EXTERNE

Neputinţa lui Biden l-a încurajat pe Putin, iar acum tocmai i-a dat lui Putin undă verde pentru a invada Ucraina

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat într-o conferinţă de presă, că va fi crescută prezenţa militară în Polonia şi România, în contextul situaţiei de la frontierele Ucrainei, pentru că există o obligaţie în termenii Articolului 5 din Tratatul NATO, de a apăra aceste state, precizând că nu există o astfel de obligaţie faţă de Ucraina, deşi situaţia acesteia este îngrijorătoare.

Vom creşte prezenţa militară în Polonia şi România, pentru că avem o obligaţie sacră în termenii Articolului 5, de a apăra aceste state. Ele sunt parte a NATO. Nu avem această obligaţie faţă de Ucraina, deşi suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat preşedintele Biden, întrebat în legătură cu o eventuală invadare a Ucrainei de către trupele ruseşti, dar şi cu solicitările părţii ruse vizând menţinerea unei sfere de influenţă care implică retragerea trupelor americane şi a armelor nucleare din statele fostului bloc sovietic.

În aceeaşi conferinţă de presă. preşedintele american a prezis că Rusia va invada Ucraina, precizând că reacţiile vor fi diferite în funcţie de dimensiunile acestei invazii sau dacă vor fi doar incursiuni în teritoriul ucrainean.

„Nu sunt atât de convins că ştie ce vrea să facă, bănuiesc că va ataca, trebuie să facă ceva”. a declarat Biden.

„Rusia va fi făcută responsabilă în cazul unei invazii şi depinde de ceea ce va face. Una este dacă vorbim despre o incursiune minoră, dar dacă ei fac ceea ce sunt capabili să facă, va fi un dezastru pentru Rusia dacă invadează Ucraina”, a afirmat Biden.

Casa Albă promite un răspuns dur în cazul invadării Ucrainei, indiferent de amploarea agresiunii Rusiei

Casa Albă a promis un răspuns dur dacă trupele ruse vor intra în Ucraina, grăbindu-se să clarifice remarcile preşedintelui Joe Biden din timpul conferinţei de presă susţinute miercuri cu privire la posibilitatea unei incursiuni „minore”, o formulare confuză care a fost puternic criticată de opoziţie, transmite joi AFP.

Dacă forţele militare ruse trec graniţa cu Ucraina, aceasta va constitui o nouă invazie care va atrage „un răspuns rapid, sever şi unit” din partea Statelor Unite şi a aliaţilor săi, a indicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Dacă este o incursiune minoră„, membrii NATO pot fi împărţiţi în ceea ce priveşte amploarea răspunsului, dar dacă ruşii „fac tot ce sunt în stare cu forţele pe care le-au adunat la graniţă, va fi un dezastru pentru Rusia”, a afirmat preşedintele Biden, care a mai afirmat că situaţia ar putea „scăpa de sub control”.

Această formulare ambiguă despre o incursiune „minoră” a atras critici aspre din partea opoziţiei, care l-a acuzat pe preşedintele democrat că s-a resemnat cu un atac din partea Rusiei.

„Neputinţa lui Joe Biden l-a încurajat pe Vladimir Putin, iar acum tocmai i-a dat lui Putin undă verde pentru a invada Ucraina”, a reacţionat pe Twitter senatorul republican Tom Cotton.

„Deci dacă acaparează doar anumite zone ale Ucrainei răspunsul nostru va fi mai puţin dur decât dacă va anexa totul?”, s-a indignat şi colegul său, Marco Rubio.

În urma acestor reacţii, Casa Albă a dat asigurări că preşedintele nu a făcut altceva decât să stabilească o diferenţă între o ofensivă „militară”, pe de o parte, şi una „nemilitară, paramilitară sau cibernetică”, pe de altă parte. Agresiuni nemilitare, inclusiv tactici paramilitare şi atacuri cibernetice vor primi „un răspuns decisiv, reciproc şi unit”, a precizat Psaki, conform Reuters.

„Fiecare dintre aceste acţiuni va primi un răspuns proporţional”, a mai asigurat, pe Twitter, şi o purtătoare de cuvânt, Emily Horne.

După o serie de discuţii diplomatice în Europa săptămâna trecută, Moscova şi Washingtonul urmează să încerce din nou vineri să dezamorseze ameninţarea unui nou conflict în Ucraina în cadrul unei întâlniri la Geneva între secretarul de stat american Antony Blinken şi omologul său rus, ministrul de externe Serghei Lavrov.

După ce miercuri s-a aflat la Kiev, secretarul de stat american este aşteptat joi la Berlin pentru discuţii cu Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button