SĂNĂTATE

Sfârșitul isteriei pandemice? Sunt şanse ca România să fi atins imunitatea de turmă

Din cele peste 400 de probe secvenţiate de la începutul valului 5, pe lotul studiat în ultima săptămână, procentul probelor cu noua tulpină Omicron a urcat la 100% şi doar 3 cazuri au fost identificate cu subvarianta BA.2, potrivit unui studiu Medlife, citat de News.ro.

Varianta BA.2 pare să aibă o rată lentă de răspândire în România, iar varianta Delta pare să piardă teren. ”Sunt şanse destul de mari ca din a doua jumătate a lunii februarie să asistăm la o scădere constantă a numărului de cazuri, iar valul 5 să se încheie în această primăvară”, mai transmite studiul, care precizează că sunt şanse ca România să fi atins imunitatea de turmă.

Medlife mai transmite că, în urma secvenţierii unui nou lot de 94 de probe, toate probele au fost identificate cu tulpina Omicron, iar în cazul a 3 probe a fost identificată subvarianta BA.2 a noii tulpini. Nu au fost identificate probe cu tulpina Delta. În interval de două săptămâni, numărul de cazuri cu noua subvariantă BA.2 a evoluat de la 2 la 3 cazuri pe loturile de studiu MedLife, potrivit News.ro.

Probele secvenţiate provin din Bucureşti, Brăila, Bacău, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti şi Târgovişte. Potrivit raportului, probele depistate cu subvarianta BA.2 provin din Bucureşti (2) şi Bacău (1).

“Deşi această nouă subvariantă este în atenţia unui număr tot mai mare de ţări şi chiar a devenit dominantă în Danemarca sau câteva regiuni din India, în România pare să aibă o evoluţie lentă, cel puţin acest lucru se observă pe loturile noastre de studiu în acest moment. Astfel, dacă în urmă cu 2 săptămâni am identificat 2 cazuri, pe lotul studiat în această săptămână am identificat 3 cazuri cu subvarinta BA.2. Următoarele 2 săptămâni vor fi foarte importante, iar dacă ritmul de răspândire a noii variante se va păstra în aceiaşi parametri, atunci sunt şase mari ca traiectoria prognozată de către autorităţi cu privire la evoluţia valului 5 să rămână în vigoare”, a declarat Dumitru Jardan, biolog şi doctor în ştiinţe medicale, coordonatorul studiului de secvenţiere realizat de MedLife.

O schimbare de ritm în ceea ce priveşte răspândirea subvariantei BA.2 ar putea prelungi valul 5 al pandemiei şi în România

Până în prezent, autorităţile române au raportat 49 cazuri cu subvarianta BA.2 din 1487 de cazuri de infectare cu tulpina Omicron.

Aşa cum arată şi datele obţinute în această etapă a studiului de secvenţiere desfăşurat de MedLife, varianta BA.1 este, în continuare, dominantă pe teritoriul României. De altfel, explozia numărului de cazuri de COVID confirmate în ultima perioadă a fost determinată de evoluţia în dinamică a răspândirii variantei iniţiale a tulpinii Omicron (BA.1). S-a observat că, din momentul în care, în urma evaluărilor pre-screening făcute de MedLife, au fost identificate ca fiind suspecte de Omicron 33% din cazurile pozitive analizate de MedLife (20 – 31.12.2021), numărul cazurilor confirmate pozitiv a început să se dubleze de la o săptămână la alta. Astfel, în data de 18 ianuarie au fost înregistrate de 10 ori mai multe cazuri (16,760) comparativ cu ce s-a înregistrat la finalul anului 2021 (1668 de cazuri pozitive).

Având în vedere datele disponibile momentan, care arată o răspândire lentă a subvariantei BA.2 în România, specialiştii estimează că, cel mai probabil, numărul cazurilor COVID-19 pozitive se va stabiliza în perioada următoare, pentru ca mai apoi să scadă treptat. În situaţia unui scenariu pesimist, în care subvarianta BA.2 ar putea să prindă avânt sau în cazul în care persoanele infectate cu Omicron se vor putea infecta cu tulpina Delta, sunt şanse ca valul 5 al pandemiei să se prelungească.

“Dacă ne raportăm la varianta iniţială Omicron, BA.1, dată fiind dinamica din ultima perioadă, cel mai probabil că ne apropiem de vârful acestui val.

Totodată, până în luna martie ne dorim să avem o perspectivă cât mai clară a numărului de români trecuţi prin infecţie cu virusul SARS-CoV-2. Este cunoscut faptul că România a testat mai puţin decât alte ţări din nordul şi vestul Europei, aşadar ne aşteptăm ca numărul persoanelor trecute prin boală să fie mult mai mare decât cel raportat oficial. Noul studiu MedLife va măsura, cu o marjă de eroare de +-5%, câţi dintre locuitorii României au trecut sau vor trece prin boală”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte & CEO MedLife Group.

MedLife va monitoriza în perioada următoare dacă persoanele care s-au infectat cu Omicron ar putea să treacă din nou prin boală în urma infectării cu tulpina Delta sau cu o subvariantă a tulpinii Omicron.

Dat fiind numărul mare de îmbolnăviri cu Delta şi Omicron din ultima perioadă, sunt şanse ca România să fi atins imunitatea de turmă. În acest sens, MedLife va lansa un nou studiu pentru a determina câţi români au trecut prin boală.

Sunt zece săptămâni de când MedLife monitorizează constant evoluţia tulpinii Omicron în România. De la debutul valului 5, MedLife a secvenţiat 415 probe şi a realizat prescreening pentru 806 probe provenite din cele mai importante oraşe la nivel naţional. Compania continuă procesul de monitorizare pentru a urmări evoluţia pandemiei. 

Comentează

Back to top button