ACTUALITATE

A doua rundă de negocieri între Ucraina și Rusia

Noi negocieri între Rusia şi Ucraina au început joi, la frontiera dintre Belarus şi Polonia, în a opta zi a invaziei ruse a Ucrainei, anunţă consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski Mihailo Podoliak, relatează AFP.

”Începem să discurtăm cu reprezentanţii ruşi. Punctele-cheie de pe agendă sunt o încetare imediată a focului, un armistiţiu şi culoare umanitare în vederea evacuării civililor din oraşe şi sate distruse sau bombardate constant”, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter Mihailo Podoliak.

El postează o fotografie cu membrii celor două delegaţii la masa negocierilor.

Televiziunea rusă a difuzat imagini cu membri ai celor două delegaţii care îşi strâng mâna înainte de a se aşeza.

Ruşii sunt îmbrăcaţi formal, iar ucrainenii poartă ţinută militară.

Locul acestei a doua runde de negocieri se află în regunea belarusă Brest, la Belovejskaia Puşa, o localitate situată în apropierea frontierei cu Polonia, potrvit Belarusului şi Rusiei.

Negociatorul-şef rus Vladimir Medinski susţine că acest loc convine delegaţiei ucrainene, pentru că aceasta vine acoloprin Polonia.

Partea rusă are trei dosare pe masă, cu privire la ”aspectul militaro-tehnic, umanitar şi internaţional şi politic”, a anunţat emisarul Kremlinului, Vladimir Medinski, fără să facă alte precizări.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button