OPINII

Matei Alexandru// Criminalii de la Minsk: Putin nu se va opri până nu reface URSS

Într-o analiză publicată pe 30 decembrie am afirmat că incompetenții de la Bruxelles vor afla de la televizor consecințele negocierilor dintre SUA și Rusia pe tema declanșării unui război rece și împărțirea Ucrainei. Evenimentul pe care l-am preconizat în urmă cu două luni se desfășoară în ultimele zile cu o intensitate nemaivăzută de la începerea celui de-al doilea război mondial.

Invadarea Ucrainei în 2022 este similară cu invadarea Poloniei în 1939. Nu prea pot fi descoperite mari diferențe de caracter și conduită între Vladimir Putin și Adolf Hitler. Ambii au avut nevoie de ”Lebensraum”. Dacă Hitler visa la cucerirea estului, Putin visează să cucerească statele din fostul lagăr sovietic.

Cei care au impresia că Putin se va opri la Ucraina se înșeală amarnic. La fel ca Hitler, Putin are un mic pudel. Nu e Benito. E unul chel și psihopat la fel ca cel din urmă, Lukashenko. În această seară Lukashenko a prezentat generalilor săi misiunea ce va reveni Belarusului. Pe harta prezentată apar cele patru zone de comandament operațional ale armatei ruse. Comandamentul SUD are misiunea să ocupe Odesa și să facă joncțiunea cu Transnistria, adică ocuparea Republicii Moldova.

Putin și Lukashenko – Minsk

Celebrele dale de beton de la punctele de control separatiste nistrene au dispărut, fiind așteptat doar semnalul de atac asupra Chișinăului. Armata a 14-a rusă are circa 30 de mii de soldați bine pregătiți și destul de bine spălați pe creier încât să execute ordinele fuhrerului de la Kremlin. Ucraina se apără eroic dar nu poate compensa diferența de număr și de dotări cu armata invadatoare rusă.

Am urmărit zilnic evenimentele din Ucraina și Rusia de la declanșarea războiului. Mulți speră să Putin va fi înlăturat de generali sau de popor. Se înșeală amarnic. Armata rusă are nevoie doar de puțin timp până se obișnuiește cu sângele și crimele. Poate ați uitat ce au făcut rușii în Cecenia… Astăzi, armata ocupantă aplică același procedeu asupra Ucrainei, tactica pământului pârjolit.

Hoardele Kremlinului bombardează orașe, rad sate de pe fața pământului, ucid fără discriminare populația civilă pentru că așa au primit ordin. Nu e o noutate. Același criminal era în fruntea Rusiei, Vladimir Putin. Nu a inventat nimic nou. Așa își duce el războaiele. Harkov, Mariupol, Odesa, Herson și Kiev vor fi trecute prin foc și pulbere la fel ca Grozny. Lacrimile de crocodil de pe chipurile prizonierilor ruși sunt doar praf în ochii vesticilor. Ei sunt îndoctrinați și învățați să ucidă la ordinul liderului suprem. Propagandă rusă spală mințile oamenilor din Rusia și din toată lumea civilizată unde a fost lăsată să își facă de cap, inclusiv România.

Rusia nu va fi afectată grav economic de scoaterea din sistemul de plăți SWIFT pentru că era pregătită de foarte mult timp pentru un asemenea scenariu. Nu înțeleg cum economiștii marilor puteri sunt atât de incompetenți încât să nu le spună liderilor lumii că Rusia poate ocoli foarte ușor sistemul de sancțiuni. Poate că SUA și aliații au vrut să arate lumii că fac ceva pentru Ucraina dar pe mine nu mă pot păcăli. Am explicat AICI cu date concrete cum a păcălit Iranul sancțiunile occidentale cu ajutorul băncii de stat germane.

Crime de război: Aviația rusă atacă intenționat populația civilă

Republica Moldova și România sunt următoarele ținte ale dictatorului Vladimir Putin

Războiul din Ucraina va fi unul de uzură și de perfecționare a tacticilor criminale pentru armata rusă. Cei de la Bruxelles încep să realizeze că Putin nu se va opri la Odesa ci va muta spre Uniunea Europeană. Republica Moldova va fi servită la desert de teroristul numărul unu al planetei, Vladimir Vladimirovici Putin.

La Chișinău va fi un desert pentru că o mare parte a populației iubește acțiunile criminale ale președintelui rus. La alegerile parlamentare de anul trecut fanii săi au defilat cu secerea și ciocanul la fel ca în 1945. Atât de înapoiați mintal sunt votanții rusofoni din Republica Moldova. Procentul este unul îngrijorător de mare, circa 35% din populația țării, fără a fi luați în calcul cei 700 de mii de fanatici din Transnistria.

Cum a afirmat în repetate rânduri, România este pentru Putin un stat agresiv. A cerut demilitarizarea la nivelul anului 1997, adică transformarea țării noastre într-un stat marionetă ca în epoca tovarășului kgb-ist, Ion Iliescu.

„În România și Polonia sunt dislocate scuturile, iar acestea pot ține rachete Tomahawk. În scenariul acesta amenințările cresc exponențial și există riscul unui atac spontan împotriva noastră, cu rachete îndreptate către dușmanul NATO”, a spus Putin, într-un lung discurs televizat, în care a criticat Ucraina și a anunțat că recunoaște independența teritoriilor separatiste Lugansk și Donețk.

După declarația privind recunoașterea celor două republici separatiste cu toții am crezut că toată propaganda americană de război a fost un fiasco, însă Putin și-a bătut joc de toți. Se pare că au greșit doar data. Mulți proști spun că Putin și-a pierdut mințile. Nu. Totul e perfect calculat în mintea asasinului de la Kremlin. Trebuie să recunoștem că liderii occidentali sunt niște incompetenți de primă mână. Să ne uităm puțin în propria ogradă a Cotroceniului…

România va fi ținta perfectă pentru armata rusă, iar aliații ne vor apăra cu sfaturi cum au procedat și în aceste zile cu Ucraina. Înainte să mă criticați vă rog să citiți mai bine articolul 5 din carta NATO. România va fi nevoită să se apere singură, plus trupele aliate dislocate în țara noastră. Până vin ajutoarele trebuie să rezistăm. Dacă Ucraina a reușit să reziste, România nu poate face acest lucru. Armata ucraineană duce un război de uzură de aproape opt ani cu armata rusă și îi cunoaște tacticile foarte bine. Armata României este slabă din punct de vedere numeric, nu prea are rezerviști și nici nu se iau măsuri dure pentru a pregăti populația civilă.

Țara noastră are nevoie urgent de o Gardă Națională cum are Ucraina, nu de mărirea bugetului de apărare pentru achiziția de fiare vechi și armament american pe care îl plătim și nu îl mai primim niciodată. Nu mai deschid subiectul pe această temă… Aliații nu prea ne sunt aliați. Noi le livrăm miliarde din bugetul de Apărare iar ei ne-au livrat o șapcă și un dulap ascuns în cotloanele Cotroceniului. Dacă nu are loc mărirea urgentă a numărului de rezerviști sau înființarea Gărzii Naționale o să devenim carne de tun. Mai e și scenariul 23 August, că doar elitele de cacao de la București nu și-ar risca averile pentru un război devastator.

Matei Alexandru

Comentează

Back to top button