Președintele francez Emmanuel Macron crede că „ceea ce este mai rău urmează să vină” în Ucraina, după ce președintele rus Vladimir Putin a promis o „luptă fără compromisuri” în timpul unei convorbiri telefonice de 90 de minute, joi, potrivit unui consilier prezidențial francez, citat de France 24.
”Te minți singur. Va costa scump țara ta, țara ta va ajunge izolată, slăbită și sub sancțiuni pentru o perioadă foarte lungă de timp”, i-a mai transmis Macron.
Potrivit Le Figaro, Palatul Elysee a emis ulterior un comunicat de presă în care a precizat că ”intuiția președintelui (Macron) este că ce este mai rău abia urmează să vină, având în vedere ceea ce i-a spus președintele Putin. Ambiția sa este de a cuceri toată Ucraina”.
Pe linia frontului, forțele ruse au crescut presiunea asupra orașelor Mariupol și Harkov după ce Herson a devenit primul oraș ucrainean care a căzut.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat din nou la telefon, joi, cu omologul său rus Vladimir Putin, iar apoi l-a sunat pe preşedintele ucrainan Volodimir Zelenski, anunţă Palatul Élysée.
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus omologului său francez Emmanuel Macron că obiectivele operațiunii Rusiei în Ucraina – demilitarizarea și statutul său neutru – vor fi atinse, a spus Kremlinul, potrivit BBC.
Putin a spus că orice încercare a Kievului de a întârzia negocierile ar avea ca rezultat suplimentarea cerințelor de pe lista Moscovei pentru asigurarea procesului de pace.
Discuţia cu Putin – care a durat o oră şi jumătate potrivit preşedinţiei franceze – este a treia convorbire între cei doi şefi de stat de la începutul invaziei Ucraiei de către armata rusă, la 24 februarie.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!