POLITICĂ

Macron a fost umilit de Putin la Moscova

Presa franceză e rezervată în legătură cu rezultatul întâlnirii maraton de 5 ore între Vladimir Putin și Emmanuel Macron. Le Figaro (de dreapta) și Liberation (de stânga) remarcă faptul că Macron și-a asumat un risc mare prin vizita la Kremlin – singurul lider occidental care a mers la Moscova în plină criză, dar arată că promisiunile de dezascaladare a situației venite de la Putin nu sunt însoțite de nici o garanție.

Analiză Le Figaro, semnată de Isabelle Lasserre, despre întâlnirea de la Moscova (traducere Rador):

S-au văzut timp de cinci ore, la distanță de mai mulți metri, fiecare la un capăt al unei imense mese albe, ovale. Dar această distanță impusă de președintele rus nu avea neapărat semnificație politică. Vladimir Putin, care se teme de Covid și a cerut delegației franceze patru teste PCR negative pentru a putea veni în Rusia, îi rezervase aceeași soartă, săptămâna trecută, prietenului său Viktor Orban, prim-ministrul ungar.

Emmanuel Macron este un președinte căruia îi place să riște. Şi care nu renunță niciodată în fața unui obstacol, chiar când acesta este considerat de netrecut pentru cel mai agil dintre caii de curse. A mers deci la Moscova să se întâlnească cu ursul de la Kremlin, care din toamnă supune Europa la tensiune masând peste 100.000 de oameni la frontierele Ucrainei, fostă republică sovietică a cărei independență nu o digeră. Era prima negociere directă între președintele rus și un lider occidental de prim plan de la creșterea tensiunilor, în decembrie. Pe teritoriul lui Vladimir Putin, în acest Kremlin atât de încărcat de istorie, de secrete și de lovituri sub centură, această a șaptea întâlnire cu președintele rus, care se adaugă la 16 convorbiri telefonice, va fi poate cea mai importantă. Pentru viitorul Ucrainei. Pentru securitatea Europei. Şi pentru bilanțul internațional al președintelui, cu câteva săptămâni înainte de alegerile prezidențiale.

Inițiativa lui Emmanuel Macron urmărea să înceapă o „dezescaladare” propunând o portiță de ieșire pentru Vladimir Putin. Președintele francez i-a propus omologului său rus să „construiască un răspuns util colectiv”. Un răspuns care va permite „să se evite războiul și să construiască elemente de stabilitate, de vizibilitate pentru toată lumea”. Președintele rus a salutat eforturile Franței pentru rezolvarea crizei. „Ești un interlocutor de calitate”, i-a spus el lui Emmanuel Macron.

Cei doi președinți au discutat despre ceea ce Vladimir Putin numește „politica porților deschise” a NATO în estul continentului, pe care nu a încetat s-o denunțe. El i-a amintit lui Emmanuel Macron că vrea oprirea extinderii spre est a Alianței. Președintele rus a mai denunțat ceea ce a numit „reaua voință” a autorităților ucrainene în aplicarea acordurilor de la Minsk. „Sperăm că se va ține cont de discuțiile noastre mâine în discuția dintre Emmanuel Macron și Volodimir Zelenski”, a spus președintele rus. În conferința lor de presă comună, Putin a declarat că va vorbi din nou cu președintele francez după discuția acestuia cu omologul lui ucrainean.

În avionul care îl ducea la Moscova, președintele le-a spus jurnaliștilor că ideea unei „finlandizări” a Ucrainei face parte, între alte subiecte, despre dosarele discutate actualmente. „Vladimir Putin vrea o schimbare profundă a politicii NATO. Trebuie găsită o soluție pentru ca acest spațiu de securitate care este NATO să coabiteze cu Rusia. Un element de adecvare este ne-aderarea Ucrainei la NATO”, a spus el, reafirmând că nimic nu se va face vreodată fără acordul Ucrainei.

„Idei fezabile”

Discuția directă cu Vladimir Putin trebuia să permită să se „testeze ipoteze, să se prezinte opțiuni”. „Trebuie”, spune Emmanuel Macron, „să inventăm o soluție nouă” referitor la Ucraina. E vorba să i se sucească brațul la spate lui Volodimir Zelenski, care a fost totuși asociat vizitei de la Moscova și care de câteva săptămâni a văzut înmulțindu-se manifestările de sprijin din partea occidentalilor? Unele din „ideile” prezentate de Emmanuel Macron sunt „fezabile”, a spus președintele rus. Președintele francez se va consulta cu partenerii săi pentru „a le confirma în următoarele zile și săptămâni”. Dl Putin este „dispus să intre în această logică”, spune președintele francez.

S-a vorbit despre „măsuri concrete pentru a evita escaladarea”, a precizat el. Ele mai trebuie aprofundate, dar „o dezescaladare sigură și durabilă necesită progrese pe subiecte de fond” privind garanțiile de securitate pentru o nouă ordine în Europa. Emmanuel Macron a amintit că nici suveranitatea Ucrainei, nici securitatea unor țări ca Finlanda, nici cea a „fraților europeni” nu pot fi sacrificate. Nu se pune problema nici să vedem revenind în Europa „sferele de influență”. „Securitatea continentului nostru, pentru a fi menținută, are nevoie ca noi să nu repetăm erorile trecutului”. Emmanuel Macron se felicită că cel puțin a identificat „teme de convergență” cu omologul lui rus.

Ecuația este complexă. Cu Rusia. Cu Ucraina. Ea este complexă și pentru coeziunea dintre europeni. Cu ideile sale de putere și de autonomie strategică, Franța este în continuare bănuită de aliații săi că vrea să slăbească NATO. De la începutul mandatului său, președintele francez, care prezidează timp de șase luni Uniunea Europeană, a fost de asemenea criticat de partenerii săi din Europa Centrală și de Est pentru că avut inițiative solitare față de Rusia și a dat dovadă de prea multă complezență față de Vladimir Putin. Dar în criza ucraineană, nimeni nu-i va putea reproșa că nu s-a coordonat cu aliații săi. De la începutul lunii, el și-a înmulțit întâlnirile și convorbirile telefonice cu toți actorii europeni și cu Statele Unite. El a stat de vorbă și cu secretarul general al NATO.

Trecerea distructivă a uraganului Trump și eșecul din Afganistan au dat apă la moara europeană a lui Emmanuel Macron privind necesitatea de a întări apărarea europeană. Dar amenințările de invazie rusească au venit să frâneze veleitățile franceze de autonomie față de Statele Unite. Deoarece față de Moscova, majoritatea capitalelor europene strâng rândurile în spatele Washingtonului pentru a-și asigura apărarea. În loc să insufle un nou elan apărării europene, amenințările ruse au dat, dimpotrivă, o viață nouă și o nouă legitimitate Alianței Atlantice.

Dar pentru moment, stăpânul jocului rămâne Vladimir Putin. La Moscova, adesea forța militară câștigă în fața diplomației. Şi se întâmplă ca unor realiști ca Emmanuel Macron realitatea să le pună piedici.

Analiză Liberation (de stânga): Macron la masă cu Putin: cinci ore și nicio dezescaladare concretă

În timpul conferinței lor de presă comune, organizată puțin după miezul nopții la Kremlin, Putin și Macron și-au afișat voința comună de a face totul pentru a evita războiul în Ucraina, dar mai ales au rămas fiecare pe poziția lui.

Cinci ore de discuții cu ușile închise. „Cu prezență fizică”, după cum s-a bucurat Vladimir Putin primindu-l pe Emmanuel Macron luni spre sfârșitul după-amiezii, chiar dacă expresia este relativă. Cei doi șefi de stat au avut o cină de lucru așezați fiecare la câte un capăt al unei mese lungi de patru metri, dând ansamblului aspect de videoconferință cu o traducere asigurată de interpreți din afara sălii.

În meniu, comunicat cu bunăvoință presei ca să aibă răbdare: mere cu fructe de mare, supă cu cinci feluri de pește, friptură de sturion sau carne de ren… dar puține anunțuri de reținut. În timpul conferinței de presă comune, organizată puțin după miezul nopții la Kremlin, Putin și Macron au rămas mai cu seamă pe propriile poziții privind criza din Ucraina.

Rusia cere din nou revenirea NATO la perimetrul său de dinainte de 1997, denunțând – sub zâmbetul ironic al lui Macron – „încălcările drepturilor omului” în Ucraina. Temperatura scade brusc când stăpânul Kremlinului face aluzie la riscul de escaladare nucleară între Est și Vest, Şi francezul se referă la „necesitatea imperativă” de a proteja pacea în Europa, nu fără a-i da câteva palme omologului său pe care îl acuză în special de „revizuire parțială” a istoriei recente. Şeful statului spune că i-a propus omologului său rus să „construiască garanții concrete de securitate” pentru toate statele implicate în criza ucraineană. „Președintele Putin m-a asigurat de disponibilitatea sa de a intra în această logică și de voința sa de a menține stabilitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. „La rândul nostru, vom face totul pentru a găsi un compromis care ar putea satisface pe toată lumea”, declară Putin, asigurând că nici el, nici Macron nu doresc un război Rusia-NATO care „nu ar avea învingător”. Un schimb de amabilități diplomatice.

Deoarece pe fond, nu e niciun semn clar de „dezescaladare” pe care Macron spera să-l aducă de la Kremlin, nici angajamentul lui Putin de a reveni în formatul „Normandia”, aceste summituri dintre Rusia, Germania, Ucraina și Franța. Palatul Elysée reține totuși „angajamentul de a nu lua noi inițiative militare, ceea ce permite să se imagineze o dezescaladare”. Palatul prezidențial a avut grijă să dezumfle așteptările dinainte, nelăsând să se spere, în cel mai bun caz, decât câteva concesii „marginale” ale lui Putin, „chiar absolut nimic”: „Important este să avem această discuție”, se insista în anturajul lui Emmanuel Macron. Ca și când a înnoda dialogul cu președintele rus era în sine obiectivul căutat de președintele francez la Moscova. În avionul care îl ducea în Rusia, șeful statului sublinia el-însuși obiectivul lui de „a construi un nou cadru” pentru a dezamorsa tensiunile în Europa de Est, dincolo de urgența dezescaladării de la frontierele Ucrainei. „Trebuie să reconstruim aceste soluții concrete împreună”, a repetat el în conferința de presă.

Emmanuel Macron urmează să zboare marți dimineața la Kiev, unde îi va relata despre discuțiile sale cu Putin președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski. După o conferință de presă comună, Macron va decola imediat spre Berlin pentru a se întâlni cu cancelarul german, Olaf Scholz, și cu președintele polonez, Andrzej Duda. Apoi va fi vremea pentru președintele-aproape-candidat să se întoarcă la Paris și să-și reia campania electorală oficioasă, cu o deplasare joi în departamentul Belfort. Sperând, fără s-o spună, că maratonul diplomatic va fi în favoarea sa la urne în aprilie.

Comentează

Back to top button