DIASPORA

Roma: Sediul Parlamentului italian găzduieşte anul acesta Ziua culturii române

La Roma, sediul Parlamentului italian găzduieşte anul acesta Ziua culturii române. E este vorba de o expoziție a pictorului, sculptorului și scriitorului român Camilian Demetrescu, dar și de un concert de pian ce va avea loc mâine seară.

La Roma, de Ziua culturii naționale, se vorbește despre cunoscutul pictor, sculptor și scriitor român Camilian Demetrescu, prin expoziția Geneză 1969- 2012, organizată în trei sedii diferite, la Academia di Romania, la Camera Deputaților și la Galeria Națională de Artă modernă și contemporană. Aproximativ 25 de opere din perioada figurativă și sacră, picturi și tapiserii sunt deja exspuse de la sfârșitul lunii decembrie 2021, la Camera Deputaților din Roma, la propunerea fondatorului și coordonatorului Intergrupului parlamentar pentru Cultură, Artă și Sport, deputatul Federico Mollicone.

Federico Mollicone: Aceasta e o iniţiativă a grupului nostru de a găzdui în Sala del Cenacolo din Palatul Valdina, expoziția care se ocupă de figurația sacră. S-a ţesut în acest fel o colaborare internațională de prietenie între Italia și România și datorită disponibilității venite din partea celor de la Academia di Romania, a ambasadorului român la Roma și al Galeriei Naționale Italiene care avea o operă de Camilian Demetrescu care nu mai fusese restaurată sau expusă de 44 de ani. Prin urmare este vorba deci și de un moment important de redescoperire al patrimoniului pe care Italia îl are în propriile depozite, așadar suntem foarte onorați și foarte mândri că am oferit sprijinul necesar în organizarea acestui eveniment pentru cel pe care îl considerăm un mare artist român, sigur, dar și italian de adopție. Aş spune că acest mare artist, Camilian Demetrescu, nu este doar un ambasador doar al românilor și al României, al cărui reprezentant este, ci și un Ambasador al artei și al frumuseții, dar mai ales un simbol împotriva nihilismului care este adevăratul rău al secolului nostru.

La vernisaj a fost prezent și ambasadorul României la Roma, George Bologan. George Bologan: Camilian Demetrescu este unul din marile nume ale panteonului românesc, alături de Brâncuși sau alături de Dinu Adameșteanu, un alt român care a contribuit foarte mult la punerea în lumină a vestigiilor arheologice din Italia. Fac parte, repet, din panteonul românesc și toți au fost binefăcătorii umanității.

De la eveniment nu a lipsit nici fiul marelui artist, arhitectul Emanuel Demetrescu.

Emanuel Demetrescu: A fost un moment foarte important pentru că este după foarte mulți ani posibilitatea de a vorbit de Demetrescu în sediile cele mai importante ale Italiei, Academia de România pentru partea română, dar Galeria Națională de Artă Modernă și Parlamentul italian, ceea ce înseamnă că se vorbește din nou de Camilian Demetrescu, ca de un artist ceea ce a fost, adică un mare artist internațional.

Tot de Ziua culturii naționale, Academia di România organizează și un concert susținut de o tânără pianistă româncă din Roma, așa cum ne confirmă și directoarea de programe, profesoara Oana Boșca Mălin.

Oana Boșca Mălin: Va fi un concert al unei tinere pianiste românce, Naomi Handaric, este un concert pe care noi îl organizăm chiar de Ziua culturii române, în cadrul proiectului Europa in muzica, un proiect la care Academia di România din Roma este promotor, alături de Conservatorul Santa Cecilia.

Comentează

Back to top button