POLITICĂ

Alexandru Arşinel, mesaj zdrobitor după ce a fost umilit de Nicuşor Dan: „Iubesc meseria asta imens şi sunt prigonit”

Alexandru Arşinel, unul din cei mai iubiţi actori din România, a explicat într-un interviu cum s-a simțit după ce l-a umilit Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, şi ce efecte are acest episod trist asupra teatrului. „O face cu mulţi artiști pe care îi inhibă, îi presează, adică îi face să nu îndrăznească să facă mai mult”, spune dezamăgit maestrul.

După 60 de ani de activitate pe scena teatrului românesc, marele actor Alexandru Arşinel a devenit oficial pensionar, după ce actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan, a refuzat să-i mai prelungească contractul pentru funcția de consilier artistic la Teatrul Constantin Tănase, locul în care a jucat sute de piese și a deținut funcția de director.

„Ne-a şocat efectiv faptul că fără să analizeze, fără să cerceteze a zis nu 6 luni, ci 2 luni. Eu rămânând ca şi colaborator, nu ca angajat. Am rămas surprins. E adevărat că veneam după o perioadă în care s-au întâmplat atâtea lucruri în teatru, nu s-a mai jucat.

„Suntem prigoniți. Câteva luni de zile, am tăcut din gură că nu știam ce să zic”


A venit o serie întreagă de modificări, dar noi trăiam tot cu gândul la ceea ce avem de făcut pentru teatru. Încercând să urmăm drumul început am văzut că nu mai ajungem la un rezultat. De fapt, suntem prigoniți. Câteva luni de zile, am tăcut din gură că nu știam ce să zic.

Nu ni s-a mai întâmplat aşa ceva. Când ai actori de bază cu un anumit umor, calitate, îi lași să muncească atât cât pot.

Mă afectează! Mă afectează că o face nu numai cu mine probabil, că nu sunt eu moțul pământului.

O face cu mulţi artiști pe care îi inhibă, îi presează, adică îi face să nu îndrăznească să facă mai mult. Mai ales că eu eram lăsat cu toată încrederea pe mâna unui mare artist Vasile Muraru care trebuia să facă toate legăturile.

„Efectiv omul ăsta mă inhibă pentru că nu ştiu care este direcția gândirii sale”


Cred că el a suferit mai mult decât mine pentru că el știa ce are de făcut în continuare, în teatru. Eu am renunţat la postul de director în favoarea lui pentru că el reprezenta în mintea mea şi în gândurile mele şi ale publicului viitorul director al Teatrului de Revistă, ceea ce şi a ajuns. Deci merita cu prisosință.

Efectiv omul ăsta mă inhibă pentru că nu ştiu care este direcția gândirii sale. Nu s-a exprimat niciodată. Probabil că o să transpire ceva la un moment dat”, a spus Alexandru Arşinel.

„Dacă vreodată îşi va da seama că ceea ce am făcut în teatru a fost şi bine să-mi arate un semn de recunoștință”

„Vreau să îi spun că iubesc meseria asta imens de mult şi că nu regret nimic din ce am făcut. Dacă vreodată îţi va da seama că ceea ce am făcut a fost şi bine să-mi arate un semn de recunoștința”, a transmis Alexandru Arşinel.

Comentează

Back to top button