SOCIAL

Un regal al muzicii și bucuriei pe scena Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”

Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian va găzdui în perioada 21.01.2022- 23.01.2022 un maraton de spectacole într-un regal al muzicii, al culorii și al dragostei, căci muzica și teatrul au la origine impulsul uman care este mult mai profund decât intenția conștientă. Ele izvorăsc din nevoia de ritm în viață … o nevoie intrinsecă, ce transcede gândirea, raționalul, convențiile sociale și nu ține seama de reguli.

Programul regalului muzical pe scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va fi următorul:

Vineri, 21 ianuarie 2022, începând cu orele 19.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul This is my song – Seară Americană.

Trăim într-o eră a vitezei. Viața se mișcă extrem de repede, dar muzica rămâne mereu coloana sonoră a filmului vieții noastre. Merită din când în când să ne oprim pentru a vedea ce se întâmplă în jurul nostru și ne bucurăm de faptul că indiferent cât de repede trece timpul, cinematograful e, așa cum spunea Valerie Lemercier, ca un tată, te face să visezi. …. teatrul e ca o mamă, te face să te-ntorci mereu….. Dialogul dintre film și teatru s-a găsit, de-a lungul vremii, în mod sublim acompaniat de coloane sonore care ne-au făcut să ne contemplăm viața dintr-o perpectivă idealistă și plină de culori.

Sâmbătă, 22 ianuarie, începând cu orele 18.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul My Fair Lady.

„My Fair Lady” este musicalul care îi poate face chiar şi pe cei mai vehemenţi critici ai acestui gen să se lase seduşi de magia unei poveşti de dragoste plină de umor, de suspans şi de infinite contradicţii care atrag, iremediabil, spectatorul într-o vâltoare de întâmplări şi emoţii.  “My Fair Lady” cucereşte prin scene romantice, dar şi prin replici comice sau copilăreşti, totul exaltând într-o surprinzătoare filosofie a vieţii şi a dragostei. Piesa a păstrat o mare parte din filosofia lui „Pygmalion” de George Bernard Shaw, el însuși inspirat din “Metamorfozele” lui Ovidiu.

”My Fair Lady”, filmul muzical american,  a fost lansat în 1964 și s-a dovedit a fi un mare succes.

Ceea ce distinge „My Fair Lady” de oricare alt musical este faptul că timpul nu a reuşit să-l şteargă din preferinţele publicului tocmai datorită mesajului puternic pe care îl transmite prin muzica de neuitat şi prin grandoarea imaginilor. Povestea Elizei este, dincolo de povestea prezentată de musical, expresia plasticităţii caracterului uman ca rezultat al educaţiei şi al moralei, admirând realul pe care îl vedem şi realizând idealul pe care îl simţim.

Regia a fost semnată de regretatul Ion Caramitru care spunea despre spectacol că „Am muncit cu drag și abnegație alături de scenograf, dirijori, coregraf, orchestră, balet, cor, maestru de lumini, ca să nu mai vorbesc de soliști, pentru a ne apropria, pe cât posibil, de tot ce este omenesc în această capodoperă.”

          Echipa artistică este completată de nume precum Andrei Munteanu (coordonator artistic), Viorica Petrovici (scenografia si costumele), Florin Fieroiu (coregrafia), Aurel Muraru (dirijor cor), Monica Ștraț și Raluca Herciu (asistenți coregrafie), Lucian Moga (lighting designer), Cristian Șimon (asistent light designer).

Duminică, 23 ianuarie, începând cu orele 18.00, scena Teatrului Național de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul ”Țara Surâsului”.

Chodelos de Laclos, autorul celebrelor Legături primejdioase, spunea că iluziile dragostei pot fi plăcute, dar cine nu știe, de asemenea, că sunt puțin durabile…

Ne putem da seama că suntem îndrăgostiți, atunci când refuzăm să mai adormin pentru că realitatea ne poate oferi imagini mult mai frumoase decât visele noastre. Dar când persoana iubită aparține unei culturi care vine cu atât de multe provocări, din afara zonei noastre de confort, putem spune că avem de-a face cu o dulce iluzie pe care dragostea ne-a clădit-o.

Aflat în postul de ambasador la Viena, prințul Sou-Chong o cunoaște pe Lisa, fiica feldmareșalului Ferdinand Lichtenfels. Simțindu-se puternic atras de frumusețea tinerei, Sou-Chong îi face Lisei o curte discretă. Lisa, fascinată de lumea orientală, de misterul pe care îl ascunde surâsul permanent și amabil al prințului, pornește într-o mare aventură, urmându-l pe Sou-Chong în China.

Informații despre stagiunea 2021-2022, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”,  puteti afla de pe  site-ul oficial: www.opereta.ro sau de pe pagina de facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian/.

Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro și www.startickets.ro, cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button