ECONOMIE

Ionuţ Pucheanu, primarul mun. Galaţi: Trebuie să privim zona Galaţi-Brăila ca pe un tot, ne despart doar 15 km şi suntem cea mai mare aglomeraţie urbană de după Bucureşti

Zona Galaţi-Brăila ar putea deveni un pol important în economia românească, în contextul în care cele două municipii de judeţ sunt despărţite de o distanţă de doar 15 km şi reprezintă cea mai mare aglomeraţie urbană de după Capitală, a explicat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, prezent în conferinţa ZF/Liberty Steel „Industria românească: Investiţii pentru un viitor verde”.

Trebuie să privim zona Galaţi-Brăila ca pe un tot, ne despart doar 15 kilometri, suntem cea mai mare aglomeraţie urbană de după Bucureşti, iar marea problemă a acestei zone este lipsa conectivităţii. În primul rând rutieră, în al doilea rând feroviară”.

Edilul a subliniat că guvernanţi încep să se uite mai atent spre această zonă, iar marile proiecte gândite pentru regiune ar putea funcţiona ca un magnet pentru investitori. Pucheanu se referă la Podul peste Dunăre şi la stabilirea unui port multimodal la Galaţi.

Ce a mai declarat Ionuţ Pucheanu, primarul Galaţiului:

  • Administraţia poate fi prietenoasă cu investitorii, de la a oferi tot felul de avantaje atunci când vorbim de investiţii, avem plafoane stabilite de consiliul local în funcţe de cunatumul investiţiei şi de numărul de locuri de muncă generate să se ducă până la a nu mai plăti până la 5 ani de zile taxele şi impozitele locale. Este un avantaj pentru orice investitor în această zonă.
  • Eu spun că Galaţiul este pe un trend corect, un trend pe care ar fi trebuit să fie de mult mai multă vreme. Din păcate am pierdut nişte timpi acum nişte ani de zile, dar eu cred că atât la nivel de CJ, cât şi de primărie, lucrurile se fac corect de data aceasta, puţin mai curajos, pentru că trebuie să ai curaj în ceea ce faci şi să poţi să îţi asumi decizii.
  • Nu doar economicul face ca lucrurile să se mişte sau cetăţenii să îşi vadă viitorul într-un oraş. Este un pachet întreg să spunem aşa, pentru că degeaba vrem noi să vină investiţii, cel mai probabil investitorul va avea nevoie de a-şi aduce sau a-şi reloca parte din conducere de undeva din lume sau chiar din altă parte a ţării în Galaţi. Majoritatea au familii şi atunci când te relochezi într-un oraş nou nu te uiţi doar la salariu, ci te uiţi la ce îţi oferă oraşul.

Comentează

Back to top button