EXTERNE

Orice intrare d tre trupe ruse în Ucraina ar fi considerată o „invazie”, Joe Biden, după ce Kievul s-a supărat pe remarca „incursiune minoră”

Președintele SUA Joe Biden a dat asigurări joi că orice intrare a trupelor ruse pe teritoriul Ucrainei ar fi considerată o „invazie”, după ce a provocat indignarea Kievului evocând miercuri posibilitatea unei „incursiuni minore” a Rusiei în Ucraina.

Afirmând că a fost „foarte clar” cu preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele american a declarat: „Dacă un grup de unităţi ruse, indiferent care ar fi el, traversează frontiera Ucrainei, este o invazie”, relatează AFP și Agerpres.

„Asta ar duce la un răspuns economic sever şi coordonat despre care am discutat în detaliu cu aliaţii noştri”, a adăugat el, adresându-se presei după o reuniune consacrată proiectelor de infrastructură.

„Nu trebuie să existe nicio îndoială: dacă Putin face această alegere, Rusia o va plăti foarte scump”, a subliniat preşedintele SUA.

„Nu este singurul scenariu pentru care trebuie să ne pregătim. Rusia are o lungă experienţă de măsuri de agresiune care nu reprezintă o acţiune militară deschisă”, a precizat el, evocând posibile „acţiuni derulate de soldaţi ruşi care nu poartă uniforma rusă” sau „atacuri cibernetice”.

„Trebuie să fim pregătiţi să răspundem şi acestui lucru de o manieră unită şi determinată”, a mai spus Biden.

Nu există „incursiuni minore”, afirmă preşedintele Ucrainei

Joe Biden a provocat o controversă miercuri evocând posibilitatea unei „incursiuni minore” a Rusiei în Ucraina.

„Vrem să le reamintim marilor puteri că nu există incursiuni minore şi ţări mici. La fel cum nu există victime minore şi suferinţă mică în urma pierderii unor fiinţe dragi”, a replicat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Twitter.

„Spun acest lucru în calitate de preşedinte al unei mari puteri”, a adăugat el.

Între timp, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a luat apărarea joi preşedintelui american, afirmând că acel comentariu privind „o incursiune minoră” nu reprezintă o undă verde pentru o potenţială invazie rusă a Ucrainei.

„Nu, deloc”, a răspuns Stoltenberg, la CNN, unei întrebări în acest sens.

Stoltenberg a mai declarat la CNN că aliaţii îşi intensifică sprijinul pentru Ucraina, analizând posibile sancţiuni legate de Rusia şi „luând în considerare o creştere a desfăşurărilor de trupe NATO în partea de est a Alianţei”.

El a adăugat că Rusia a fost invitată la o serie de întâlniri pentru identificarea unei soluţii politice.

Rusia a prezentat SUA şi NATO o listă de cereri în domeniul securităţii în privinţa cărora nu s-au înregistrat progrese la convorbirile de săptămâna trecută.

Oficialii ruşi neagă că Rusia ar avea intenţia de a invada Ucraina, dar Kremlinul a comasat aproape 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei.

Comentează

Back to top button