OPINII

Cîţu şi Ciucă – premierii „problemă” numiţi de Iohannis. L-au sabotat serviciile de informaţii?

Retras de câteva luni bune în liniştea deplină oferită de Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis s-a trezit aruncat într-o criză de imagine care imprimă o nouă pată extrem de urâtă asupra celui de-al doilea mandat prezidenţial.

Dezvăluirile apărute în spaţiul public, ca urmare a demersurilor jurnalistei de investigaţii, Emilia Şercan, privind plagiatul premierului Nicolae Ciucă lovesc în plin imaginea şefului statului, principalul susţinător al generalului propulsat de curând la conducerea executivului.

Deşi a câştigat fără nicio emoţie cel de-al doilea mandat de preşedinte, reuşind chiar uimitoarea performanţă de a-şi conserva voturile pe care le-a obţinut din partea electoratului la alegerile din anul 2014, Klaus Iohannis bifează cea mai accelerată erodare de care a beneficiat un preşedinte aflat în ultimul său mandat. O erodare care, pe alocuri, începe să fie chiar uşor suspectă.

Chiar dacă Iohannis a avut ghinionul de a se confrunta cu o criză sanitară fără precedent, care a afectat popularitatea multor lideri şi personalităţi politice, unul dintre principalii factori care au contribuit la prăbuşirea abruptă a încrederii în preşedintele ţării îl reprezintă şi petele din dosarele personajelor nominalizate de către acesta pentru funcţia de prim-ministru.

Florin Cîţu şi Nicolae Ciucă sunt cei doi lideri politici pe care Klaus Iohannis i-a învestit cu funcţia de prim-ministru şi pe care a mizat în acest mandat pentru a face echipă la conducerea ţării. Două personaje cu profiluri cam excentrice, ieşite din tiparele politice cu care electoratul a fost obişnuit în ultimii 30 de ani. Tipare pe care, însă, ceilalţi preşedinţi le-au respectat într-o oarecare măsură în alegerea premierilor.

Având un mare deficit la capitolul notorietate şi carismă personală, ambii lideri au ajuns conjunctural în PNL, fără a genera însă şi vreun beneficiu din punct de vedere electoral pentru liberali. Lipsiţi de orice suport politic şi marginalizaţi în partid, atât Florin Cîţu, cât şi Nicolae Ciucă păreau a fi marionetele perfecte pentru planurile unui preşedinte care îşi dorea controlul total asupra partidului şi al guvernului. Cu o singură excepţie. Scheleţii pe care aceştia îi aveau în dulap. Şi care i-au avariat deosebit de grav popularitatea preşedintelui.

Astfel, în luna august a anului trecut, în mass-media apărea informaţia potrivit căreia Florin Cîţu, premier în funcţie în acel moment, a fost arestat în SUA pentru că a condus sub influenţa drogurilor sau a alcoolului, acesta fiind condamnat în anul 2001, la 2 zile de închisoare şi plata unei amenzi de 1000 de dolari. Un scandal care s-a întins pe mai multe săptămâni şi care ar fi trebuit să ducă la demisia de urgenţă a premierului.

Chiar dacă într-un final Florin Cîţu a fost demis de către Parlament, acesta este în continuare preşedintele PNL şi ocupă funcţia de preşedinte al Senatului, iar dezvăluirile despre trecutul său în SUA, mai ales în privinţa studiilor şi a modului în care acestea au fost finanţate, continuă să apară în presă.

Nici numirea generalului Nicolae Ciucă în funcţia de prim-ministru nu i-a purtat mai mult noroc lui Klaus Iohannis. Paralizat în sondajele de opinie în jurul cotei de 13%, după ce a patronat formarea şi instalarea la Palatul Victoria a coaliţiei formate din PNL şi PSD, o mişcare politică care a acţionat şi ea ca o adevărată undă de şoc ce a lovit direct în credibilitatea şi simpatia de care se mai bucura preşedintele în rândul electoratului, Iohannis primeşte acum lovitura de graţie direct din „dulapul” cu scheleţi al premierului Ciucă.

Jurnalista Emilia Şercan a dezvăluit recent că generalul Nicoale Ciucă a plagiat în lucrarea de doctorat pe care a susţinut-o în 2003 la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. Teza lui Nicolae Ciucă, „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni multinaţionale”, în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe militare în anul 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138.

În urma acestor dezvăluiri, Nicoale Ciucă a reacţionat şi cerut Comisiei de Etică a UNAp să facă verificările legale, iar instituţia a anunţat că a început demersurile pentru ca lucrarea premierului să fie verificată. Desigur, ca şi în cazul lui Victor Ponta, este de aşteptat să urmeze o întreagă telenovelă pe marginea acestui subiect, Teodor Frunzeti, generalul din cartea căruia ar fi plagiat Nicolae Ciucă ieşind deja la rampă şi afirmând că premierul „putea să fie mai atent, că era băiat deştept”.

Klaus Iohannis nu a reuşit încă să lămurească publicul dacă serviciile de informaţii, responsabile cu verificarea tuturor vulnerabilităţilor celor care urmează să fie numiţi în funcţii de demnitate publică, l-au informat sau nu în legătură cu scheleţii aflaţi prin dulapurile lui Florin Cîţu şi Nicoale Ciucă.

La cum se prezintă lucrurile, în acest moment, Klaus Iohannis arată exact ca un preşedinte căruia serviciile de informaţii i-au întors mâinile la spate cu mult înainte de finalul ultimului său mandat, livrându-i doar premieri cu multe puncte nevralgice în mapa profesională. Iar dacă trecutul lui Florin Cîţu se va răsfrânge în continuare doar asupra propriei sale cariere politice, cu generalul Nicolae Ciucă lucrurile stau cu totul altfel. Pentru că vulnerabilităţile lui Ciucă le va deconta şi Armata Română. Iar, potrivit Constituţiei României, Klaus Iohannis este şi comandatul forţelor armate.

Raluca Boboc (adevarul.ro)

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button