EXTERNE

De ce Ungaria bate România și la politică externă. Aurescu – un dregător grăsuț, ignorat de greii lumii. Analiza activității pe ultimele două luni a miniștrilor de Externe

Aurescu face diplomație de la birou, Szijjártó face faimă și bani pentru Ungaria rupând avioanele și bătând cuba cu liderii celor mai tari cancelarii din lume.

M-am tot gândit și nu cred că există ilustrație mai relevantă pentru demersul meu jurnalistic de azi decât așezarea în oglindă a ministrului de Externe al României, Bogdan Aurescu, care stă la birou și vorbește la telefon nu se știe cu cine, și Szijjártó Péter, omologul său ungar, făcându-și alergarea de dimineață pe străzile Moscovei, căci are de se întâlnit cu Putin.

Râde lumea de noi în ultimii ani, căci diplomația românească nu mai contează în lume. În fapt, Ministerul Afacerilor Externe seamănă mai mult cu o dregătorie, condusă de un grăsuț, Bogdan Aurescu, care face diplomație la telefonul fix, că pe vremea Anei Pauker, participă în străinătate la evenimente de importanță minoră. Nu e singurul, corpul ambasadorilor României în lume e compus din securiști de cod vechi sau rit nou, care vânează aceste sinecuri că să își umple buzunarele cu simbria lunară, să facă jocuri de business și „combinații” sau să se relaxeze la standarde diplomatice timp de patru ani sau mai mult.

Nimănui din MAE nu îi pasă cu adevărat de România. Și asta se vede, se simte, se cuantifică în înfrângeri grele:

Aurescu nu e mult mai bătrân decât omologul său ungar, Szijjártó Péter, are doar cu 5 ani mai mult ca el. Dar are înfățișarea unui grof comunist. Ai putea trece peste aspectul fizic, dacă în contul profesional al lui Aurescu s-ar fi strâns din noiembrie 2019 și până acum vreo realizare notabilă. Dar nu se vede nimic. Ungurii sunt în programul Waiver Visa al SUA de peste 10 ani, românii încă sunt umiliți să stea la cozi la Ambasada americană ca să își ia viza. Președintele Klaus Iohannis nu a mai prins o invitație importantă din cretacic, asta pentru că Aurescu cel dolofan are anvergură și mai mică decât a președintelui.

Szijjártó Péter are 43 de ani. Prima diferență față de Aurescu e nesemnificativă pentru diplomație, dar foarte importantă pentru noile timpuri: Szijjártó are pagină de Facebook, Aurescu nu are. Szijjártó Péter este urmărit de 300 000 de unguri care au prilejul să vadă zi de zi ce face șeful diplomației țării lor. Și face, nene. Nu stă locului nicio clipă. Iar asta e marea diferență între Aurescu și Szijjártó Péter, așa cum voi arăta la cel mai simplu mod: vă voi prezenta în oglindă agendele din ultimele luni ale celor doi. Concluzia? Aurescu rupe biroul și marchează victorii de nivelul unei asociații de locatari în Berceni. Szijjártó Péter rupe avioanele și trefilează globul pământesc din Sri Lanka până în SUA, din Moscova până în Teheran, îmbrățișându-se prietenește cu liderii lumii, mereu însoțit de o haită de oameni de afaceri maghiari, mereu pus pe business, mereu pus pe adus orice avantaj pentru țara sa, Ungaria.

Spre deosebire de Aurescu, cățelușul diplomatic al lui Iohannis care nu reușește să îi facă rost stăpânului nici măcar de o ciosvârtă de anvergură regională, Szijjártó Péter funcționează ca partener al lui Orban Viktor, ca un deschizător de drumuri pentru Ungaria, acolo unde e cazul, sau de gardian al relațiilor deja existente, consolidându-le.

Ultima vizită a Ungariei în Rusia, că asta a fost, a fost un desant maghiar la Moscova, poate fi considerat un festival diplomatic. Orban și Szijjártó au croșetat câteva lucruri extrem de importante pentru viitorul buzunarelor maghiarilor: preț preferențial la gaze, cam de 5 ori mai mic decât al României, extinderea centralei nucleare de la Paks, colaborări în domeniul industriei alimentare şi industriei spaţiale, precum şi cooperarea în domeniul transporturilor aviatice şi feroviare.

Secretarul de presă al șefului statului, Dmitri Peskov a declarat că Rusia este impresionată de abordarea independentă a Ungariei de a-și satisface propriile interese și de a-și alege propriii parteneri. În România, noi suntem bine, avem un partener strategic, SUA, care ne da motorină de furat la Deveselu sau 1000 de soldați americani care să vină să joace filcăi câteva luni la granița cu Ucraina.

Între timp, cât timp Orban bea o votcuță mică cu Putin și Szijjártó Péter se hăhăia cu puternicul Serghei Lavrov, Aurescu a stat „pă telefoane” cu Wendy Sherman, nr. 2 in diplomația americană, o babă obosită de 72 de ani cu o viziune extremistă despre avort și considerată arhitecta dezastrului pactului nuclear din Iran.

Szijjártó Péter – globetrotter diplomatic

Acest articol va fi considerat propagandă plătită de unguri sau ruși, din partea mea puteți să îl considerați ce vreți. Până să vă faceți părerea finală, vă rog, cititorii mei să îl parcurgeți până la capăt. Ca să vedeți cum se muncește cu adevărat când ești șeful diplomației unei țări. Adică cum muncește adevărat și pe bune, zi de zi și noapte de noapte, ungurul ăsta.

Voi puteți mesteca în continuare propaganda americană sau europeană saumanipulările ruse. Faceți ce vreți. Io aș vrea că MAE românesc să fie condus de un român la fel de muncitor ca Szijjártó Péter.

Hai să vedem ce a făcut în ultimele două luni:

1 Decembrie 2021 – Szijjártó Péter este la Riga și arată lumii că se bucură de prietenia omologului său, fost ambasador la Budapesta. Relația Ungariei cu vecina să Croația este mai strânsă ca niciodată. Croația este mereu pomenită în postările șefului diplomației ungare.

Interesul Ungariei este să facă business cu vecinii săi, să consolideze relațiile economice. România nu are niciun interes pentru Ungaria. Bine, România nu are interese. I se sugerează ce interese ar trebui să aibă.

2 decembrie 2021 – Szijjártó Péter ii preda lui Aurescu o lectie de PR in diplomatia moderna:„Relațiile personale pot contribui mult la succesul politicii externe. De fapt, risc totul, succesul în politica externă depinde în mare măsură de relațiile personale.Un apel telefonic rapid sau mesaj text poate fi adesea făcut mult mai mult (și mai ales mai repede) decât prin canalele diplomatice tradiționale.Respectul reciproc, acordarea atenției la chestiunile importante pentru celălalt și păstrarea cuvântului duc nu doar la relațiile personale, ci și la relațiile interumane.Și uneori are manifestări destul de bune, precum tweet-ul prietenului meu Teodoro, ministrul de externe al Filipinelor de ieri, după ce a primit urarea de mea de ziua lui.”.Aurescu e bine, nu are probleme de astea, România nu trebuie să devină un actor important pe harta lumii, să se ocupe Ungaria de asta.

2 decembrie – ministrul de externe maghiar este în Suedia la reuniunea OSCE, unde se erijează în actor matur regional, susțînând prietenia Ungariei cu Bosnia și Herțegovina. De fapt, nu se erijează, Ungaria chiar e regizor regional in estul și centrul Europei, alături de partenerii săi din V4.

Aurescu e bine, e la birou.

3 decembrie – Szijjártó Péter semnează un acord cu gigantul farmaceutic Roche care a înființat un centru de asigurare a calității și servicii de afaceri în Budapesta, pe lângă faptul că produce produse farmaceutice și activități de diagnostic. Ultimul acord a crescut numărul angajaților cu 300 de persoane în acest an, drept urmare compania asigură locuri de muncă pentru 1750 de persoane în Ungaria.

Aurescu e bine, el nu are treaba cu comerțul exterior, el stă la birou și dă telefoane.

6 decembrie 2021 – Szijjártó Péter face prozeliți noi pentru V4. Se vede cu șeful diplomației marocane.

În aceeași zi, fiindcă are ouă, Szijjártó Péter consolidează mesajul țării sale pentru birocrații de la Bruxelles. Ce frumos ar fi să aibă și Aurescu asemenea curaj, să contăm și noi REAL la Bruxelles.

8 decembrie – Szijjártó Péter este la Seul și anunță a doua mare investiție a anului din partea sud-coreenilor care bagă peste o jumătate de miliard de euro în prima fabrică de catozi din Europa. În noaptea următoare, Szijjártó Péter face 9000 de kilometri înapoi spre casă, pentru a participa la lucrările parlamentului ungar.

Aurescu e bine, nu are el treabă cu investițiile străine în România, pe el îl interesează să pună live-uri cu Ciucă pe pagina de facebook a MAE. Și îl interesează să vină Crăciunul.

12 decembrie 2021

Ungaria lansează linia de avion cargo între Budapesta și China. De 3 ori pe săptămână, ungurii vor aduce mărfuri din China în mod preferențial, în timp ce o lume întreagă stă după chinezi să le mai livreze și lor câte ceva.

Noi suntem bine, discutăm despre sarmale.

14 decembrie 2021 – Ungaria militează pentru integrarea cât mai rapidă a Serbiei în UE, acuzând unele țări din uniune de ipocrizie și dublu standard. Ungaria marchează puncte importante în regiune și își urcă cota de admirație în Serbia.

Noi ne dăm mari cu prietenia româno-sârbă, dar nu facem nimic pentru ea.

15 decembrie 2021 – Szijjártó Péter este în Tunisia, unde duce 150 000 de vaccinuri și ventilatoare. Ungaria, o țară mică, se folosește de orice prilej pentru a demonstra că poate fi un mare prieten al țărilor mici, atunci când e nevoie.

Aurescu e foarte bine, se gândește că mai sunt două zile de muncă până la week-end.

16 decembrie 2021 – Szijjártó Péter este la Teheran, unde se implică în discuții aidoma unei superputeri.

Aurescu e bine, e la birou. Azi nu l-a sunat nimeni.

O zi mai târziu, Szijjártó Péter este în orașul natal, la biserică. Transmite un mesaj puternic, de atașament la catolicism.

Aurescu e bine. El nu are mesaje, el e fad, că așa l-au învățat predecesorii să fie.

20 decembrie 2021 – Szijjártó Péter este la Skopje, are treabă, își dorește ca toți pispiricii din Balcani să înțeleagă că Ungaria își oferă prietenia și sprijinul.

Aurescu e la birou și se gândește oare ce să îi scrie lui Iohannis pe felicitarea de Crăciun.

26 decembrie 2021 – Szijjártó Péter se relaxează în familie, dovedește că e uman. Aurescu nu are nici o poză cu familia și copilul.

30 decembrie 2021 – Szijjártó Péter este decorat de Serghei Lavrov, ministrul externelor ruse, care transmite un mesaj puternic de sprijin acordat Ungariei și îl reconfirmă pe Szijjártó Péter drept un stâlp al relației de prietenie ruso-maghiare. Un „mucos” de 43 de ani.

Aurescu a vrut și el să îl sune de dimineață pe Putin, dar i-a răspuns portarul de la Kremlin și i-a zis că Volodea are azi program scurt, numai pentru prieteni.

4 ianuarie 2022 – MAE ungar are programe de sprijin pentru companiile maghiare afectate de BREXIT.

Aurescu e bine, e puțin balonat după sărbători.

6 ianuarie – Szijjártó Péter dă un mesaj puternic etniei maghiare din România, făcând referire la sportivul Novak, ungurul care conduce ministerul Sportului în România. Szijjártó îl endorsează ori de câte ori poate și pe Tanczos Barna, ministrul mediului românesc. Așa se face!

Aurescu e la birou, se dă pe OLX.

8 ianuarie 2022 – Szijjártó Péter are treabă, trebuie să își aducă conaționalii teferi înapoi din Kazahstan.

11 ianuarie 2022 – Pentru că ține constant legătura cu Organizația Statelor Turce, Szijjártó Péter are de ce să participe cu ele în conferințe și analize. Ungaria și-a dovedit ani la rând interesul pentru o bună relaționare cu toate statele turce.

Aurescu e bine, desface felicitările de anul nou care tocmai a trecut și la amiază merge la tuns. Ce să facă altceva?

11 ianuarie 2022 – Prima poză în 60 de zile a lui Szijjártó Péter la birou. Aurescu are în 60 de zile vreo 15 poze la birou. Szijjártó Péter, când stă la birou, face proiecte de investiții în infrastructură cu giganta Polonia.

12 ianuarie 2022 – Ministrul externelor maghiare este la dracu în praznic, în Sri Lanka, cu 14 companii maghiare și merge să le ia la ăia banii. Adică să își ofere serviciile țării sale. Szijjártó Péter ar putea să preia juma’ de normă de la Aurescu, nu de alta, dar Aurescu nu prea călătorește și rămâne bugetul public românesc necheltuit.

17 ianuarie 2022 – Întâlnire cu mediul de business britanic. Ungaria stoarce tot.

Aurescu e bine, e bucuros că nu trebuie să călătorească acum, că e cam frig în ianuarie. Totul se poate rezolva de la birou, „pă telefon”, dacă e.

17 ianuarie 2022 – Szijjártó Péter face o vizită la centrala nucleară modernă de la Paks. Aa, pentru că Ungaria a devenit deplin autonomă în privința energiei electrice.

România, nu. Nu e problema lui Aurescu curentul electric.

17 ianuarie 2022 – Guvernul maghiar al dictatorului lumii, Orban Viktor, are politici de stimulare a natalității. Care funcționează.

În România, copiii mor arși în spitale. Asta e, nu e problema lui Aurescu. El nu se afișează cu familia, nu are păreri despre demografia României.

18 ianuarie 2022 – Szijjártó Péter pleacă la New York. „Acolo ne este locul!”, spune el, care se va implica în discuții despre Orientul Mijlociu.

Aurescu e la birou. A fost plecat 2 ore să se tundă, dar a revenit la birou.

19 ianuarie 2022 – Ungaria nu ignoră niciun palier diplomatic, nu ratează nicio oportunitate ca să se bage în seamă. Szijjártó Péter e cu Antonio Guterres.

Aurescu e la birou, se dă pe Emag. Ar vrea să își ia o canapea nouă la minister.

20 ianuarie 2022 – Aurescu pune pe pagina MAE un mesaj prăfuit adresat comunității evreiești. Szijjártó Péter se vede cu ditamai Gilad Erdan, o legendă.

20 ianuarie 2022 – Szijjártó Péter semnează un acord de business cu gigantul suedez AUTOLIV. Să mai facă și gura Ungariei niște sute de milioane de euro. 

Aurescu e bine, a auzit la televizor că se împute treaba în Ucraina, dar dacă Dâncu a zis că nu-s probleme, aia e. A găsit o canapea faină la Casa Rusu, dar e cam ieftină.

21 ianuarie 2022 – Szijjártó Péter se ține numai de tâmpenii, azi își pierde vremea cu un proiect de investiții pentru 9000 de angajați maghiari.

Aurescu e la birou, ascultă podcastul lui Poponeț cu Anamaria Prodan.

d

24 ianuarie 2022 – Szijjártó Péter e la Bruxelles, să le dea capace birocraților din CE. 

Aurescu are alt stil, el stă la birou, „pă telefon”. Nu vrea să iasă în evidență ca Szijjártó Péter, care se bagă în sufletul tuturor.

24 ianuarie 2022 – Szijjártó Péter se trage de șireturi și cu omologul său din EAU. Fiindcă sunt prieteni.

Aurescu nu se știe cu Abdullah personal, dar l-a sunat la un moment dat, că vrea să meargă cu nevasta câteva zile la Dubai la shopping.

27 ianuarie 2022 – Szijjártó Péter îl ține cald pe șeful producției Stellantis, ditamai gigantul industriei de automotive.

Aurescu își ține cald locul la MAE, de aia stă la birou, să nu i se răcească.

„Activitatea” lui Aurescu – selecții

În ultimele două luni, Aurescu a frecat menta în fruntea MAE la nivel de performanță olimpică. A participat la evenimente minore, a avut discuții cu parteneri fără anvergură, s-a implicat în situații marginale. Totul în limbaj de lemn, cu o comunicare ponosită.

strictsecret.ro

Comentează

Back to top button