OPINII

Nicușor Dan e rupt de realitate: Cere Parchetului să le facă dosare penale angajaților STB

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva STB. Primarul Capitalei pare din ce în ce mai rupt de realitate, având în vedere că evită dialogul și ține orașul paralizat de două zile. Ce dosare penale visează Nicușor Dan… Or să facă procurorii dosare penale la peste 11 mii de angajați cât are Societatea de Transport București?

Inepțiile primarului sunt luate drept adevăr de presa sistemului

Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB, edilul a menţionat că a existat, vineri după amiază, „o încercare” de dialog între conducerea Societăţii de Transport Bucureşti şi sindicatul reprezentativ, dar a precizat că acesta din urmă nu prezintă „revendicările reale” enunţate anterior de către angajaţi, precum necesitatea pieselor de schimb, mentenanţa vehiculelor, confortul şoferilor şi vatmanilor la capăt de linii.

Totodată, primarul general a reiterat solicitarea adresată PSD de a anunţa dacă sprijină „o grevă ilegală” sau dacă se delimitează de liderul sindical Vasile Petrariu, care a obţinut un mandat de consilier municipal pe listele Partidului Social Democrat.

Nicușor Dan insistă cu PSD pentru a manipula opinia publică. Un om, fie el și din PSD nu poate obliga peste 11 mii de angajați să protesteze. Acei oameni care au întrerupt munca sunt supărați pe primarul Nicușor Dan și actuala conducere ce acționează abuziv. Pe acești oameni de la STB nu îi sperie dosarele penale inventate de Nicușor și mafia din justiție pentru că ei își cer drepturile legale.

Nicușoare, un prieten îți oferă o mână de ajutor

„Reacția dreptei în fata protestului de la STB este nu doar anacronică, dar și penală. Cîțu a venit cu imbecilitatea supremă: Ciolacu să îi dea ordin pe linie de partid liderului de sindicat să înceteze protestul. Fără să înțeleagă că a fi lider de sindicat este o calitate, iar cea de membru de partid alta, iar legea penală sancționează ingerință autorităților în activitatea sindicală.

Nu este doar penibil, ci instiga și la comitere de infracțiuni. La fel și Sebastian Burduja, Tianu pentru prieteni, a găsit el de cuviință că poate interzice drepturi constituționale membrilor de sindicat. Pe aceeași linie se bucurau și vreo trei senatoare USR, înfierând cu mânie capitalistă organizațiile sindicale și implicit membrii lor. ND este și el depășit de situație, elimina de la discuții liderii sindicatului reprezentativ și invita public la discuții reprezentanți ai salariaților ales ad-hoc astăzi, situație care merge tot in zona penală, fiind o ingerință a autorității in activitatea sindicală.

Nu stabilește primarul, senatorul sau ministrul cine reprezintă un sindicat la negocieri, numai sindicaliștii o pot face prin alegeri, conform statutului. Președintele de sindicat reprezintă întotdeauna sindicaliștii la negocieri. Asta că o lecție scurta de infracțiuni în materie sindicală.

Acum că toți sunt penali, singurii care au acoperire morală sunt membrii de sindicat, chiar dacă legea a fost fentată cu abilitate. Restul au în mâna lor pixul și Stănilă, decizia, restul nu au alte arme la îndemâna acolo unde nu exista dialog Nicușor Dan daca ai nevoie de consiliere în relația cu sindicatele știi numărul de telefon.”, afirmă George Epurescu pe pagina sa de Facebook, lider de sindicat la rândul său și cunoscut ca un apropiat al primarului Capitalei în trecut.

De când a ajuns mare Nicușor Dan a uitat de vechii prieteni, ”călcând pe cadavre” la fel ca orice politician infect al vremurilor noastre.

Comentează

Back to top button