OPINII

Vasile Ernu: Citiți factura. ”Liberalizarea” ascunde un monopol al unei ”elite prădătoare” care a pus mâna pe resursele planetei

La prețurile acestea e clar că democrația nu are cum să reziste, să funcționeze. Nu mă credeți? Citiți factura. Prețul imens la factură ascunde ”un păcat originar”.

Miile de influensări strigă în stânga și dreapta: rușii sunt de vină. Firește: ei sunt mereu de vină. Dar nu au cum să fie ei ”păcatul primordial” – sursa primară a răului. E prea mult și pentru ei. Prețul imens care crește și crește nu e de ieri, de azi: și el tot o să crească. Precum răul care se înmulțește. Istoria economiei este de fapt istoria răului în lume. Nu o spun eu. Eu doar traduc ce spun unii mai deștepți ca mine. Cine se pricepe la natura economiei ne spune că totul se leagă de natura proprietății asupra resurselor.

Problema resurselor e veche: lupta pentru resurse este esența economiei – esența păcatului, esența răului. Un mare gânditor în economie ne explica pe vremuri că acumularea primară de capital joacă în economia politică un rol similar cu cea a căderii omului în păcatul primar. Știți: prima cădere în păcat pentru creștinism este fundamentală. Așa începe istoria umană. La fel e și cu prima acumulare de capital.

Mai simplu spus: în baza cărei legități și legitimități privatizăm resursele? Ce e mai ”natural”: să lăsăm resursele ca bun public – așa cum au fost lăsate de Dumnezeu sau Natură ori să le privatizăm ca bun al unei ”elite”? Chiar în halul acesta ne-am debilizat? Ni se pare mai normal – ”natural” să acceptăm ca resursele planetei să fie un bun al unui procent infim decât să slujească întregii omeniri ca bun comun?

De ce ne temem de procesul invers: naționalizarea. Sau dacă vă temeți de termen să-i spune ”socializarea – statalizarea” resurselor naturale. Pentru că dacă am privatizat gazul, apa – vine rândul și aerului. Deja se fac demersuri. De ce ne temem să spunem că ”prețul” actual al facturilor este un rezultat al ”liberalizării”. Bun: și al proastei gestionări ale resurselor. Dar ”liberalizarea” și specula e baza.

De fapt ”liberalizarea” ascunde un monopol al unei ”elite prădătoare” care a pus mâna pe resursele planetei. Scopul lor este profitul cu orice preț. Nu e nimic conspiraționist: totul e pe față. Marea parte a prețului e unul profund speculativ. Pe baza a cărei legități umane dețin ele dreptul de a exploata aceste resurse? Ce este economia? Economia este întotdeauna mai întâi politică: este economie politică. Adică rezultatul unor legi construite de mintea umană. Ele pot fi schimbate: ce a fost transformat în proprietate poate fi transformat în bun comun: apa, aerul, resursele. Natura proprietății este o convenție nu este un dat natural.

Asta o știe orice copil. Citesc cartea profesorului Alexander Etkind – Nature’s Evil: A Cultural History of Natural Resources. De la Richard Cantillon încoace s-a tot scris pe subiect. Cine mai citește azi astfel de texte?A propos: ce este resursa? Este cumva un produs al muncii umane? Este creația muncii și minții umane? Economiștii decenți vă vor spune că resursele seamănă mai mult cu activele decât cu marfa. Cele mai importante resurse, fundamentale pentru om, sunt un dat natural. Știm asta: nu are plusvaloarea muncii noastre umane. Dar noi o introducem în circuit sub formă de marfă. O privatizăm, o monopolizăm și o vindem ca bun privat: pentru profit. Pentru profitul celor puțini. Istoria umană este istoria luptei pentru monopol asupra resurselor.

Paradoxal: resursele au nu doar caracter economic ci și caracter politic. De unde știm de caracterul politic al resurselor? Eu am aflat pe la 6 ani din Vechiul Testament – acolo e pe larg descris acest fenomen: acolo politica are numele de păcat. În resurse se află rădăcina răului, a păcatului – adică, pe limba actuală: politică. Resursele au mai întâi o natură politică înainte de cea economică. Cum spunea economistul acela urât: acolo e sursa primă, primitivă de acumulare de capital – căderea în păcat.

În jurul resurselor s-au dus marile războaie: apă, pământ, resursele de aur și argint, de petrol și gaze, de blănuri și păduri, de lână, bumbac și zahăr, mirodenii și mai ales sclavi etc. Așa s-a călit oțelul noii economii numite capitalism. Asta e deja canon al cunoașterii. Ce este lunga istorie a omului civilizat? Nimic altceva decât o lungă expansiune și colonizare. Ce este istoria occidentului? Este istoria expansiunii spre colonii. Nu doar atât dar acesta e motorul. Aceasta e istoria oricărui Imperiu: din Est și Vest.

Nu mă credeți? Intrați în muzeul britanic: acolo e britanic doar locul nu și conținutul. Ce legitimează aducerea trofeelor din lumea întreagă la Londra, Moscova, Paris, Viena sau New York? Puterea, armata.Marea bogăție a occidentului este în primul rând rezultatul expansiunii coloniale: adică a monopolului asupra resurselor. Mult mai târziu economia a devenit diferențiată prin muncă și creație: încercarea economiei de a scăpa de păcatul originar prin muncă.Imperiile credeau că vor scăpa de păcatul originar prin eliberarea de resurse. Prin creație, prin muncă, prin exploatarea ultimei resurse: omul.

Omul-resursă: omul baterie. Omul se pare că va rămâne ultima resursă a planetei Pământ. Există și istoria Banului și împrumutului: o invenție genială – e o temă separată dar care face parte din schema expansiunii. Imperiile însă s-au înșelat. Noii colonialiști au înțeles că e nevoie totuși de păcat, de resurse. Păcatul originar e cu noi – fără resurse nu putem trăi.Ce a avut acum loc recent la Geneva? Doi lideri (Putin – Biden la Geneva) – doi mari coloniști: din Est și Vest sau întâlnit să discute despre împărțirea teritorială a lumii, a resurselor – ca doi gangsteri globali. O întâlnire a marilor proprietari de colonii.

Atenție: expansiunea în colonii se face mai ales cu sistem armat. E nevoie de o armată ca să ții în funcțiune banca, resursele, coloniile. Da, sunt colonii moderne: nu mai dau cu biciul, nu mai strângi bumbac ci bați la tastatură în corporație. Dar esența e aceeași – oricât de bine am ascundea asta. Istoria umană este un veșnic remake a unei melodii vechi și triste – Imnul sclavilor – indiferent cu ce instrumente sofisticate îl cânți. Știu: nu vrem să vedem realitatea, nu ne face bine – e mai ușor să credem că suntem liberi, că e democrație.

Dar citiți factura: cui o plătești tu? Unde se duc banii aceștia? Câți se duc la cei ce muncesc, la cei ce scot resursa, la cei ce o transportă? Dar cine o deține? Dar cine o speculează? Cine primește profitul? De ce statul a renunțat la ea în folosul unei camarile mici și hrăpărețe? Vrem democrație? Dar de ce nu vorbim despre democratizarea resurselor? Poate exista democrație cu o factură ca aceasta? Adică cu monopol asupra resurselor, cu monopol asupra economiei? Adică în domeniul resurselor avem dictatură dar în politică vrem democrație? E o falsă democrație.

O democrație politică poate exista doar cânt avem și o democrație economică. Drepturile politice nu funcționează fără drepturi sociale și economice: sclavii economici nu pot fi cetățeni liberi politic. Adică resursele trebuie să rămână un bun comun – scoase de sub monopolul unei camarile, de sub monopolul speculei financiare etc.

De ce ne temem de astfel e idei elementare? Știu: când ”elita” ne prelucrează de sute și sute de ani cu regi și regine, cu sânge albastru și reprezentanți ai lui Dumnezeu pe pământ e greu să acceptăm că planeta noastră e a noastră a tuturor nu doar a unei elite debile. Și că ne naștem egali: nu prinț și cerșetor. Până și cartea aia în care pretindem că credem spune asta: toți suntem egali în fața lui Dumnezeu. Dar cine mai crede azi în asta când vizezi să ai plantație de energie și slavi? Dacă tot am căzut în păcat: vrem și noi să fim păcătoși – ca și ei. Să împărțim și distribuim păcatul egal. Dar deocamdată: citim factura și ne cutremurăm.

Comentează

Back to top button