POLITICĂ

Cațavencii: Negocieri ruso-române

Iată-l pe Vasile Dîncu c-o năframă-n vîrf de băț. Vladimir, privind la dînsul, îl întreabă cu dispreț:

– Ce vrei tu?

– No, bună pace! Și, de n-o fi cu bănat, sînt c-un tip. Zice că are o șapcă de arătat.

La un semn deschisă-i calea și se-apropie de cort un malac cu mersul țeapăn și privirea ca de mort.

– Tu ești Werner?

– Da-mpărate, zise Dîncu c-un suspin. E Iohannis în persoană, dar vorbește mai puțin. Of, cum să-ți explic, mărite? E tăcut ca un dulap. E înalt și joacă tenis, da-n rest e bătut în cap. M-a însărcinat partidul să vorbesc în locul său, că el fără prompter, doamne, tace ca un mutalău.

Deci, am reținut: se pare că redevenim vecini. Chiar și faza cu coroana și cu ramura de spini. Orice gînd ai Vladimire, cu Ucraina și cu noi, nouă ne rămîne fuga, nu-i nevoie de război. Despre partea înarmării, însă, doamne, să ne ierți! S-au luat comisioane, s-au dus banii pe la terți. Ne-apărăm cu rîul, ramul, cu aceiași Munți Carpați. N-avem nici o strategie, n-ai cu cine să te bați! De-aia zic: de faci întoarsă de pe-acuma a ta cale și doar ne triplezi factura de la gaze naturale, noi vom tremura de frică și de frig cînd poruncești, fără să ne mai prefacem c-avem planuri vitejești.

– Cum, cînd am atîta oaste la doi pași, tu crezi că pot să ratez așa o șansă, să v-o dau și vouă-n bot?

O, tu nici gîndești, Vasile, cîți în cale mi s-au pus! Toți dușmanii din Rusia: pîn’ la unul i-am răpus. Toți rebelii, democrații, ziariști în păr se-adună să dea piept cu FSB-ul și cu faima lui nebună. Strigătele adunat-au contra strigătului care a dat ordin să se tragă doar în plin, nu la picioare. Oligarhii, politrucii sar toți să mi se predea, căci nu poți prăda Rusia decît sub comanda mea.

S-a-mbrăcat în vorbe lucii diplomații la Bruxel. Biden cu-a lui minți pierdute, umblînd toate după el. Olaf Scholtz și Boris Johnson și bătrîna lui Macron, oțeliți în încleștarea cu dușmanul Omicron, n-au avut decît cu ochiul ori cu mîna semn a face și Apusul își trimise iar conductele încoace. Zguduind din pace-adîncă tot al gazului preaplin, sugînd cu fățărnicie – cum să-ți zic? – pîn’ la leșin.

Se mișcau îngrozitoare multe-armate de dolari, străbăteau stepa rusească în bancnote noi și mari. Franci, coroane suedeze, euro nu mai vorbesc, năvălit-au ca o ploaie-n contul gazului rusesc.

Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, c-o plăcere neștirbită i-am lăsat pe toți să fiarbă. Am jurat la prețuri duble să trec falnic, fără păs. Iar de nu-mi plătesc factura, peste voi să mă apăs.

Nu mă pun cu-americanii, fiindcă am ca voi destui: azi aveți un teritoriu, mîine ia-l de unde nu-i. Ce-i Ucraina? O cîmpie. Polonezii? Niște pani. Balticii? O utopie. Voi? O țară de doi bani. Am armate pretutindeni. Îngheți doar cînd le privești. În opt ore sînt la Kiev, într-un ceas – la București.

Și în contra vijeliei voi veniți c-o șapcă-n cap? Și, purtat de biruințe, să mă-mpiedic de-un dulap?

– Un dulap, da, împărate, căci dulapul ce-l privești e din defrișări. E, practic, vîrful mobilei săsești. Ne-am împiedicat de dînsul șapte ani la rînd și noi. Dacă vrei o confidență, l-am votat ca niște boi. Ni s-au arătat dosare, ni s-au arestat baroni. Ce era să facem, doamne, cu o mînă de bufoni? Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști, să te lămurești pe pielea-ți cît sîntem de hoți și proști! Sîntem lacomi, preamărite, noi ne ducem după bani. Nu ne stă-n deprinderi lupta, e prea scump să fim spartani.

Nu ești primul care vine și se vrea stăpînitor. I-am avut pe omul roșu, omul chel, omul schior. Și nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimînt: noi ne-am combinat cu dînșii și-am pus țara la pămînt.

Să și vrei, n-ai ce ne cere: am dat marfa mai de soi. Bine, ar mai fi bugetul, dar de-acolo sugem noi. Băncile le-au luat francezii, nemții, Țările de Jos, și-am ținut morțiș să fie la preț dezavantajos. Vrei petrol? Mergi la Viena. Apă? Du-te la Paris. Mai avem doar corporații. Restul toate s-au închis. Vrei pămînt agrar? La unguri. Poate-ți vine să te miri, dară Insula Brăilei au luat-o doi emiri. N-ai ce stoarce dintr-o țară stoarsă. N-ai ce mai spera. Ar mai fi comisioane, dar le-am încasat deja. Deci, la ce-ar fi bun războiul? Pentru ce să năvălești? Țara-i gata jefuită cu metode românești.

Dacă, totuși, preamărite, jindui să ne invadezi, te previn, cu umilință, mai adînc să reflectezi. Vrei prin granițele noastre oastea cruntă să-ți petreci? Păi, n-avem infrastructură. Să vedem pe unde treci. E o tactică și asta, noi credeam că doar furăm. Dar ne distrugeam asfaltul – iată, să ne apărăm!

Așadar, de-o fi să fie, poți conta pe ajutor, după cum se vede treaba cam din partea tuturor. Lîngă mine e Iohannis. Sau era, nici nu mai știu. L-am scăpat din ochi. E week-end și-a tăiat-o la Sibiu. Omul ăsta are-o șapcă. Știu că-ți place lucrul scump. Uită-te la etichetă, nu la fața lui de tîmp. E tot armamentul NATO adunat în cozoroc. Îți explică premierul: n-o să tragem nici un foc.

Ciucă-al nostru a vrut să vină în costum de general, dar e doctor și mai trece cînd și cînd pe la spital. La armată, îți transmite, sîntem tot zero barat. Ne-am mai inspirat din NATO, dar mai mult am plagiat. Oștile-s împrăștiate, generalii beau la braț și, la patru ani odată, convocăm urgent un CSAȚ. Chiar de-am vrea să ne ascundem, codrii noștri seculari au ajuns ca telegraful, dacă nu cumva mai rari.

Uite-aicea o scrisoare de la cel ce-mi este șef. Vrea să-ți faci prima intrare pe la noi, prin Kiseleff. Și la liberali, mărite, vei găsi același sluj. Mă gîndesc la măscăricii de la Vîlcea, de la Cluj. Am sondaje, toți miniștrii au de-ndeplinit un vis: ori să facă bani cu tine, ori să fugă la Paris.

Te fălești că înainte-ți tremură atîtea țări? Noi nu tremurăm, Volodea, noi organizăm serbări. Eu? Îmi apăr bogăția. Ei? Nevoile și neamul. Las săracilor tot versul care cheamă rîul, ramul. N-avem oști, dară iubirea de avere e un zid. Ne urcăm pe el și tragem prada toată la partid.

Ai vreo manglă? Combinații? Sari și tu c-un chilipir? Că-n rest, ni se rupe p.la de-a ta faimă, Vladimir!

Sursa Cațavencii

Comentează

Back to top button