EXTERNE

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, îi numește „criminali de război” pe Putin și pe cei care au declanșat invazia din Ucraina

Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, a declarat despre războiul din Ucraina, că „nu există nicio justificare, nici istorică, nici umană, nici politică” pentru invazia declanșată de Rusia, iar cei care au dat ordinul de atac, adică Vladimir Putin și clica sa, sunt „criminali de război”.

Poziția mea personală este de revoltă și de condamnare a ceea ce au făcut liderii ruși în frunte cu Putin”, a spus academicianul. El a adăugat: „nu cred că în România, propaganda Sputnik și altele au dat roade”. De remarcat că este prima luare de poziție publică a președintelui Academiei Române, după cinci zile de război.

Întrebat care este poziția lui personală față de războiul din Ucraina, Ioan Aurel Pop a spus:

„Ca om și ca istoric este clară părerea mea: nu există nicio justificare, nici istorică, nici umană, nici politică în legătură cu un atac războinic asupra unei alte țări la începutul mileniului al III-lea în Europa. Există atâtea mijloace diplomatice, războiul nu e un mijloc de rezolvare a litigiilor internaționale dacă acestea există. Poziția mea personală este de revoltă și de condamnare a ceea ce au făcut liderii ruși în frunte cu Putin. De asemenea, e o poziție de simpatie față de țara atacată și o mare admirație pentru rezistența acestui popor. Discursul presupus istoric al liderului de la Kremlin privind inexistența statalității sau a unei tradiții și istorii a Ucrainei este de mult scos din arsenalul lumii civilizate, nu există popor fără istorie. Poporul ucrainean are propria istorie, propriul trecut, are propria tradiție politică justificată. Kievul a fost mama tuturor rusiilor, de acolo a pornit tradiția la sfârșitul mileniului I și începutul mileniului al II-lea al erei creștine, prin urmare, a spune astăzi că Ucraina nu are tradiție istorică, înseamnă să scoți de la naftalină, din arsenalul imperiilor trecute, niște argumente care nu rezistă criticii istorice. În concluzie, condamn ferm această agresiune și vina aparține în totalitate celui care a declanșat războiul.

Eu refuz să comentez asemenea lucruri, domnului Schmitt, în urmă cu 10 ani, i-am tradus o carte, i-am publicat-o, are o chestiune personală legată de mine și refuz să comentez așa ceva, poziția mea a fost întotdeauna pro-occidentală, pentru prezența României în structurile euro-atlantice, iar domnia sa nu face aici decât să se amestece în treburile interne ale unei țări. Eu nu cred că în România, propaganda Sputnik și altele au dat roade și eu vă garantez că dacă faceți mâine un sondaj de opinie de pe străzile din capitală sau de pe oriunde din România nu există simpatie pentru această agresiune și pentru puterea noului imperiu de la Kremlin, de după căderea Uniunii Sovietice.

În toate cărțile mele mi-am exprimat poziția pro-occidentală, încrederea în viitorul României în cadrul Uniunii Europene și am refuzat să port un dialog cu o țară care are o tradiție deosebită, mă refer la lumea rusă, dar care a alunecat pe panta dictaturii de mult și în care democrația este amenințată sau pe alocuri nici nu există. Națiunile nu au nicio vină pentru declanșarea războiaelor, ci conducătorii unor națiuni care declară războaie. Dacă ei ar merge în prima linie să lupte după ce au declarat războiul, vă garantez că nu l-ar mai declara. Prin urmare, națiunile sunt folosite de către o anumită propagandă, iar propaganda de la Kremlin nu face decât să folosească națiunea rusă în scopuri proprii anexioniste și expansioniste și toată lumea civilizată, după părerea mea, trebuie să condamne asemenea acte.

Firește că vor fi repercursiuni și eu sper ca lumea civilizată, occidentală și restul marilor puteri de pe glob să facă poziție comună și să reușească să anihileze această pecingine care este puterea de la Kremlin și care a declanșat acest război, iar cei care l-au declanșat, chiar dacă ei se cred în acest moment eroi, după părerea mea sunt criminali de război.”

Academia Română a trimis luni o scrisoare Academiei din Ucraina în care și-a exprimat susținerea Ucrainei în acest „război injust și crud” în care ucrainenilor le este atacată „suveranitatea, independența și libertatea”:

Comentează

Back to top button