POLITICĂ

George Simion reacționează după ce primarul Iașului a criticat marșul Unirii: Am văzut mulţi cu dosare penale care comentează

Liderul AUR a comentat evenimentele ce vor avea loc pe 24 ianuarie, transmițând că, în ciuda poziției primarului municipiului Iași, „niște mii de simpatizanți AUR și alți patrioți” vor marca Ziua Unirii Principatelor Române.

„Dacă vor să ne amendeze, să ne amendeze. Am mai fost în dubă când i-am dus lumânări lui Iliescu. Să-ţi anulezi din slugărnicie şi din frica AUR, să anulezi o sărbătoare naţională e de râsul curcilor, Mihai Chirica, pe lângă ce dosare are el la DNA (… ) Am văzut mulţi cu dosare care să comenteze, parcă la comandă, puşi de sistemul domnului Iohannis împotriva AUR.

Hai, Mihai Chirica, să ne spui cum nu avem voie să facem hora unirii în Piaţa Uniri de 24 ianuarie pentru că am lua noua variantă de COVID”, s-a exprimat George Simion.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că ziua de 24 ianuarie, ziua Micii Uniri, va fi una ‘fierbinte’, din cauza ‘agitaţiei naţionale’ provocate de AUR, care vrea să demonstreze ‘reţeta de fabricare a apei calde’.

‘Este clar faptul că din cauza creşterii numărului de cazuri nu vom mai face manifestare populară. Nu ne este frică de AUR. Nu vreau să pun pe nimeni în pericol şi să vedem zgâlţâindu-se vaccinişti şi antivaccinişti prin jurul statuii bietului Alexandru Ioan Cuza, care se uită, probabil din cer, şi îl buşeşte râsul. Nu pot face o selecţie în piaţă. între vaccinaţi şi nevaccinaţi. Hora nu o putem face cu atâţia metri distanță între oameni. Toate manifestările se vor organiza la interior, în diverse instituţii’, a declarat primarul Mihai Chirica

Comentează

Back to top button