EXTERNE

Eurodeputații ar putea cere statelor membre UE să înceapă procesul de aderare a Ucrainei

Marți, Parlamentul European se reunește într-o ședință de urgență pentru a dezbate subiectul privind agresiunea Rusiei în Ucraina, potrivit agendei instituției. Consiliul UE și Comisia Europeana își vor prezenta poziția în plenul Parlamentului European.

Vor lua cuvântul doar Președintele Parlamentului și liderii grupurilor politice.

Corina Crețu anunță că Parlamentul European va cere sprijinirea acordării statutului de candidat la aderarea la UE și susține că o decizie similară e necesară și pentru Republica Moldova.

”Personal, consider ca apelul care va fi lansat azi de către Parlamentul European pentru sprijinirea obținerii statutului de stat candidat pentru Ucraina ar trebui însoțit de un apel privind susținerea si sprijinul similar pentru Republica Moldova si aspirațiile sale de a deveni membra a Uniunii Europene. Salut faptul ca intreaga delegație a europarlamentarilor romani sprijină acest punct de vedere”, a spus Corina Crețu într-un comunicat.

Potrivit normelor actuale (înscrise in Tratatul de la Maastricht și Criteriile de la Copenhaga stabilite in 1993 și completate apoi la Madrid in 1995), atunci când o țară solicită oficial aderarea, Consiliul UE este cel care mandatează Comisia Europeana sa înceapă negocierile de aderare, in baza unui vot unanim din partea Statelor Membre ale Uniunii Europene, deschizând capitole prin care Comisia Europeana ajuta tara respectiva sa își consolideze capacitatea administrativă pentru a pune în aplicare legislația europeană. In cadrul acestor capitole de negociere se stabilesc termene prin care reglementări, directive și standarde europene urmează să fie pe deplin implementate. Odată încheiate negocierile, va fi semnat un Tratat de Aderare, care trebuie apoi ratificat de toate statele membre ale Uniunii, precum și de instituțiile Uniunii, ca și de țara candidată. Odată ce acest proces este finalizat, tara respectiva va adera la Uniunea Europeana la data specificată în tratat, arată Corina Crețu.

România a trimis solicitarea de a deveni membru pe 22 iunie 1995, împreună cu Declarația de la Snagov, un document semnat de toate partidele politice de la acea vreme, în care acestea își exprimau sprijin deplin pentru integrarea europeană. La 1 Iulie 2007, Romania a devenit Membru cu drepturi depline a Uniunii Europene.

Pana la ora actuala, țările considerate in stadiul de negociere cel mai avansat sunt Serbia și Muntenegru, fiind singurele state pentru care s-a avansat o data a integrarii efective – 2025.

”Ne aflăm în cel mai greu moment pentru Europa de după al doilea război mondial și sper sincer ca unele State Membre sa renunțe la reticenta de a primi noi membri in familia europeana, oferindu-le statelor și cetățenilor care doresc acest lucru sa își îndeplinească mai rapid visele și aspirațiile legitime. Sigur, depinde in egala masura de viteza cu care țările in curs de aderare implementează măsurile și reformele necesare integrarii europene”, spune eurodeputata din România.

Comentează

Back to top button