OPINII

„Dacă premierul Franței ar fi acuzat de plagiat, ar demisiona în câteva ore”

Ce credeți că s-ar întâmpla în Franța, dacă premierul ar fi acuzat cu dovezi palpabile, solide, de plagiat, în lucrarea de doctorat?

M.V.: Ar demisiona în câteva ore. Sau dacă s-ar dovedi că așa ceva s-a întâmplat ar fi împins la demisie și, dacă nu ar face acest gest, ar fi declanșată imediat o procedură de destituire.

Pentru Franța este inimaginabil plagiatul. Franța este o cultură a competiției culturale, o țară în care în general oamenii politici au și priceperea de a vorbi și de a folosi o limbă corectă. Au studii, aș spune, serioase. Situațiile nu sunt comparabile. 

Rep.: Ca om de cultură cum vă explicați fenomenul plagiatului din România? Cum s-a ajuns aici?

M.V.: Elitele politice românești au fost distruse după cel de-al Doilea Război Mondial. „Elitele” comuniste au avut mari carențe în materie de cultură și de pregătire. Școala „Ștefan Gheorghiu” a fost una de îndoctrinare, puțini oameni subtili, capabili și inteligenți au ieșit de acolo. În general primirea se făcea deja după anumite criterii, nu intrau cele mai fericite exemple de materie cenușie din România.

Iar după căderea comunismului România nu și-a constituit repede școli de pregătire a elitelor politice, după modelul francez. În politică au intrat oameni cu puțină pregătire universitară sau chiar școlară. Corupția din alte zone s-a întins și în această zonă a doctoratelor. 

Titlul de doctor era important, deschidea drumuri și bineînțeles că a creat o zonă de corupție care, iată, ne provoacă acum mari pagube morale, materiale, de imagine. Poate că în următorii ani aceste lucruri se vor curăța, dacă toată lumea pune mâna și participă la eradicarea acestui flagel. Adică presa să-și facă datoria: denunțarea plagiatului trebuie să funcționeze. Justiția trebuie să acționeze, iar cei care sunt prinși cu mâța-n sac, ca să nu mă exprim și mai rău, să se retragă de la putere și să facă altceva

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button