OPINII

Profesorul Oliver Jens Schmitt, preşedintele Secţiei de Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe: Putin vrea să recâștige toate fostele republici sovietice și să recapete controlul inclusiv asupra României

„Președintele rus Vladimir Putin vrea să inverseze prăbușirea Uniunii Sovietice, să recâștige toate fostele republici sovietice, inclusiv Republica Moldova, și să recapete controlul asupra fostelor state vasale, inclusiv România”, avertizează profesorul Oliver Jens Schmitt, de la Universitatea din Viena, într-un interviu pentru Edupedu.ro. Însă, față de situația în care se afla România în 1940, de data aceasta nu mai suntem singuri, spune Schmitt, care vorbește despre cum țara noastră „este amenințată, ca și în 1940, de corupția multor politicieni, de slăbiciunea instituțiilor sale, de o propagandă pro-rusă, dând exemplul site-ului sputnik.md, care tocmai a fost interzis de guvernul Republicii Moldova și de Comisia Europeană pe teritoriul UE, potrivit Edupedu.ro.

Schmitt vorbește despre „agenții de influență ruși în România”, care au fost preluați de acest portal de propagandă interzis acum pe tot teritoriul Uniunii Europene și promovați intens. Profesorul dă câteva nume, printre care președintele AUR și cel al Academiei Române. Despre Putin, Schmitt spune că „folosește în politica externă instrumente familiare din istoria Uniunii Sovietice: dezinformarea, spionajul, câștigarea cercurilor favorabile Rusiei, promovarea unor presupuse conflicte între minorități, ocuparea unor părți din teritoriul altor state, minciuna și manipularea, agresiunea deschisă cu forță brutală”.

Reacția occidentului a venit cu întârziere, spune profesorul specializat în istoria Europei de Est, și „nu se știe dacă această reacție târzie va salva Ucraina”. Lecțiile pe care tânăra generație le învață acum sunt despre caracter și solidarizare. „Trăiți un moment istoric. Nu este lipsit de importanță modul în care vă comportați, dacă sunteți interesat de ceea ce se întâmplă cu vecinul dumneavoastră din est sau dacă preferați să vă uitați în altă parte”, este mesajul profesorului Schmitt pentru elevi și studenți.

Redăm interviul integral:

Edupedu.ro: Din punct de vedere istoric ce înseamnă conflictul din Ucraina în momentul de față, de la ce a pornit și unde ar putea să ajungă?

Oliver Jens Schmitt: „Conflictul reprezintă o încălcare flagrantă a ordinii europene de pace prin agresiunea Federației Ruse. Președintele rus Vladimir Putin vrea să inverseze prăbușirea Uniunii Sovietice, să recâștige toate fostele republici sovietice, inclusiv Republica Moldova, și să recapete controlul asupra fostelor state vasale, inclusiv România. Vladimir Putin neagă existența unei națiuni ucrainene și îi consideră pe ucraineni drept ruși.

Agresiunea rusă reprezintă un punct de cotitură în istoria Europei, care, după 1989, s-a îndreptat spre un continent în care democrația și statul de drept reprezintă fundamentele societăților noastre. Rusia și China reprezintă în prezent o amenințare elementară pentru lumea democratică. În mod evident, Rusia presupune că Occidentul este slab.

Dar ea unește țările democratice într-un mod fără precedent. În orice caz, în următorii ani, țările europene, urmând exemplul Finlandei, Suediei și Estoniei, vor trebui să-și modernizeze armatele și să implice toți cetățenii în apărarea națională. La 27 februarie 2022, Germania a decis să cheltuiască 100 de miliarde de euro pentru rearmare. Vor înfrunta agresiunea rusă sub orice formă ar lua-o: război informațional, război cibernetic sau agresiune convențională.

Edupedu.ro: Ce înseamnă comportamentul lui Vladimir Putin din punct de vedere al liderilor extremiști pe care i-a mai avut istoria? Cu cine se aseamănă?

Oliver Jens Schmitt: Comparațiile istorice trebuie făcute întotdeauna cu un anumit grad de precauție. În contextul rusesc, Putin este tot mai des comparat cu Stalin, pe care el însuși îl consideră un model de urmat: teroarea internă crește tot mai mult, opoziția este zdrobită, întemnițată în lagăre, opozanții sunt uciși, agenții ruși comit asasinate și în străinătate. Să nu uităm că KGB-ul a încercat să asasineze lideri ucraineni timp de decenii.

Domnia lui Putin acasă s-a radicalizat, populația este fie apatică, fie indusă în eroare de propagandă, fie speriată. Doar câțiva disidenți curajoși, pe care Rusia i-a avut dintotdeauna și de care țara ar trebui să fie mândră, îi țin piept dictatorului cu mari riscuri personale.

Putin folosește în politica externă instrumente familiare din istoria Uniunii Sovietice: Dezinformarea, spionajul, câștigarea cercurilor favorabile Rusiei, promovarea unor presupuse conflicte între minorități, ocuparea unor părți din teritoriul altor state, minciuna și manipularea, agresiunea deschisă cu forță brutală. În Europa Centrală și de Est, țările au o experiență îndelungată în ceea ce privește politica brutală a violenței – de aceea Putin este comparat și cu Adolf Hitler, care a folosit o politică similară. De asemenea, Putin folosește metode similare cu cele ale lui Stalin în ceea ce privește politica de putere.

Edupedu.ro: Am mai avut momente în istoria Europei de acest fel? În ce fel se aseamănă și cu ce diferă?

Oliver Jens Schmitt: O mare parte din ceea ce trăim astăzi amintește de prăbușirea ordinii europene de pace din 1938-1940, în care Hitler și Stalin au lucrat împreună din toamna anului 1939. Și România a căzut victimă presiunii celor două state totalitare în 1940 și, fără să tragă un foc de armă, a cedat o treime din teritoriul său Uniunii Sovietice, Ungariei și Bulgariei. Se poate face deci o comparație cu încercarea Rusiei, sau a Uniunii Sovietice la acea vreme, de a destabiliza din interior sau de a exploata slăbiciunile politice ale statelor vecine din vest, Finlanda, statele baltice, Polonia și România. Cu excepția Finlandei, aceste state erau atunci conduse autoritar, adică nu mai erau democrații liberale.

În România, de exemplu, Regele Carol al II-lea a abolit Constituția și, prin urmare, sistemul parlamentar în februarie 1938 și a dizolvat partidele. Mulți politicieni s-au alăturat dictaturii regale din oportunism. Cenzura a prevalat. Corupția enormă a subminat puterea defensivă a armatei române, voința de a lupta a elitelor, care erau în mare parte corupte și dependente de favorurile regelui, era scăzută, iar interesul multor politicieni de a-și proteja propriile interese economice era mult mai mare.

În același timp, statele amenințate de Uniunea Sovietică și Germania nu erau unite între ele: Polonia și România se temeau mai mult de Uniunea Sovietică decât de Germania și erau împotriva propunerii Cehoslovaciei de a lăsa Armata Roșie să avanseze pe teritoriul lor în cazul unui atac german. Iugoslavia se simțea amenințată de Italia, dar nu și de Uniunea Sovietică. România nu dorea să lupte pentru Cehoslovacia împotriva Germaniei sau pentru Iugoslavia împotriva Italiei; în schimb, România nu se putea aștepta la sprijin din partea Cehoslovaciei sau Iugoslaviei împotriva Uniunii Sovietice. Regiunea dintre Marea Baltică și Marea Neagră era în dezacord cu ea însăși; nu exista o alianță regională funcțională.

Occidentul – pe atunci Marea Britanie și Franța – a suferit pierderi enorme în Primul Război Mondial și a fost traumatizat de acesta. Așa se explică politica de liniștire a Occidentului față de Hitler în 1938, căreia i-a căzut victimă Cehoslovacia, care nu a îndrăznit în cele din urmă să lupte singură împotriva Germaniei naziste. Când Hitler a invadat Polonia în 1939, puterile occidentale au declarat război Germaniei, dar au rămas mult timp în defensivă. La scurt timp după aceea, Uniunea Sovietică a invadat Polonia. Statele baltice au trebuit să accepte trupele sovietice și politicieni pro-sovietici în guvernele lor; într-un al treilea pas au fost ocupate militar, iar elitele lor au fost deportate în Siberia sau ucise.

Finlanda, care se afla într-o poziție geostrategică mai favorabilă – vecinii săi din Vest îi erau prieteni, a respins cererile sovietice și a luptat împotriva unei superiorități sovietice; astfel, în ciuda pierderii a aproximativ 10% din populația sa, care a fugit din teritoriile cedate, Finlanda și-a păstrat independența.

România, care avea relații proaste cu toți vecinii săi, a fost complet izolată după prăbușirea Franței, aliatul său cel mai important, în iunie 1940 și, în plus, era incapabilă din punct de vedere militar și mental să reziste din motivele menționate mai sus.

Astăzi, însă, situația este diferită: statele baltice, Polonia și România fac parte din NATO și UE. Occidentul, inclusiv SUA, Marea Britanie, dar și state precum Australia și Canada, reacționează cu o unitate uimitoare. NATO trimite trupe în România, Polonia și statele baltice. Președintele francez și-a declarat sprijinul pentru Moldova și Georgia, ambele amenințate de Rusia și cu teritorii ilegal controlate de Rusia (Transnistria și Osetia de Sud).

România nu mai este singură, așa cum era în 1940. Dar România este amenințată, ca și în 1940, de corupția multor politicieni, de slăbiciunea instituțiilor sale, de o propagandă pro-rusă care s-a desfășurat, printre altele, prin intermediul site-ului sputnik.md, care tocmai a fost interzis de guvernul Republicii Moldova. Cine vrea să știe cine sunt agenții de influență ruși în România nu trebuie decât să citească acest portal și știe numele: Liderul partidului AUR George Simion, președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop, Arhiepiscopul Teodosie al Constanței sau Călin Georgescu; de altfel, în România, importante mijloace de informare în masă, precum Antena 3, fac propagandă pro-rusă și anti-occidentală.

Această propagandă este mult mai puternică în România decât în 1938-1940. Cine atacă Occidentul în România promovează astăzi interesele rusești și pune în pericol securitatea națională a României, dar și a Republicii Moldova. Căci nu Europa amenință România, ci Rusia, care tocmai a ocupat Insula Șerpilor de la gurile Dunării.

Edupedu.ro: Cum vedeți reacția marilor puteri occidentale la agresiunea militară a Rusiei?

Oliver Jens Schmitt: Atacul era previzibil, dar posibilitatea unei agresiuni rusești nu a fost luată în serios pentru o perioadă lungă de timp. Occidentul a pierdut timp prețios în dotarea Ucrainei cu arme. De asemenea, multe state occidentale, în special Germania, au dorit să liniștească Rusia din interese economice. Rusia s-a bazat pe slăbiciunea Occidentului, dar s-a înșelat. SUA, Marea Britanie și Franța au reacționat în mod clar, iar multe state mai mici, precum Estonia, Finlanda, Olanda sau Cehia, trimit și ele arme în Ucraina – prea târziu.

Sub o presiune enormă, guvernul german condus de social-democrați a renunțat la opoziția față de livrările de arme și la sancțiunile dure. Chiar și politicienii pro-ruși din Ungaria și Republica Cehă sunt de acord cu sancțiunile, în parte pentru că cetățenii lor își amintesc de invaziile sovietice din 1956 și 1968 – premierul pro-rus al Ungariei, Viktor Orbán, a fost acuzat de trădare de către opoziție.

NATO și-a activat planul de apărare pentru estul Europei, iar Germania, după cum am menționat, tocmai a decis o rearmare completă. Probabil că Vladimir Putin a subestimat acest lucru. Cu toate acestea, nu se știe dacă această reacție târzie va salva Ucraina.

Edupedu.ro: Care sunt scenariile posibile acum pentru România și restul țărilor de la granița de est a Uniunii Europene?

Oliver Jens Schmitt: În prezent, România primește asistență militară din partea NATO. Este planificată extinderea altor baze NATO pentru a proteja România. Va fi însă importantă și întărirea rezilienței mentale a societății românești: emigrația, pandemia, instabilitatea politică internă considerabilă, dezinformarea non-stop, dar și nivelul scăzut de educație (în nicio altă țară europeană nu se citește atât de puțin ca în România) destabilizează societatea. Simpatia unor părți ale elitei – o parte a BOR și o parte a Academiei Române, de exemplu – pentru ideile autoritare, ultranaționaliste și izolaționiste propagate în epoca lui Nicolae Ceaușescu, cu recurs la ideologia mișcării legionare, constituie o problemă considerabilă. Același lucru este valabil și pentru elitele politice predispuse la corupție. Prin urmare, este important ca prăbușirea statului în 1940 să fie analizată în detaliu în România. Este de înțeles că oamenii ar prefera să uite acest moment întunecat – dar este important să nu se repete greșelile fundamentale. Aceasta include o educație bună, care face ca societățile să fie imune la dezinformare.

Republica Moldova are, de asemenea, o importanță deosebită pentru România. Există trupe rusești în Transnistria, iar acum și pe Insula Șerpilor. Guvernul Maiei Sandu este orientat spre Occident și este un ghimpe în coasta guvernului rus. Prin urmare, o Ucraină puternică și independentă este o protecție esențială pentru Republica Moldova. Acest lucru nu poate fi susținut doar de România, ci doar de NATO, din care România face parte. În acest sens, va crește importanța României pentru NATO și, invers, a NATO pentru România. Acest lucru este valabil pentru toate țările care au graniță comună cu Rusia sau cu Belarus, acum vasal al Moscovei.

Edupedu.ro: Ce înseamnă escaladarea acestui conflict pentru alte mișcări extremiste, naționaliste din Europa?

Oliver Jens Schmitt: Pentru toți cei care l-au susținut pe Putin, atacul rusesc asupra Ucrainei este o debandadă. Candidații de extremă dreapta la președinția Franței, Eric Zemmour și Marine Le Pen, trebuie să se distanțeze acum, la fel ca și politicienii din partidul AfD din Germania. Partide comuniste precum “Die Linke” (Stânga) din Germania au fost, de asemenea, discreditate. Dar mulți social-democrați din Germania și Austria au cooperat, de asemenea, cu Rusia, adesea din antiamericanism, lăcomie sau rusofilie naivă, fără să cunoască deloc Rusia și realitatea sa socială.

Politicieni favorabili Rusiei, precum Viktor Orbán, au devenit foarte prudenți și sunt de acord cu sancțiunile UE; președintele ceh Milos Zemán, un mare admirator al Rusiei, reacționează la atitudinea antirusească a cehilor care își amintesc de invazia sovietică din 1968. În România, pe de altă parte, partide anti-occidentale precum AUR au un mare succes în sondaje. Foarte liniștiți au devenit oamenii pe care i-am menționat, niciunul dintre ei nu a condamnat agresiunea rusă.

Edupedu.ro: Cum ați explica unui elev sau unui student, pe înțelesul lor, ce se întâmplă acum?

Oliver Jens Schmitt: Trăiți un moment istoric. Nu este lipsit de importanță modul în care vă comportați, dacă sunteți interesat de ceea ce se întâmplă cu vecinul dumneavoastră din est sau dacă preferați să vă uitați în altă parte. Forța societății dumneavoastră depinde de dumneavoastră, dacă sunteți dedicat democrației, respectării regulilor, interesului obştesc sau dacă vă urmăriți doar interesele private. Dacă vă ocupați de istorie, veți înțelege mai bine prezentul. Înveți să distingi naționalismul ieftin de patriotismul autentic. Dacă citiți spre exemplu discuțiile din Consiliul de Coroană care a decis în 1940 cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică, veți înțelege cum corupția și egoismul politicienilor pot târî o țară în prăpastie; dar veți înțelege și că au existat oameni ca Iuliu Maniu care au fost democrați cu principii. Istoria României oferă destule exemple de oameni curajoși și reformatori – îi puteți cunoaște pe mulți dintre ei și puteți reflecta asupra a ceea ce înseamnă comportamentul lor pentru ziua de azi.

În timpul unei crize veți vedea cum sunt oamenii cu adevărat, cum se separă grâul de neghină. Am prefera cu toții să trăim în pace, dar în următorii ani depinde de noi dacă vom păstra libertățile pe care țara dumneavoastră le-a câștigat după 1989. Prin urmare, fiți critici, verificați știrile, învățați să argumentați în mod întemeiat și realist, cunoașteți-vă vecinii, învățați-le limbile.

Dar, mai presus de toate, gândiți-vă ce înseamnă Europa pentru România și ce s-ar întâmpla dacă România ar fi astăzi singură, fără UE și NATO”.

  • Cine este Oliver Jens Schmitt – Profesor de istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena, iar din 2017 este preşedintele Secţiei Filozofie/Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe. Temele sale de cercetare privesc, printre altele, fascismul în Europa de Est, cu accent pe România, societăţile urbane din estul Mediteranei în secolul al XIX-lea, societatea şi politica în Imperiul Otoman târziu, evoluţiile socioculturale în spaţiul albanez, istoria imperiului maritim al Veneţiei sau istoria Balcanilor în Evul Mediu târziu, potrivit biografiei sale publicate de Humanitas.

Comentează

Back to top button