Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ECONOMIE

Gigantul maritim Maersk suspendă toate transporturile către Rusia

Maersk, una dintre cele mai mari firme maritime transportatoare de containere din lume, a declarat luni că ar putea suspenda toate livrările către şi dinspre Rusia, în cadrul sancţiunilor occidentale impuse Kremlinului în urma invaziei sale în Ucraina transmite CNBC.

Gigantul maritim danez a declarat că ”monitorizează îndeaproape şi se pregăteşte să respecte sancţiunile şi restricţiile în continuă evoluţie” impuse Rusiei, în timp ce invadarea Ucrainei de către preşedintele Vladimir Putin a intrat în a cincea zi, informează News.ro.

”Pregătirile noastre includ o posibilă suspendare a rezervărilor Maersk către şi dinspre Rusia pe ocean şi pe uscat. În acelaşi timp, urmărim cu atenţie evoluţiile şi evaluăm cele mai bune opţiuni pentru clienţii noştri şi încărcătura acestora”, a spus Marsek într-un comunicat.

Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada şi Marea Britanie au anunţat toate sancţiunile împotriva Moscovei după invazia Rusiei în Ucraina începută săptămâna trecută.

Măsurile includ blocarea accesului anumitor bănci la sistemul internaţional de plăţi SWIFT şi îngheţarea activelor băncii centrale a Rusiei.

Maersk a declarat luni că va face ”tot posibilul” pentru a se asigura că marfa aflată deja pe apă ajunge la destinaţia prevăzută.

”De remarcat, de asemenea, spaţiul aerian este restrâns treptat şi serviciile noastre aeriene vor fi afectate”, a spus compania.

Acţiunile Maersk au scăzut cu 3% în urma informaţiei şi cu peste 11% în acest an.

Compania de transport maritim este activă în Rusia din 1992 şi operează rute către şi dinspre porturile cheie din Sankt Petersburg, Novorossiysk, Vladivostok, Vostochny şi Kaliningrad.

Maersk a declarat săptămâna trecută că a încetat să accepte rezervări către şi dinspre Ucraina până la o nouă notificare.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button