OPINII

Iliberalul Viktor Orbán: bursier Soros, colaborator al Securității ungare, șef de „stat mafiot” (I)

Cu ocazia alegerilor parlamentare din aprilie 2022, importante nu doar pentru Ungaria, dar și pentru România și Uniunea Europeană, LARICS începe un serial amplu, întins pe mai mult episoade, despre realitățile politice din țara vecină. Vom încerca să deslușim evoluțiile recente din Ungaria, cu accentul pe personajele principale și echipa din jurul acestora. Nu puteam începe cu altcineva decât cu personajul politic principal, respectiv premierul Orbán Viktor. Versiunea în limba engleză a textului poate fi citită AICI, iar versiunea în limba maghiară AICI. (LARICS).

Orbán Viktoreste născut la 31.05.1963, are 59 ani, în Székesfehérvár, Fejér (undeva în centrul Ungariei). De religie calvină, deși în ultima vreme s-a îndreptat spre catolicism, atras de grandoare și rezonanța naționalist/imperialistă a catolicismului în Ungaria (Coroana Sfântului Ștefan etc.). Părinți sunt Orbán Győző Bálint (antreprenor, agronom) și Erzsébet Sípos (profesor de educație pentru nevoi speciale, logoped), iar frați mai mici: Orbán Győző, Orbán Áron (ambii antreprenori). Ca o curiozitate lingvistică și psihologică: Győző este echivalentul maghiar al lui Victor/Viktor. Așa că bătrânul Győző și-a numit doi dintre fii săi după numele său!

Orbán Viktor copilărit în localitățile rurale Alcsútdoboz și Felcsút. În 1986, s-a căsătorit cu Anikó Lévai (romano-catolică), de profesie jurist și împreună au 5 copii: Ráhel, Gáspár, Sára,  Róza,  Flóra. Hobby-uri: sportul, în special fotbalul (a jucat în echipa de fotbal Felcsút).

În 1981, a absolvit Liceul Blanka Teleki din Székesfehérvár, unde a studiat limba engleză. În perioada 1981-1982, a efectuat serviciul militar, după care a urmat studiile Facultății de Drept din carul Universității Eötvös Loránd din Budapesta, pe care a absolvit-o în 1987.

În 1989 a primit o bursă de la Fundația Soros pentru a studia Științe Politice la Pembroke College, Oxford. Nu a stat mult, doar câteva luni, nu acela era mediul său, după care s-a întors urgent acasă pentru a se ocupa de… politică.

În iunie 1989, actualul filo-rus Orbán Viktora câștigat o largă recunoaștere când a ținut un discurs la reînhumarea fostului premier Imre Nagy, lider al Revoluției Maghiare din 1956, în care a cerut alegeri libere și retragerea trupelor sovietice din Ungaria: „Dacă nu vom pierde din vedere ideea din 1956, vom alege un guvern care să își asume imediat tratativele cu privire la demararea neîntârziată a retragerii trupelor rusești”(forțele sovietice s-au retras într-adevăr până la jumătatea anului 1991).

Ar fi comic, dacă nu ar fi trist. Practic, astăzi, Orbán Viktor a ajuns opusul a ceea ce a fost ieri.

Carieră politică. Trei momente cheie ale involuției Ungariei către ”democrația iliberală” sub conducerea lui Orbán Viktor

Budapest, 1998. május 29. Orbán Viktor a FIDESZ – Magyar Polgári Párt elnöke sajtótájékoztatót tartott Németországból hazatérve a Ferihegyi repülőtér Kormányvárójában. MTI Fotó: Kovács Attila

Viktor Orban în 1988, când a fondat partidul FIDESZ.

La 30.03.1988, a fondat partidul FIDESZ (partid de dreapta), în 1990 a devenit membru al Parlamentului ungar din partea acestui partid, iar în 1993 a devenit liderul acestuia.

Funcția de premier al Ungariei a ocupat-o în două perioade: 1998-2002 și 2010 – prezent.

În opinia experților în politică externă (aici și aici), Orbán Viktor este politicianul european care a contribuit cel mai mult la promovarea noțiunii de „democrație iliberală”.

Specialiștii în domeniu consideră că, în Ungaria, schimbarea de regim care a avut loc în 1989 și 1990 a dus la schimbări fundamentale în sistemul politic, precum și în structura socială și economică a țării. 

1989 – Viktor Orbán și-a făcut debutul pe o scenă politică în devenire, când  liberalismul era la modă.

Orban și cercul lui de prieteni din Fidesz, tineri, îndrăzneți, impertinenți, cu propriul lor stil vestimentar și clipurile de campanie, contrastau cu perioada anterioară, cea a regimului Kádár. Radicalismul poziției lor a prevalat asupra liberalismului manifestat, respectiv stilul a prevalat asupra substanței. Imaginea lor era în mod clar exagerată și avea ceva fals în sine.

Noile circumstanțe i-au permis să evolueze și să se reinventeze treptat la nivel politic. Pe de o parte, el a denunțat constituția din 1994, a unei coaliții formate din socialiști (foști comuniști) și din liberali (foști dizidenți), ca fiind scandaloasă din punct de vedere politic și moral. Pe de altă parte, moartea din decembrie 1993 a lui József Antall, fost prim-ministru conservator și fondator al Forumului Democrat Maghiar, a lăsat dreapta conservatoare fără lider. 

Orbán a demonstrat atunci un instinct politic care de atunci a fost confirmat până în prezent. Era un spațiu liber în cadrul dreptei spectrului politic și, în timp ce Forumul se descompunea încet, Orbán și Fidesz au căutat să umple acest gol și au reproiectat Fidesz ca un partid național și conservator.

Ceea ce, inițial, părea un mic pas secundar, a fost de fapt începutul unei adevărate schimbări politice către conservatorism și naționalism. Această întorsătură a fost la început moderată, apoi a devenit din ce în ce mai radicală, fidelă personajului lui Orbán  Viktor.

2000 – reinventarea ideologică a lui Viktor Orbán.

La acea vreme, a reținut atenția declarația lui Orbán, potrivit căreia ”spre deosebire de ceea ce s-a vehiculat peste tot, în 1989 nu a fost nicio revoluție, nicio ruptură, ci mai degrabă o schimbare a continuității.Totul a trebuit să se schimbe pentru ca totul să rămână la fel”,a spus el.

Începând din 2010, odată cu al doilea Guvern Orbán care a venit la putere, în plină criză, democrația ungară s-a transformat fundamental, iar standardul de viață a scăzut.

2014 – Turnura „iliberală”

Foto: Fareed Rafiq Zakaria, journalist și realizator la CNN, de origine indiană.

Termenul de „democrație iliberală”, utilizat de Orbán în 2014, a fost de atunci pe scară largă comentat sau criticat. Pe 26 iulie 2014, Viktor Orban ține celebrul discurs de la Tușnad, unde lansează conceptul de „iliberalism” (despre Doctrina Orbán și discursul de la Tușnad, se poate urmări serialul care poate fi accesat aici). Premierul ungur a venit în România după ce tocmai câștigase zdrobitor alegerile din Ungaria – și a fost dezlănțuit. Anunță lumii o nouă viziune pentru lumea de mâine, care se schimbă sub ochii noștri. Ne explica cum arată aceasta și care e schimbarea majoră care se petrece. În plus, ne arata și cum pot fi organizate mai eficient comunitățile în „noua” lume, una în care organizările „vechi” sunt nu doar desuete și ineficace, ci și perdante.Viktor Orban se dorea profetul și actorul acelei lumi noi.

Ironic este altceva. Deși este policitianul care a contribuit cel mai mult la promovarea noţiunii de democraţie iliberală” – nu el e autorul conceptului, ci Fareed Rafiq Zakaria (jurnalist CNN), american de origine indiană. Adică imigrant. Ce ironic! Tu, ditamai Viktor Orban, naționalistul și luptătorul pur și dur împotriva imigrației, să îţi însuşeşti tezele unui imigrant, ca să își ilustrezi teza care te-a făcut faimos….

Autoritarismul se instalează treptat. Tendințele autoritare ale regimului Orbán s-au evidențiat prin modul în care s-a realizat separarea puterilor în stat, prin modul în care s-a remodelat Curtea Constituțională, s-a politizat administrația publică și s-a preluat controlul asupra audiovizualului public. Practic, oamenii lui Viktor Orbán au ajuns să controleze întreg statul ungar.

„Statul mafiot” și regimul Orbán

De la acea vreme s-a manifestat pregnant ”capitalismul de cumetrie”, în conexiune directă cu puterea politică, definit drept ”mafie de stat” de către expertul ungar Bálint Magyar, în cartea sa ”Magyar polip – A posztkommunista maffiaállam”/ Caracatița ungară – Statul mafiot post-comunist (2013, reeditată în limba engleză în 2016).

Patriotismul economic al lui Orbán” s-a dovedit asemănător unui sistem de clan, în care predomină loialitatea față de șef

De pildă, Simicska Lajos, un oligarh ungar din cercul apropiaților lui Orban, a fost privat de contracte preferențiale din bani publici, după ce acesta și-a exprimat dezacordul față de Orban În 2015, publicațiile ungare au mediatizat apogeul conflictului dintre cei doi sub titlul ”Ziua G”, când Simicska a afirmat: „Orbán egy geci”/”Orbán este o scursură”. „Ziua G” vine de la ziua in care Simicska a declarat: “Orban egy geci”/ Orban este o scursura. A fost o injurie publica grava la adresa premierului, fara precedent, din partea unui apropiat fidel. Asa a numit presa ungara aceasta zi, ca apogeu al conflictului lor public: „G-nap”.

În timp ce în Ungaria se susținea conceptul de ”patriotism economic”, în fața prădătorilor internaționali instalați de rețele social-liberale, în paralel se instaura un sistem, în care o duzină de oligarhi asociați cercurilor de putere controlau companiile care primeau achiziții publice (iluminatul public urban, sistemul de panouri publicitare, materialele de construcție pentru drumuri, etc.). Economia și politica au fost interconectate cu centrul sistemului corupt a lui Orbán Viktor. 

Potrivit  cercetătorului în sociologie Zoltan Fleck de la Universitatea din Budapesta, „Orbán a înțeles bine partea întunecată a sufletului maghiar”, astfel încât campaniile privind migranții și cele anti-Soros au stat la baza victoriilor electorale și la obținerea unei majorități constituționale, care i-au asigurat hegemonia politică, dar, mai presus de toate, au condus la capturarea Statului ungar de către antreprenorii apropiați lui Viktor Orbán, care i-au permis acestuia să-și perpetueze stăpânirea

Familia sau famiglia? Rețeaua Orbán

Tatăl și fiul

Vom începe cu familia Orbán,căci  importanța ei în politica ungurească este majoră – a devenit, de fapt, o mașină de făcut/luat bani publici și europeni (sursa aici si aici).

Tranzacțiile financiare (cel puțin) imorale și cu implicarea directă a familiei sale au făcut parte integrantă din întreaga carieră a lui Orbán. În 1990, noile partide democratice erau fără bani și, pentru a-și desfășura activitățile, au primit cu toții o sumă mare de bani de început. Partea Fidesz era jumătate dintr-o clădire foarte valoroasă din centrul orașului, pe care partidul a vândut-o. Din acești bani, în mod destul de fraudulos, câteva milioane de forinți i-au fost dat tatălui lui Viktor Orbán, Győző Orbán, care nu avea banii de care avea nevoie pentru a cumpăra o carieră de piatră deținută de stat, al cărei administrator era la acea vreme.

Odată cu trecerea timpului, apetitul financiar al lui Orbán a crescut. După ce a devenit prim-ministru în 1998, a fost într-o poziție perfectă pentru a lucra la îngrășarea lui, a prietenilor și a familiei sale prin informații din interior. Era interesat în special de terenurile agricole, deoarece știa că proprietarii de terenuri vor primi subvenții considerabile ale UE în viitor.

Tatăl premierului Orban a devenit practic singurul furnizor de pietriș companiilor de stat implicate în construcția de drumuri finanțate de guvern. Jurnaliștii unguri au scris nenumărate reprtaje prin care arătau cum pietrișul și materialele de construcție din beton de la Győző erau transportate către proiecte guvernamentale, dintre care majoritatea sunt finanțate din fonduri ale Uniunii Europene, cum ar fi sistemele de canalizare și construcția de căi ferate în Érd, Budapesta, Jászberény și Püspökladány. Jurnaliştii au observat camioane cu numele „Nehéz Kő” care livreau cantităţi mari de pietriș şi materiale de construcţie pentru proiectele guvernamentale. Firma de camioane aparţinea lui Áron Orbán (ulterior, se pare, Győző Orbán a devenit proprietar), iar jurnaliștii au arătat că pietrișul pe care îl transporta „Nehéz Kő” provenea de la Dolomit Kft., compania lui Győző Orbán. Dolomit a fost activ în toată țara, dar jurnaliştii au fost interesați în mod special de un mega-proiect, construcția unei linii de cale ferată de 53 km între Szántód și Balatonszentgyörgy cu un cost estimat la 72,4 miliarde de forinți (204 milioane euro).

Afacerile familiei Orbán pe trend ascendent

Publicația ungară g7.hu anunța, la 04.06.2021, că în ultimii 7 ani, familia Orbán a câștigat 15 miliarde de forinți, din surse extra-salariale (42 milion euro!). În 2021, companiile tatălui lui Viktor Orbán, Győző Orbán, au prezentat rapoartele economice pentru 2020, din care a rezultat că acesta a dobândit un venit corporativ de aproximativ 580 de milioane de forinți (1 600 000 euro).

Familia Orbán, în principal Győző Orbán, a câștigat câteva zeci de milioane de forinți în 2020 și circa 100 de milioane de forinți din dividende (300 000 euro).

Deși părinții și frații lui Orbán Viktor au avut acțiuni în circa o duzină de companii, de-a lungul anilor, doar trei dintre acestea au devenit surse semnificative de venituri: Dolomit Kőbányászati, Gánt Kő și Nehéz Kő Kft.

Centrul jurnalistic de investigație din Ungaria, Direkt36, a dezvăluit în mai multe rânduri  modul în care aceste companii obțin indirect bani publici, fiind implicate, printre altele, în renovarea căii ferate din Lacul Balaton de Sud, la proiectul de reabilitare a centralei electrice Vértesi Erőmű Ltd și la construirea mai multor sisteme de canalizări, în Budapesta și județul Pest. Cea mai mare dintre companiile familiei Orbán este, cum am văzut deja, Dolomit Kft.

Profitul companiei Dolomit Kft. este  prezentat în graficul companiilor care desfășoară activități de exploatare în cariere, exploatare a nisipului și a argilei (ca procent din profit, ca procent din vânzări, în milioane de forinți per angajat).

În 2021, mișcarea lui Ráhel Orbán (fiica lui Orbán Viktor ) și István Tiborcz (ginerele lui) de a se stabili în Spania a provocat destulă agitație în presa ungară și în cercurile anti-Orbán de pe Facebook. S-a dovedit că, încă din vara lui 2020, firma lui Tiborcz, BDPST Hotel Management Zrt., opera un hotel de patru stele în Los Alcázares, la aproximativ 500 km de Marbella, unde locuiește în prezent această familie.

Potrivit comunicatului de presă al companiei, există planuri de extindere în continuare în Spania.

Marbella este cunoscută ca fiind centrul organizațiilor criminale internaționale. În anii 1960, în timpul boom-ului economic al Spaniei, Costa del Sol și capitala sa, Marbella, au devenit nu doar un paradis turistic, ci „frontiera de sud a crimei organizate”.

Potrivit unui articol recent al The Guardian, Costa del Sol găzduiește peste 100 de organizații criminale, care au conexiuni strânse cu Dubaiul. Recent, presa ungară a aflat și că hotelul achiziționat de Tiborcz din Los Alcázares i-a aparținut cândva lui Juan Antonio Roca, o figură majoră într- unul dintre cele mai mari procese de corupție din Spania.

Juan Antonio Roca a fost unul dintre cele 95 de persoane, printre care doi foști primari și 15 consilieri locali, acuzați de implicare într-o rețea de mită. Condamnat la 50 de ani de închisoare, după ce a petrecut nouă ani după gratii, a fost eliberat în februarie 2019 Hotelul achiziționat de Tiborcz a devenit proprietatea statului spaniol, care a fost dornic să-l vândă, dar nu a găsit cumpărător până când BDPST Hotel Management Zrt a apărut în peisaj.

Potrivit HVG.hu, Tiborcz a achiziționat hotelul cu 84 de camere pentru suma de 9,3 milioane de euro, care este considerat a fi un preț competitiv, în mare parte din cauza prăbușirii turismului pe întreg cuprinsul Europei și în special în țările din sud, ca urmare a pandemiei de coronavirus. În plus, Grupul BDPST a cumpărat și concesiunea de exploatare a garajului subteran din apropiere, câștigată inițial tot de Roca, în 2002, pentru o perioadă de 75 de ani. Prețul a fost de 800.000 de euro.

Cu bani câștigați din afacerea Elios și împrumuturi bancare extinse, Tiborcz a început achiziția de hoteluri de toate tipurile. Prietenii soției sale din industria turistică au fost de un ajutor enorm, la fel ca și puterea nelimitată a premierului Orbán Viktor.

Versiunea în limba engleză a textului poate fi citită AICI, iar versiunea în limba maghiară AICI.

(va urma)

*C. Ioana este absoventă a Masterului de Securitate al Universității din București și expert LARICS pe chestiunea maghiară.

Comentează

Back to top button