privire la un grup familial dintr-o fermă din zona rurală a comunei Daunia, în care se aflau minori, în special o fată însărcinată, în urma unor abuzuri sexuale repetate care ar fi fost comise de tatăl acesteia.

Într-o notă, poliția a raportat că – în urma primelor suspiciuni – „ofițerii au efectuat imediat investigațiile necesare, menite să verifice validitatea celor semnalate. Ca urmare a activităților desfășurate și, în special, în virtutea declarațiilor fetei și a constatărilor preliminare, polițiștii l-au supus arestului preventiv pe tatăl victimei, bănuit în mod grav de comiterea infracțiunilor de violență sexuală în formă agravată și continuată și rele tratamente în familie.” relatează Știridiaspora.ro

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button